Pr. Simion Bretfelean-Vidican - Cuvinte împărtăşite credincioşilor

“La început a fost Cuvântul…”, (Sf. Ap. Şi Ev. Ioan).  Vorbele omeneşti scânteiază în noaptea acestei lumi şi apoi se sting, acoperite de uitare. Cei care mânuiesc cu deosebire cuvintele şi vor ca ele să rodească peste vrenuri în inimile ascultătorilor  sunt preoţii, scriitorii, dascălii.

      În lupta tenace cu  timpul şi uitarea, omul  foloseşte un vector puternic, anume scrierea, această genială descoperire, fără de care nu am putea fI ce suntem.  În acest sens putem da o definiţie  fiinţei umane: Omul este şi fiinţa care scrie. Preacucernicul părinte Simion Bretfelean-Vidican este unul dintre cei mai iubiţi  slujitori  bistriţeni  de la Sfintele Altare.  Din dragostea pentru credincioşii  domniei sale,  a răsărit spre noi o a doua carte cu tematică creştină, intitulată: „CUVINTE  ÎMPĂRTĂŞITE CREDINCIOŞILOR”, un volum de  predici, meditaţii teologice şi poveţe pentru viaţa  cotidiană.

   Pe coperta primă, domnia sa a redat o icoană a unui pictor anonim, icoană ce se află la  faimoasa Mănăstire ”Sf. Ecaterina” din Sinai şi care înfăţişează pe Mântuitorul  IISUS HRISTOS, al cărui chip, în simetria umană a redării, are partea dreaptă uşor luminoasă, ca şi când lumina ar veni de undeva dinspre dreapta, iar partea stângă, foarte uşor umbrită. Gândul tainic al pictorului inspirat a fost de a întruchipa astfel în culoare, pe de o parte milostivirea, dragostea nemărginită a Salvatorului lumii pentru neamul omenesc, prin partea dreaptă, iar partea  stângă  ca o sugestie dreptăţii şi inevitabilei Judecăţi  a tot ce a fost în istoria viscolită  a neamului omenesc.

   Sunt treizeci de ani de când, în 1989, veneau la Bistriţa un număr de preoţi care aveau să înflorească activitatea Bisericii Ortodoxe după anii de secetă spirituală  ai epocii comuniste. Între aceşti slujitori ai Dumnezeului Preaînalt se aflu şi  Bretfelean Simion-Vidican şi Ionel Pintican, care slujesc de atunci la Biserica cu hramul Sf. Ap. Petru, Pavel şi Andrei” din locaţia zisă “la Apolo” lăcaş ce va vorbi peste veacuri despre credinţa ctitorilor. Lumea cultă a oraşului, cu deosebire, avea nevoie de personalităţi  puternice în cuvânt şi faptă, prea adesea fiind nevoie şi de a ridica  biserici noi. Dar, bogăţia cea mai de preţ, exista în mod masiv: poporul însetat de HRISTOS şi de  viaţă cerească.

    Dragostea de Dumnezeu a celor doi preoţi de la Sfintele Altare, exemplul de viaţă sunt elementele ce au făcut din Biserica lor  o Fântână duhovnicească de apă vie  pentru cei ce însetează după HRISTOS, cel ce este  Viaţa  vieţii noastre.

   Bine şi frumos şi folositor este ca  după participarea la Sf. Liturghie sau alte manifestări, creştinul să continue ridicarea sa spirituală lecturând cărţi sfinte ale preoţilor de azi sau   pe Marii Părinţi ai Bisericii

      Lucrarea de faţă a  vrednicului Părinte Simion este structurată pe câteva capitole orientative, congruente cu perioada în care ne aflăm:  "Prin uşa pocăinţei intrăm în Grădina Marelui Post"; "HRISTOS a înviat"; "Cu HRISTOS printre oameni"; "Însemnări şi eseuri".

    Binecuvântată de Înaltpreasfinţitul  Mitropolit Andrei, aflăm dintru întâi Un generos "Cuvînt înainte"al arhimandritului  Dumitru Cobzaru, în care elogiază omul şi preotul bistriţean Smion  Bretfelean- Vidican, în care  "te regăseşti total, deşi de obicei, regăsirea în celălalt  este un proces cu plusuri şi minusuri, cu lumini şi umbre".

    Succedant, autorul ne lasă un Argumentum (o "Motivare") a gestului editorial, la izvoare fiind  dorinţe ale credincioşilor, precum şi nevoia eternizării prin cuvântul scis a celor rostite de la amvon sau cugetate în solitudine.

