Praguri de cer

Cu rădăcini în Leşu Ilvei, cântat de mama sa Maria Precup, dar şi de sora Mărioara Precup, scriitoarea Ioana Precup, stabilită acum la Oradea, a aşezat în cărţile sale dragostea şi dorul de pământul natal, aducând în faţa cititorilor praguri de cer şi nopţi de Sânziene ce leagănă pe drumul veşniciei povestea ţăranului nostru.
Volumul „Fata pădurii. Pastorul lupilor. Omul urs”, apărut la Editura Treira din Oradea, aduce faţa cititorilor trei balade inspirate din poveştile de la poalele muntelui Heniu, în care eroi nemaivăzuţi în zilele noastre se plimbau printre oameni, vorbind aici despre Fata pădurii, cea care atrăgea în capcanele ei cei mai frumoşi feciori, Păstorul lupilor, întâlnit pe cărările munţilor cu turma lui de lupi, pe care-i hrănea cu pâine din făină de alune sau Omul urs, denumit de localnici Pricolici, cel care în nopţile cu lună se dădea de trei ori peste cap devenind animal până la răsăritul soarelui. Eroul din povestea noastră, Vasile, nu a fost Pricolici, deoarece a devenit urs sub puterea vrăjilor. Cele trei poveşti aşezate în versuri sunt însoţite de desenele pictorului Vale Gălan, care însă nu a apucat să-şi finalizeze proiectul, trecând la cele veşnice, astfel încât desenele au fost conturate şi prin mâna Ioanei Precup, de altfel şi ea o bună pictoriţă.
Povestea Fetei Pădurii are loc „Sus pe culmea Heniului/ Muntelui voinicului/ La crucea molidului/ Unde cântă cucul întâi/ Într-o poiană însorită/ Toată cu flori smălţuită”. Aici trăia Iacob, feciorul ce avea să fie fermecat de Fata pădurii: „Se înălţa luna pe cer/ Fata venea încetinel/ În veşmânt de cetini verzi/ privirea de huhurez/ Păr negru cum e cobul/ Lung de măsura codrul/ La gât mărgele de alune/ Cum nu s-au văzut în lume”. Descrierea personajului mitic continuă cu lux de amănunte, Ioana Precup având acest dar de a surprinde fiecare detaliu. Spre deosebire de poveştile purtate prin viu grai de oamenii satului, povestea noastră se încheie după toate peripeţiile cu Iacob moşneag, care povestea nepoţilor „De Fata pădurilor/ De Zâna comorilor/ de Pasărea ploilor”.
Cel de-al doilea poem, întins şi acesta pe mai multe pagini, vorbeşte despre Păstorul lupilor, care îşi ducea existenţa în vremuri de mult apuse „Când mai trăiau pe sub soare/ Căpcâni, zâne, ursitoare,/ Când mai văteau pe la uşi strigoi,/ Moroi spiriduşi, Fata pădurii şi zmei/ Lupii umblau în botei/ Nu umblau de capul lor/ Aveau şi eu un păstor”. Despre acest păstor ne povesteşte în versuri Ioana Precup, cel care îşi va schimba destinul la întâlnirea cu zâna codrilor, care îi spune: „Tu, păstor al lupilor”/ Lasă lupii în voia lor/ Ca să trăiască cu dor/ Mergi în codrul codrilor/ Unde-s duşi ai tăi părinţi/ Peste mări şi peste munţi/ Nu mai trăiţi despărţiţi”.
Cea de-a treia poezie - „Omul urs” – porneşte cu versuri în care suntem introduşi în cadrul în care se derulează povestea: „Când era pod peste mare/ Şi vârful de munte în soare/ Vieţuiau vrăjitoare/ Cu ochi mici şi gura mare/ Părul fuior încâlcit/ Glasul ol hodorogit/ nasul cioc de bufniţă/ Inima de viperă”. Această vrăjitoare făcea multe minuni în sat, aducând numai necazuri oamenilor. Ea va fi cea care îl va blestema şi pe eroul nostru: „Lui Vasile din Feţii/ Tata şapte copii/ I-a dus soaţa cu un nor/ Pe tărâmul fără dor/ Apoi pe el l-a vrăjit/ Cu aşchii de lemn trăznit/ Fiii să şi-i părăsească/ Şi mulţi ani să chinuiască/ Sus pe muntele pustiu/ În chip de urs cenuşiu/ Pân s-a găsit oarecine/ Să-i dea un codru de pâine”.
După peripeţiile petrecute, Vasile devine până la urmă din nou om: „Vasile, ursul simţi/ Inima cum îi zvâcni/ Trupul i se scutura/ Din nou bărbat devenea”, ajungând din nou în mijlocul familiei lui şi mulţumindu-i sfântului soare că l-a scăpat de vrăji.
Cartea Ioanei Precup beneficiază de un cuvânt bine articulat semnat de dr. Gabriela Mircea. Ne-a făcut plăcere să citim aceste trei poeme care surprind o lume de mult apusă şi care, iată, prin intermediul poetei Ioana Precup recâştigă, încă o dată, nemurirea.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5