Predică la Duminica Floriilor a părintelui Vasile Beni

Textul evangheliei:,,Înainte de Paşti cu şase zile, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi. Acolo I-au făcut cină şi Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau împreună cu Dânsul la masă. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters apoi cu părul ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Deci unul dintre ucenicii Săi, Iuda a lui Simon Iscarioteanul, care avea să-L vândă pe Dânsul, a zis: De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari şi să se fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă lui de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. Iisus însă a zis: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu mă aveţi pururea. Şi din iudei, mulţime multă au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să-l vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi. Atunci s-au sfătuit căpeteniile preoţilor ca şi pe Lazăr să-l omoare, fiindcă din pricina lui mulţi dintre iudei plecau de la ei şi credeau în Iisus. Iar a doua zi, mulţimea de popor care venise la praznic, auzind că Iisus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului, Împăratul lui Israel! Iar Iisus, aflând un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: "Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine la tine şezând pe mânzul asinei". Dar acestea nu le-au înţeles ucenicii Săi la început; ci, după ce S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Dânsul şi că ei I le-au împlinit. Deci mulţimea care fusese cu El mărturisea cum l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea a ieşit poporul înaintea Lui, pentru că auzise că a făcut această minune."( Ioan 12, 1-1)
Suntem în preajma a două mari jertfe: una de la Cina cea de Taină din grădina Ghetsimani şi alta de pe dealul Golgotei-jertfa de pe Cruce. De fapt drumul Mântuitorului spre Ierusalim şi spre Pătimirile Sale este comemorat la fiecare Liturghie prin Vohodul sau Ieşirea Mare. Preotul iese din altar pe uşa dinspre miazănoapte cu darurile pregătite la proscomidiar, în timp ce strana cântă "Ca pe împăratul tuturor să-L primim...", traversează naosul, pentru a intra înapoi prin uşile împărăteşti. El poartă sfântul potir şi sfântul disc, pe care sunt aşezate miride (pentru îngeri, sfinţi şi credincioşii vii şi adormiţi), semnificând universul întreg adunat în jurul Domnului Iisus Hristos, reprezentat prin Agneţ.Iar darurile sunt duse în altar spre a fi îndumnezeite şi transfigurate.Dacă în tot timpul anului liturgic am parcurs duminică de duminică, zi de zi istoria iubirii lui Dumnezeu faţă de poporul său, o istorie desfăşurată în timp, (începând de la creaţie şi până la venirea în lume a lui Mesia, de la întrupare şi până la intrarea sa triumfală în Ierusalim) acum, începând cu această duminică îl întâlnim pe Iisus şi- l urmărim în momentele cele mai sensibile ale existenţei sale pământeşti, în clipele iubirii supreme. Acum îi însoţim paşii care-l poartă la altarul crucii şi al jertfei, până pe Calvar, îl vedem aşezat în mormânt, ca apoi să-l întâlnim ieşind victorios la o viaţă nouă. Duminca a şasea din postul mare este numită ,,Duminica Floriilor” şi încheie Postul cel de 40 de zile al Sfintelor Paşti.Textul acestei evanghelii citit la sfânta Liturghie este plin de înţelesuri duhovniceşti pentru că se pomeneşte mai întâi de mirul de mare preţ al recunoştinţei Mariei faţă de Iisus pentru învierea din morţi a fratelui ei şi al Martei, Lazăr din Betania, care era şi prieten al Domnului Iisus Hristos.În al doilea rând, vedem în Evanghelia de astăzi că Intrarea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim este o sărbătoare a biruinţei Sale asupra morţii lui Lazăr şi o prefigurare sau anticipare a biruinţei Sale asupra propriei Sale morţi, prin învierea Sa din morţi.Această sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim este o deschidere spre Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, pătimiri ca fiind confruntări ale Lui cu mai-marii cărturarilor şi ai fariseilor care Îl invidiau şi Îl urau, dar şi pătimiri ca suferinţe pricinuite trupului Său prin umilirile şi lovirile pe care le îndură ca urmare a răutăţii şi violenţei oamenilor vicleni, aroganţi şi ignoranţi. Intrarea Domnului în Ierusalim semnifică acceptarea suferinţelor şi morţii de către Mântuitorul, dar şi descoperirea Chipului Său Împărătesc, Ca Cel ce este Atotputernic, Stăpânitor al vieţii şi al morţii şi Biruitor veşnic al răului. Împăratul Hristos îşi face intrarea biruitoare în Ierusalim, smerit pe mânzul asinei, în deplină ascultare, pentru a împlini voia atotputernică a Tatălui şi a muri pe cruce, preţ de răscumpărare pentru întreg neamul omenesc.Astăzi, fiecare biserică, fiecare schit sau mănăstire devine un mic Ierusalim. Iar fiecare inimă creştină este gată să exclame: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! ” E Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, e Duminica Floriilor şi e vremea să ne întrebăm fiecare cu ce fel de flori îl vom întâmpina pe Domnul. În Duminica Floriilor, întreaga lume a mers după Iisus. A fost singura zi în care El a primit slava pe care o merita ca Împărat Atotputernic al universului. Această atitudine trebuie să o avem mereu noi, care „am văzut slava Lui... şi din plinătatea Lui am luat şi har peste har” (In. l, 14 şi 16
Câteva învăţături se desprind de la această măreaţă şi frumoasă sărbătoare
-Ultima săptămână a Postului Sfintelor Paşti se încheie cu sărbătoarea triumfală a Intrării, pentru ultima dată, a Domnului şi Mântuitorului nostru, în cetatea Ierusalim, cetate cu trecut plin de istorie, dar şi cu un tragism plin de semnificaţie.Pentru că Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr, cel înviat de Iisus din morţi, iar între cele două evenimente religioase există o firească legătură: pe de o parte Iisus, în ajunul Intrării Sale în Ierusalim, a săvârşit minunea învierii lui Lazăr, prietenul Său din Betania din morţi. În ziua următoare, Iisus a fost primit cu fast în Ierusalim, ca împărat smerit, şi se împlinea astfel o proorocire menţionată în Vechiul Testament. Totodată, Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim anticipează şi propria biruinţă asupra apropiatei sale morţi.
-Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim este un moment cu totul special, unicul din viaţa pământeană a lui Iisus, când El a acceptat să fie aclamat ca împărat. Însoţit de ucenicii Săi, după întoarcerea Sa din cetatea Efraim, Iisus a hotărât să meargă în oraşul sfânt, pentru a împlini spusele profetului Zaharia: „Spuneţi fiicei Sionului: Iată, împăratul tău vine la tine blând şi călare pe asină şi pe mânz, fiul celei de sub jug” (Matei 21, 5).
-Iisus şi-a pregătit intrarea în Ierusalim-Profeţiile din Vechiul Testament menţionează că Iisus şi-a pregătit singur intrarea în Ierusalim, pentru a fi recunoscut, după Lege, că El este Mesia, Mântuitorul lumii. Mulţimea L-a întâmpinat cu ramuri verzi de finic şi de măslin şi L-a aclamat cu entuziasm: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”
-Ramurile sfinţite de salcie pe care noi le primim în Duminica Floriilor în Biserică simbolizează biruinţa vieţii împotriva morţii. Textele religioase menţionează că, nu întâmplător, în Duminica Floriilor sau Stâlpărilor, purtăm în mâini ramuri cu muguri de salcie, ca simbol al propriului nostru botez. Acest obicei se păstrează deoarece în primele secole creştine, în Duminica de Florii , cei care doreau să fie botezaţi mergeau cu toţii la episcop, ca să-i ceară să fie primiţi la Taina Botezului şi să înveţe Simbolul de credinţă. În studiul "Salcia: simbolul morţii şi al vieţii", prof. dr. Remus Rus afirma: "Folosirea în cult a salciei nu este doar o simplă acomodare la mediu, ci îşi are bogăţia ei, funcţia ei simbolică în viaţa rituală a Bisericii creştine". Pot fi evidenţiate cel puţin trei semnificaţii principale ale salciei: ea simbolizează pe Domnul Hristos şi mlădiţele Sale, adică sufletele credincioase şi bune, taina fecioriei Mariei, sufletele renăscute prin baia botezului.Salcia plângătoare ne aduce aminte de pocăinţa din timpul postului,de multele metanii,de multele rugăciuni,de multele lacrimi ale pocăinţei şi de plecarea noastră sub epitrahilul preotului duhovnic,spre a ne mărturisi păcatele,spre a primi iertare şi a ne curăţi de păcate.
-Iisus vine în „Ierusalimul” sufletelor noastre-De Florii, creştinii ortodocşi retrăiesc evenimentul la care a participat Iisus Hristos în vremea propovăduirii sale pe pământ. La slujba din Duminica Floriilor, Îl întâmpinăm pe Iisus cu ramuri înverzite şi cu inima primitoare.
-La slujba de Florii, Iisus ne aduce pacea sufletească-Iisus se îndreaptă în ziua măreţului praznic nu numai spre Templu din Ierusalim, unde a făcut minuni, El vine şi în Ierusalimul din sufletul fiecărui creştin şi ne aduce pacea de care fiecare dintre noi are nevoie . -Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, este ca un preambul al Patimilor, dar şi ca o poartă spre Înviere, pentru că Domnul Nostru Iisus Hristos călare pe un asin, reprezintă smerenia desăvârşită pe care a adus-o Mântuitorului Iisus Hristos, în deplinătatea ei pe pământ. După Intrarea în Ierusalim şi până la Inviere se vor petrece faptele deosebite din viaţa Mântuitorului care culminează cu moartea şi, mai cu seamă cu Învierea Domnului, punctul central al operei Sale mântuitoare . Biserica rememorează toate aceste fapte prin slujbe speciale dedicate exclusiv îndurărilor chinuitoare din viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim. Dacă la Intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, călare pe asin, oamenii l-au întâmpinat cu osanale, cu ramuri de finic, tot aşa şi noi, impulsionaţi de duhul Sărbătorii, să aşternem în faţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos rugăciunile şi faptele bune pentru a-L primi pe Iisus Mântuitorul în sufletele noastre . -Sărbătoarea Floriilor, este ziua care ne cheamă la cercetarea conştiinţei, a sufletului. Este ziua când începem să urcăm în cea mai tristă săptămână, a Patimilor Domnului, a purificării sufleteşti de păcat, a trăirii durerii Celui părăsit de oameni, Care vine, de bunăvoie, spre a se jertfi. Este momentul de pregătire pentru purtarea Crucii, a cununii de spini, a lacrimilor şi sângelui. Este chemare la o înnoire a vieţii, este îndemn la o viaţă conştientă de tragismul Săptămânii celei Mari, a Crucii, a spinilor, morţii, însingurării, dar şi a aşteptării Sfintei Învieri. Să începem să parcurgem sfânta săptămână cu dorinţa de curăţire, înnoire, deşteptare a sufletului, căci El, Mântuitorul, stă la uşa inimilor şi sufletelor noastre, aşteptând răspunsul nostrum.Amin !

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]