    Titlurile din subcapitole ilustrează pericopele evanghelice care se rostesc în duminicile Postului Mare: "Cum stăm înaintea lui Dumnezeu (Omilie la parabola Vameşului şi fariseului)"; "Reîntoarcerea la icoana Tatălui din noi (Fiul risipitor)": "Pragul dintre Timp şi Veşnicie(Duminica înfricoşatei Judecăţi)". Suntem călăuziţi astfel până în Săptămâna Mare, pe cărările duhovniceşti ale credinţei noastre dreptmăritoare, îndemnaţi cu  iubire creştină:"Să fim cu HRISTOS, să fim alături de El în Sfintele Sale pătimiri, să murim şi să înviem împreună cu El, aşa cum spune o cântare a Bisericii:"Ieri m-am îngropat cu Tine, HRISTOASE, astăzi mă ridic cu Tine, înviind Tu din mormânt","pentru a intra apoi în Evenimentul cel Mare şi Unic sub Soare al Învierii Domnului şi Dumnezeului nostru, în capitolul "HRISTOS A ÎNVIAT".

 Şi de aici încolo vom călători în acest pelerinaj suis-generis prin Sfintele Duminici  şi pericopelele ce se citesc întru acestea , spre Sărbătoarea Înălţării şi Întemeierea Bisericii văzute: Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile) şi mai departe prin Anul Bisericesc.

     Minunată este comentarea inspirată a  distinsului părinte-autor, exemplele însoţitoare, ce transformă cartea într-o perpetuă delectare duhovnicească, dar şi literară concomitent. Părintele foloseşte cu pricepere figurile de stil, metaforizează şi metamorfozează, compară, include simboluri, paradigme ale cugetării. Pe marginea pericopei la Duminica orbului, sunt arătate de ex. primejdiile orbirii spirituale, de care nu prea ne îngrijorăm, total preocupaţi doar de vederea fizică, deşi  are şi ea importanţă capitală.  Cazuistica este  ilustrată cu "un om surprins undeva pe câmp de o grozavă furtună. Pentru a se proteja, a alergat la o casă  părăsită şi s-a aşezat mulţunmit într-un colţ. La lumina puternică a unui fulger, mare i-a fost spaima când a observat o mulţime de lighioane urâte. ..Repede, a sărit pe fereastră afară, preferând furtuna în locul cumplitelor lighioane". După acestea, se conclude: “Aşa este şi cu omul care crede că se poate retrage şi odihni în casa păcatelor sale, în întunericul şi orbirea lui sufletească" (p.122)

     Ultimul capitol, de "Însemnări şi eseuri" însumează un florilegiu de gânduri asupra vieţii creştine, sfaturi, poveţe de mare preţ, adresate celor în suferinţe, vieţii de familie, cu deosebire tinerilor, asociate cu meditaţii asupra "Nobleţei creştine", a "Intelectualilor din Biserică", asupra Tainei Cununiei şi vieţii de familie, asupra Maicii Preacurate  prin care a răsărit lumii Soarele cel mai presus de soare, HRISTOS, podul  ce trece peste vechea prăpastie dintre  Om şi Părintele celest.

      Ca şi la amvon, în exprimarea orală, stilul comunicării în varianta scrisă păstrează trăsăturile de bază ale părintelui Simion: fraza amplă, vocabularul adecvat complex, dar cu limpezimi de cristal, dând impresia că ne vorbeşte fiecăruia personal, de ia inimă la inimă de om, cu grijă părintească, cunoscându-ne casa sufletului fiecăruia.  Deşi am lecturat şi corectat orto-gramatical  acest volum,  voi face cu plăcere o nouă lectură, prilej de înviorare şi bucurie sufletească. Să adăugăm la aceasta că autorul este generos, împarte masiv această dovadă de alteritate a domniei sale tuturor credincioşilor, ca o jertfă culturală şi pastorală, din nevoia citată la începutul cărţii, din părintele Galeriu, că  omul trebuie să lase în urmă "o dâră de lumină".  Ultimele gânduri consemnate de preacucernicul părinte Simion Bretfelean-Vidican în volum, sunt tot în siajul acestei cugetări, spuse cu un preaplin de modestie:  "...nu am fost un reper pentru mulţi, nu am fost o candelă care să lumineze ziua şi noaptea, însă m-am străduit să aprind lumina pe unde am trecut".

    Cei ce se întorc de “dincolo de munţii vieţii şi-ai tăcerii”(cum cum spune un colind), mărturisesc despre lumina ce i-a întâmpinat, că au auzit întrebarea: “Ce ai făcut în lume?” Da, ar fi bine dacă am putea da ceva dintr-un astfel de răspuns.

     Glăsuirea blândă şi înţeleaptă a cărţii este glăsuirea părintelui  Simion, iar cuvântul acestuia este cuvântul Bisericii, care ne cheamă cu blândeţe, dar necontenit, în felurite chipuri , spre cereasca Împărăţie şi viaţa veşnică, pe care ni le-a promis IISUS HRISTOS tuturor celor ce am iubit arătarea Lui.

 prof. Vasile Găurean

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]