MEDITAȚIE LA DUMINICA A DOUA DIN POSTUL MARE

Pr. Vasile Beni: Credinţa nu cedează niciodată, ci perseverează. Credinţa nu cunoaşte bariere sau obstacole

pr. Vasile Beni

Vindecarea slăbănogului din Capernaum,Marcu 2,1-12, Sf.Grigore Palama

Credinţa nu cedează niciodată, ci perseverează. Credinţa nu cunoaşte bariere sau obstacole.

 Iar exemplu ne este evanghelia acestei duminici.Știm că prima duminică din Postul Paştelui a fost închinată biruinţei Ortodoxiei asupra iconoclasmului. Săptămâna care a trecut a însemnat urcarea unei noi trepte în efortul duhovnicesc de înălţare şi purificare sufletească, spre marea sărbătoare a Învierii Domnului. Duminica a 2-a din Post ne propune o temă nouă, un motiv de meditaţie plecând de la una din marile minuni ale Mântuitorului: vindecarea slăbănogului din Capernaum, minune relatată de Evanghelistul Marcu care ne spune că:,, În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de mulţi, încât nu mai era loc nici înaintea uşii, iar Dânsul le grăia cuvântul (lui Dumnezeu). Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru oameni. Dar, neputând ei din pricina mulţimii să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Iar Iisus, văzând credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Şi îndată, cunoscând Iisus cu duhul Lui că aşa cugetau ei în sine, a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor, a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a ridicat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată”. 

Duminica de astăzi, a II-a din Postul Mare, ne cheamă, între altele, la observarea a două virtuţi, mult folositoare în zilele noastre: receptivitatea şi solicitudinea. Sunt cuvinte mai noi, adică neologisme. Spre a ne fi mai uşoară înţelegerea acestor termeni, să vedem mai întâi ce înseamnă fiecare:- „receptivitatea” este însuşirea omului de a fi atent la ceea ce se întâmplă în jur, spre exemplu a auzi când cineva îţi face o rugăminte, sau a vedea problemele şi necazurile semenilor, iar solicitudinea” este atitudinea plină de bunăvoinţă, de prietenie, faţă de cineva sau ceva, adică a-l ajuta efectiv şi concret pe cel aflat în nevoie.Sfânta evanghelie ne spune că patru bărbați au adus la Iisus pe prietenul lor care era paralizat, pentru ca să fie vindecat. Când au văzut însă mulţimea adunată în jurul casei în care se afla Iisus şi uşa blocată de oamenii care vroiau să-L vadă şi să-L audă mai bine, cei patru nu s-au descurajat. Credinţa nu cedează niciodată, ci perseverează. Credinţa nu cunoaşte bariere, obstacole; dacă un drum se închide, atunci caută o altă cale, o altă ieşire din impas… Si o găseşte! Cei patru bărbaţi s-au urcat pe acoperişul casei, trăgând dupa ei pe prietenul lor bolnav şi s-au apucat să desfacă o parte din acoperiş, apoi l-au coborât pe paralitic în casă. Ne putem imagina uimirea celor dinăuntru, cand au văzut acoperişul deschizându-se şi un om bolnav coborât în mijlocul modestei încăperi. Probabil că unii au şi cârtit, deranjaţi de insistenţa celor patru. Domnul Iisus le-a văzut credinţa şi s-a milostivit de prietenul lor; dar El a văzut şi altceva. Adevărata credinţă merge numai împreună cu dragostea! Când cei patru s-au hotărât să meargă să-L vadă pe Hristos, ei şi-au amintit mai întâi de prietenul lor aflat în suferinţă. Ei şi-au făcut timp pentru acela şi s-au hotărât să facă un efort în plus, ca să îl aducă şi pe el la Iisus. Dumnezeu iubeste astfel de oameni. Oameni cărora le pasă de ceilalţi.  Adresându-se suferindului, Mântuitorul a rostit nişte cuvinte care i-a uimit pe toţi, iar pe unii chiar i-a scandalizat:” Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!”. Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu? I-a spus „fiule” cu dragoste, cu compasiune. Dar a şi văzut până în adâncul sufletului său, căci acolo se afla izvorul suferinţei lui. Chinurile păcatelor şi vinovăţia acestui bolnav erau de fapt cauza neputinţei sale trupeşti. De aceea Iisus a vindecat cauza primă a bolii. Păcatul este cea mai cumplită „paralizie”, una spirituală. Păcatul paralizează pe om; îi slăbănogeşte şi trupul şi îi împietreşte sufletul. Iisus a venit pentru a tămadui astfel de paralizii, pentru a restaura firea omenească decăzută. Dar şi pentru a arăta oamenilor cine este El de fapt. Cei care cârcoteau împotriva Lui, tocmai această întrebare nu si-o puneau: „cine este de fapt Iisus?” L-au acuzat de blasfemie, motiv pentru care aveau să-L şi răstignească. Dar ei nu au înţeles, din acel noian de miracole, că Cel ce făcea în faţa unei lumi întregi lucruri nemaivăzute, era Acela care avea putere să ierte şi păcatele lumii! Era Fiul lui Dumnezeu! Mustrându-i pentru împietrirea inimii, Iisus le spune: „De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă?„, apoi porunceşte bolnavului să se ridice pe picioarele sale şi să meargă la casa sa. Ceea ce acesta a şi făcut, spre uimirea tuturor. Dar şi spre imensa lui fericire, ca şi a prietenilor săi.Și așa cum ne-am obișnuit din evanghelia acestei duminici putem să învățăm mai multe lucruri la care ne și oprim:    

