Pr. Vasile Beni: Despre Timp, An şi despre Noi

,,Am ajuns în punctul în care cariera e mai importantă decât familia, banii sunt mai importanţi decât prietenii, like-urile sunt mai importante decât o vorba bună, iar reţelele de socializare au reuşit să distrugă comunicare dintre noi”Şi totuşi Biserica ne îndeamnă:
Să întâmpinăm Anul Nou privind spre Dumnezeu-
TIMPUL În mod tradiţional,timpul e văzut ca fiind măsurarea distanţei dintre evenimente.El e compus din trecut prezent şi viitor.Dacă trecutul e considerat ca fiind ceva ce deja sa întâmplat şi nu poate fi schimbat.Viitorul în schimb e considerat ca fiind disponibil unei multitudini de posibilităti.Însă este foarte important să trăim în prezent.Dacă ar trebui să ne oprim la timp şi la an am putea spune că ziua de 1 ianuarie a fiecărui an este înscrisă în calendarul creştin ca fiind o zi de întreită sărbătoare,două religioase şi una civilă.Prima dintre ele,,Tăierea împrejur”ne învaţă cum Pruncul atunci când a împlinit vârsta de opt zile a fost dus la templu pentru a fi tăiat împrejur şi când I s-a pus numele de Iisus..Cea de-a doua sărbătoare religioasă este închinată marelui ierarh Vasile cel Mare,arhiepiscop al Cezareei Capadochiei,fiind primul ierarh care s-a ocupat de asistenţa sociale întemeind primele spitale şi case de bătrâni care au purtat numele de ,,Vasiliade”.Dar este şi cel care a scris cartea ,,Regulilor monahale”pentru cei care doresc să intre în viaţa monahală fiind aşadar şi un ierarh cărturar.Însă în cuvântarea de astăzi aş încerca să mă opresc la a treia sărbătoare şi care este civilă şi anume la ,,Anul Nou”.
ANUL-sau anii Pentru că un nou an se aşterne în faţa noastră ca un volum nescris,cu 365 de pagini goale,în care noi ar trebui să ne străduim ca pe aceste pagini şi în această carte să scriem doar lucruri bune.Iar Înapoi să privim cu iertare,Înainte cu speranţă şi încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu,faţă de semeni cu respect,înţelegere şi şi dragoste,iar În sus spre Dumnezeu întotdeauna cu mulţumire şi recunoştiinţă.De Anul Nou, oamenii îşi doresc şi îşi urează: Un An nou fericit! sau: La mulţi ani cu sănătate şi fericire! Este o urare frumoasă să îi doreşti celui drag şi nu numai ,,ani mulţi şi buni”,cu sănătate şi fericire,dar potrivit ar fi să ne întrebăm cine ne oferă acest ,,Dar”sau acest cadou.Iar omul credincios are un singur răspuns:,,Dumnezeu”-pentru că de la El asupra fiecăruia dintre noi se revarsă toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit,aşa cum se spune la rugăciunea de la sfârşitul sfintei Liturghii.Sfânta scriptură ne spune că atunci când Dumnezeu a dat cele 10 porunci lui Moise în prima dintre ele i-a amintit poporului evreu :,,Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care Te-am scos din pământul Egiptului,să nu ai alţi dumnezei afară de Mine”-prin aceasta ne aminteşte şi nouă din câte necazuri ne-a scos pe noi Domnul ,am putea răspunde din multe.Sf.apostol Pavel ne îndeamnă şi el zicând:,,da-ţi mulţumire pentru toate că aceasta este voia lui Dumnezeu-(1 tesaloniceni,5,18).Dacă ar trebui să ne oprim la câteva exemple din viaţa noastră,am putea spune că multe ar putea fi şi nenumărate motivele sau argumentele pentru care ar trebui să-i mulţumim lui Dumnezeu.Astfel Dumnezeu nu este doar Cel care a creat lumea şi pe noi ,ci este şi Cel care ne poartă de grijă.El este cel care ne-a păzit în noaptea ce a trecut şi ne-am putut odihni şi putem merge la servici pentru a ne câştiga pâinea cea de toate zilele. Despre NOI-în titlu am spus la plural,dar cred că mai bine este să ne oprim la propria persoană,aşa cum o întrebare ni se adresează şi ne îndeamnă la reflecţie:,,cine sunt eu când nu mă vede nimeni”este un răspuns pe care ca şi creştini ar trebui să ni-l dăm ce ar trebui să facem –să reflectăm dar şi să ne facem un bilanţ al propriului comportament.De ce ?Este doar în beneficiul nostru pentru că încercăm să corectăm şi să îndreptăm ceea ce nu am făcut bine.Poetul nostru M.Eminescu într-o poezie ne îndeamnă la o meditaţie:,,cu mâine zilele -ţi adaugi,cu ieri viaţa ta o scazi .