Pr. Vasile Beni: Toţi avem căderi, important e să ne ridicăm

Un preot trebuia odată să ţină o predică într-un penitenciar. În timp ce urcă la amvon, preotul se împiedică şi căzu. Deţinuţii au izbucnit în hohote de râs. Pe moment, preotul simţi o mare durere şi ruşine. Se ridică repede şi le spuse cu zâmbetul pe buze: „Prietenilor, tocmai pentru asta am venit la voi. Voiam să vă arăt că putem să ne ridicăm (din păcat) atunci când cădem!”

Dragii noştri credincioşi!        

 Capitolul al cinsprezecelea al Evangheliei după Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, ne prezintă trei pilde despre marea şi necuprinsa bunătate a lui Dumnezeu: bunătate care iartă, bunătate care ajută şi se bucură de întoarcerea celui păcătos. Dacă există în paginile Sfintelor Evanghelii descrierea zbuciumului sufletesc al omului care s-a îndepărtat de Dumnezeu, acestea sunt paginile care ne redau pilda ,,Fiului risipitor” care face parte din categoria pildelor referitoare la pocăinţă, adică la părerea de rău pentru păcatele săvârşite.                                                 

          În Evanghelia de astăzi este vorba de trei persoane, şi anume, un tată care avea doi fii. Referindu-ne la persoana tatălui ne putem pune întrebarea: Ce are mai de preţ pe acest pământ un tată mai mult decât copiii săi? Cine îi aduce cele mai mari bucurii, în cine îşi pune nădejdea bătrâneţelor? Iar răspunsul ar fi că în cei la care le-a dat viaţă, în cei pentru care s-a jertfit şi s-a trudit să nu le lipsească nimic, în copiii săi. Pentru că tot copiii le pot aduce părinţilor cele mai mari necazuri şi supărări.

  Sfânta Evanghelie ne descrie cele trei stări sau momente deosebite prin care trece fiul cel mic. Să ne oprim la fiecare dintre ele:

1. Despărţirea. Ce l-a determinat pe feciorul cel mic să ceară partea de avere şi să se despartă de tatăl său, nu ştim. Probabil dorinţa de a duce o viaţă uşuratică pe care sub privirea atentă a tatălui nu şi-o putea îngădui. Câtă durere simte tatăl când vede drumul pe care merge fiul, ştiind că după petreceri vor veni lipsurile şi neajunsurile. Plecând din casa părintească tatăl ştie că nimeni nu-l va mai iubi ca el, lucru care se şi întâmplă, pentru că fiul ajunge muritor de foame, fiind nevoit să păzească porcii: ,,Şi, ducându-se, s-a lipit el de unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele ce mâncau porcii, însă nimeni nu-i da”(Luca 15,15-16).

       2. Gândul reîntoarcerii. Din starea jalnică în care se afla fiul îşi aduce aminte de tatăl său. Abia acum îşi aduce aminte de cuvintele pline de durere ale părintelui rostite printre lacrimi care i-a spus: ,,Fiule, te rog nu pleca! Şi dacă totuşi pleci, oriunde vei fi, oricum vei ajunge, să nu uiţi să te întorci acasă, pentru că tata te aşteaptă”.  Amintindu-şi de aceste cuvinte, tânărul şi-a venit în fire, plângând şi strigând: ,, Mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi”(Luca 15,18).    

 3. Reîntâlnirea. Este cel de-al treilea moment cutremurător în care ni se descrie cum părintele iese în întâmpinarea fiului, braţele i se deschid, inima se umple de bucurie, lacrimile brăzdează obrazul , iar gura rosteşte cuvintele iertării şi ale mângâierii: ,,Aduceţi haina cea mai bună şi-l îmbrăcaţi; puneţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; apoi aducând viţelul cel îngrăşat îl junghiaţi. Să mâncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat” (Luca 15, 22-24).

Lagrange, mare biblist al secolului trecut, comentând această pildă, spunea că, dacă tot Noul Testament s-ar pierde sau toată Biblia ar fi pierdută și ar rămânea numai parabola aceasta a Fiului risipitor, s-ar putea reconstitui din ea toate atributele lui Dumnezeu.

      Dostoievski, scriitor rus, aflându-se pe patul de moarte, și-a chemat soția și copiii și a cerut să-i fie citită pilda fiului risipitor. Și apoi le-a zis: „Chiar dacă nenorocul vă va face să vă îndepărtați de Dumnezeu, să nu vă pierdeți încrederea în Dumnezeu, care-i bun și vă va ierta, dacă vă veţi întoarce la El cu toată inima”. Amin!

 Să fiţi binecuvântaţi!

Pr. Vasile Beni

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5