1Boala şi necazurile nu-l pot birui pe cel care îşi pune nădejdea în Dumnezeu,iar suferința are multe forme:fie în trup,fie în suflet,fie în minte-important este să învățăm ce vrea să ne spună.                                      

2)Boala trupului cheamă pe om la vindecarea sufletului de boala păcatului,iar întâlnirea cu Iisus ne aduce iertarea „Puterea de a ierta păcatele El o dăruieşte Bisericii Sale,noi primim astfel iertarea păcatelor prin Taina Pocăinţei sau a Spovedaniei, apoi prin Sfânta Împărtăşanie, care se dăruieşte spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, iar vindecarea trupului se dăruieşte oamenilor prin Taina Sfântului Maslu.

3)Ar fi bine să fim responsabili față de cei care sunt în suferință-această evanghelie ne întreabă ce face comunitatea noastră față de cei în suferință,față de cei care sunt în boală și durere,cum reacționăm noi ca și creștini față de aceștia?oare noi nu suntem responsabili de cei paralizați de langă noi fizic și moral?Facem ceva ca și ei să se poată întâlni cu Iisus?

4)Să căutăm să fim solidari cu cei aflaţi în suferinţă-dar cum?Când vedem că cineva bolnav fiind suferă, trebuie să ne gândim că şi noi am putea fi cândva într-o situaţie asemănătoare. Prin urmare, trebuie să arătăm iubire creştină celor suferinzi, să-i ajutăm, nu să-i judecăm.În această Duminică, a vindecării slăbănogului din Capernaum,ar fi bine să ne gândim şi la mulţimea medicilor competenţi şi conştiincioşi, milostivi şi generoşi faţă de pacienţii lor, la mulţimea asistenţilor şi asistentelor medicale, la întreg personalul care în spitale şi în centre de tratament ajută pe cei bolnavi, unind ştiinţa medicală cu bunătatea lor sufletească, pentru a alina suferinţa şi a cultiva speranţa şi bucuria celor bolnavi.                                                    

5)Și pentru că a doua Duminică a Postului Mare este închinată şiSf. Grigore Palama (1296-1359),Arhiepiscop de Tesalonic,cel care a fost unul dintre cei mai profunzi şi mai originali teologi ai Bisericii Ortodoxe din secolul al XIV-lea. Este considerat un Sfânt Părinte al Bisericii.Din viața Sfăntului Grigore Palama,putem să învățăm că el  bazat pe Sfânta Scriptură, pe Tradiţia Sfinţilor Părinţi şi pe experienţa Sfinţilor isihaşti de la Muntele Athos, a demonstrat în operele sale că trăirea mistică este posibilă şi poate duce pe om la îndumnezeire, deoarece omul este chemat la sfinţenie şi la unirea cu Dumnezeu încă din această viaţă.  Rămânând un exemplu de apărător al credinţei. Un model pe care Biserica ni-l pune înainte în timpul Postului.        

În încheierea acestei meditații să ne întrebăm ?-cum ne comportăm cînd vedem un bătrân,un om cu handicap,sau un bolnav-ne gândim că am putea fi noi în locul lor,cum îl privim ca individ sau ca persoană?Pentru că de multe ori noi nici nu ne gândim cât bine am putea face pentru cei din jurul nostru:cu rugăciunea,cu ajutorul concret,sau prin exemplul pozitiv.Fiecare avem nevoie de ajutorul celuilalt și toți putem face un bine pentru și împreună cu ceilalți.Evanghelia ne îndeamnă să săvârșim fapte bune,să ajutăm pe bolnavi-să ne rugăm pentru toți oamenii care suferă de boală ,singurătate și de întristare.Amin!

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]