Şi este bine -,,să ai cu toate acestea-n faţă de-a pururi ziua cea de azi.Ce fac sau cum privesc fiecare zi pe care Dumnezeu mi-o dă.Dacă sunt sănătos o privesc ca pe o normalitate,dar uit de Dumnezeu.Şi de aceea este de folos ca într-o zi ca aceasta să ne oprim şi să privim înapoi analizându-ne asupra faptelor pe care le-am făcut ,dar şi privind înainte la ceea ce trebuie să facem.Cred că este binevită o scurtă analiză:Ca om ,ca persoană,ca şi creştin prin cuvintele pe care le-am rostit am îndemnat pe un om să-l iubească pe Dumnezeu ,sau nu-?este o întrebare la care să ne dăm un răspuns.Apoi dacă prin ceea ce am făcut prin faptele noastre,am fost mulţumiţi sau nu,prin vorbele sau comportamentul nostrum.Sunt atâtea lucruri la care ar trebui să ne punem nişte întrebări ,pentru ca apoi să ne întoarcem şi să privim spre Dumnezeu.De obicei, la Anul Nou ne urăm unii altora diferite lucruri. Aproape toate însă sunt lucruri convenţionale ce nu ţin prea mult de voinţa şi puterea noastră: ne urăm sănătate, ne urăm fericire, bani, noroc şi pace. Or astea sunt lucruri care nu ţin doar de noi ori de cei care ni le doresc. E important, cred, ca la începutul anului să ne dorim unii altora lucruri care pot fi împlinite de noi, păstrându-ne speranţa că ne vor fi date şi celelalte. Personal, vă doresc ca în acest nou an să fiţi cei mai buni. Nu să fie cel mai bun an. Asta nu ţine nici de mine, nici de voi. Dar vă doresc ca voi să fiţi mai buni decât în anii care au trecut. Într-un cuvânt vă doresc ca la început de an să vă însuşiţi o rugăciune pe care m-a învăţat-o cineva ce obişnuia să o rostească în fiecare dimineaţă: “Doamne, ajută-mă ca astăzi să fiu mai mult decât am fost ieri şi mai puţin decât voi fi mâine.Trăim într-o lume agitată în care uităm să visăm, uităm să zâmbim, dar mai ales uităm să fim mai buni cu cei din jur. Lumea de azi a luat-o într-o direcţie greşită şi doar noi o putem schimba. E din ce în ce mai greu să nu observi răutatea de zi cu zi care se manifestă prin claxoane sau înjurături la semafor, îmbrânceli în autobuze, în societate fiecare îşi vede interesul propriu şi oamenii sunt gata să-şi calce în picioare semenii pentru atingerea scopului.Am ajuns în punctul în care cariera e mai importantă decât familia, banii sunt mai importanţi decât prietenii, like-urile sunt mai importante decât o vorba bună, iar reţelele de socializare au reuşit să distrugă comunicare dintre noi.Trebuie ca în anul pe care-l începem să avem voinţa să ne schimbăm, să putem zâmbi celor din jur, să putem oferi un sfat sau o vorba bună fără a cere ceva în schimb, să putem ierta chiar dacă am avut dreptate, să răspundem cu bunătate la tot răul din jur. Primul pas în aceasta schimbare începe de la propria persoană. Hai să fim mai buni în aceasta lume, doar aşa o putem schimba!”Vă doresc ca anul acesta să fiţi mai buni în familie,să aveţi dragoste, să fiţi mai buni la şcoală,serviciu şi în societate, să credeţi şi să speraţi mai bine, căci toate acestea ţin în primul rând de noi. Să fie anul mult mai bun/Să fie sănătate,Să aibă şi cei ce n-au avut/S-aveţi cu toţi de toate.
Să fiţi binecuvântaţi!Amin!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5