Pr. Vasile Beni: Cele şapte propoziţii rostite de Iisus de pe Cruce şi semnificaţia lor

Ne aflăm în Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor care este ziua cea mai neagră din istoria creștinismului pentru că în această zi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost răstignit pe Cruce. Aşadar, în această zi, Crucea devine cel mai Sfânt Altar pe care se jertfeşte cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu –Fiul, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire. Aceasta este ziua de pomenire a înfricoşătoarelor Patimi ale Mântuitorului  care, după ce a fost chinuit, biciuit, scuipat, a fost răstingnit între doi tâlhari și a murit pentru mântuirea omenirii. Patimile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare: „sfinte” - pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, „mântuitoare” - pentru că şterg păcatele întregii lumi şi „înfricoşătoare” din cauza coordonatelor naturii, care s-au schimbat la răstignirea lui Hristos: „Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat şi mulţi din morminte au înviat”.

Semnificaţia celor şapte cuvinte:

1.”Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac" (Luca 23, 24) sunt primele cuvinte, în ordine cronologică după Sfintele Evanghelii, rostite de Iisus, în timp ce era lovit cu brutalitate, după ce fusese judecat şi osândit la răstignire. Ele sunt de fapt o rugăciune de iertare a răstignitorilor Săi, adresată Tatălui, care îi cuprinde pe toţi vrăjmaşii Lui, din toate locurile şi din toate timpurile.  

2.”Femeie, iată fiul tău". Apoi a zis lui Ioan: „Iată, mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine" (Ioan 19,26-27), sunt cuvintele pe care Mântuitorul le-a adresat lui Ioan, Apostolul său iubit, în timp ce se afla pironit pe Cruce. Ele înseamnă că Iisus era unicul fiu al Mariei şi că aceasta, după moartea Lui, nu mai avea pe nimeni care să o ocrotească. În plan duhovnicesc, aceste cuvinte o desemnează pe Maria „Eva cea nouă", Maica tuturor credincioşilor.

3.Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai"(Luca 23, 39-43). Aceste vorbe au fost rostite de Domnul când unul dintre tâlharii răstigniţi odată cu El Îl hulea, în timp ce celălalt îl certa zicând: ,,Nu te temi tu de Dumnezeu, ce eşti în aceeaşi osândă cu El?". Cuvintele rostite de Iisus dezvăluie adevărul că fiecare dintre noi primim cele cuvenite după faptele noastre.

4.”Eli, Eli, lama sabahtani, care se tălmăceşte: Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit" (Matei 27, 46). Prin aceste cuvinte, Fiul lui Dumnezeu vine înaintea Tatălui Său ca ,,Fiu al Omului". Suferinţa firii umane a lui Hristos este resimţită în Ipostasul Său. Îşi are, deci, echivalentul în unitatea treimică a lui Dumnezeu. Strigătul care se aude pe Cruce vrea să spună că Duhul nu-L mai uneşte pe Fiul cu Tatăl. ,,Dătătorul de viaţă" îl părăseşte pe Fiu, aşa cum şi Tatăl L-a părăsit. Duhul Sfânt devine suferinţa de neocolit întru care Cei Trei se unesc. Tatăl se lipseşte de Fiul şi Acesta trece, ca într-o clipă de eternitate, prin nemărginirea dumnezeiască a singurătăţii. Duhul Sfânt, dragostea reciprocă a Tatălui şi Fiului, se oferă ca jertfă, îşi însuşeşte într-un mod specific Crucea, pentru a ,,deveni puterea de nebiruit a Crucii".

5.”Mi-e sete", rosteşte Mântuitorul pe Cruce. Cuvintele acestea au fost enunţate şi de psalmistul David, fiind apoi consemnate de Sfinţii Evanghelişti Matei şi Ioan (Ps. 68, 25). Ele definesc pe de o parte împlinirea proorocirilor Vechiului Testament despre patimile Cuvântului întrupat, iar pe de altă parte, ipostaza Mântuitorului de Fiu al Omului. Prin moartea Sa, Fiul lui Dumnezeu şi-a arătat iubirea de oameni.

6.”Săvârşitu-s-a", zice Iisus, după ce a fost adăpat cu oţet (Ioan 19,30). Acum, Hristos a terminat toată lucrarea Lui. Fiul lui Dumnezeu şi-a arătat, prin moartea Sa pe Crucea de pe Golgota, marea iubire faţă de oameni, voind prin această ascultare a dezrobi pe pământeni de povara păcatelor şi să instituie dreptatea.

7.,,Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu". Şi aceasta zicând, "Şi-a dat duhul" (Luca 23, 46). Fiul Îşi încredinţează sufletul său de om în mâinile Tatălui, fiindcă, prin Duhul Lui de Dumnezeu, El întotdeauna a fost una cu Tatăl.

Aşa după cum ştim, în Vinerea Mare, la bisericile ortodoxe, se  cântă Prohodul Domnului cu o melodie și un text de o profunzime și o frumusețe cu totul speciale, care amintesc de groaza Maicii Domnului la Vederea lui Iisus răstignit pe cruce, dar și de nădejdea în biruința Învierii. Este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt şi de aceea spre încheiere mă opresc la versurile care spun:” Cuie, funii, scări Şi-ntr-una/ Tot mai greu ciocanul pică / Şi-ntre două cruci pe culme,/ Altă Cruce se ridică./ Bucuroşi erau cu toţii/ Că şi-au împlinit plăcerea/ Numai vântul şoptea parcă/ Se apropie Învierea’’ . Amin!

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]