PREDICI ROSTITE ÎN DUMINICILE DE PESTE AN

Prof. Valerica Petrea, Prof. Gabriela Nedelcu Teodorescu,

IAŞI

Moto: ,,La început era Cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Aceasta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut.(...)  Și întru El era viața și viața era lumina oamenilor.”

(Sf. Evanghelist Ioan)

,,Secolul XXI va fi prin excelență religios sau nu va fi deloc.”

                                                                  (André Malraux)

,,Dacă Dumnezeu există, câștig tot; dacă nu există, n-am pierdut nimic.”

                                                                                                         (Blaise Pascal)

Blaise Pascal este, poate, unul dintre cei mai mari mărturisitori ai credinței în Hristos, deoarece, dacă la început se considera ateu, în momentul în care nepoata sa se îmbolnăvește de TBC ocular, o duce la Luvru, unde se afla unul dintre spinii din coroana lui Iisus și îi atinge ochii copilei, care, în scurt timp, se vindecă. Din acel moment, percepția lui despre Dumnezeu a fost alta. Poate că oamenii moderni, au nevoie de mai multe minuni ca să înceapă să creadă în ele. Poate că este nevoie nu de necazuri, ci de oameni care să știe să atragă copiii spre biserică, părinții și bunicii spre rugăciune, dar pentru asta trebuie strategie, iubire față de oameni și foarte multă răbdare, puterea de a comunica cu ceilalți și celorlalți, ca să nu mai fie considerată și preoția doar o profesie, poate că este o profesie, dar,  pentru foarte mulți dintre cei care o practică, este o ,,profesiune de credință’’ și pentru credință. ,,Cine comunică, se cuminecă’’, spunea părintele  Stăniloae.

Intenția doamnei Lucreția Mititean este cu atât mai lăudabilă pentru faptul că a reușit să strângă într-un singur buchet toate „Predicile rostite în duminicile de peste an”,  ca într-o sferă care se învârte în jurul aceluiași nucleu: Cuvântul, iar Cuvântul este Dumnezeu.

Argumentul unei asemenea cărți este tulburător și extrem de profund, fiindcă, înainte de toate, este vorba nu despre a pune una lângă alta predicile de peste an, ci de a prinde învățăturile religiei ortodoxe într-o crestomație a spiritului, deoarece se spune că ,,fiecare sfânt are o mână întinsă spre el”, iar educația ,,nu înseamnă a repeta cuvinte, ci a crea idei și a produce o stare de încântare.” (Augusto Cury)

 Starea de încântare se traduce prin starea de liniște de care fiecare are nevoie, într-o lume agitată, în care informațiile de toate felurile, de la știință la politică, asaltează și invadează viețile tuturor făcându-ne să uităm de credință, de rugăciune, de Dumnezeu, pe care generațiile tinere îl percep ca existând undeva, foarte departe, pe care, dacă nu-l pot vedea, încep să se îndepărteze de el, crezând că pot face absolut orice fără ajutorul lui, fără rugăciune, fără mulțumire. Pe de altă parte, oamenii, mai ales copiii nu trebuie speriați cu ideea de ,,iad” și nici cu ideea de pedeapsă, până la ,,al treilea și al patrulea neam” (Ieșire, 20, 5), deoarece, în ,,Noul Testament”, Îl descoperim pe Dumnezeul iubirii, mărturie fiind cuvintele Sf. Ioan Evanghelistul: ,,Căci Dumnezeu așa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său, Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (3,16) În Pateric, Avva Antonie cel Mare (sec. IV) spune: ,,Eu nu mă tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc pe El.” Copiii și tinerii trebuie învățați lecția smereniei, deoarece: ,,Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har.” (p. 25) Smerenia se poate învăța și de la animale, care, la prima vedere, sunt considerate periculoase; în ,,Viața Sf. Gherasim’’ există o povestioară în care este descrisă scena duioasă cu un leu, căruia acesta îi scosese o țeapă din labă, iar acesta l-a urmat pe Sfânt până la moarte, iar după ce a murit, a murit de durere și el, pe mormânt. În altă ordine de idei, există și o lege a recunoștinței, care în ultima vreme a fost uitată de tot; un simplu ,,mulțumesc”, poate schimba o relație între oameni, într-o comunicare; oricâte minuni a făcut Iisus, lumea a uitat să-I mulțumească.

Cartea se adresează publicului larg, de la vârsta cea mică până la categorii de oameni de toate vârstele și de toate profesiile și cuprinde 60 de predici susținute de o întreagă pleiadă de preoți, de la părintele Cleopa, pr. Vasile Beni, pr. Ioanichie Bălan, pr. Ion Cârciuleanu, IPS Irineu-Pop Bistrițeanul, pr. Ioan Covercă, pr. Nicolae Tănase, pr. Vasile Gordon, pr. dr. Octavian Pop, pr. George Marica,  Sf. Ignatie Briancianinov, pr. Constantin Galeriu și până la Patriarhul României, Înalt Prea Fericitul Daniel, toate fiind în litera și spiritul Bibliei și, deși stilurile diferă, toate au ca finalitate înălțarea sufletului spre mântuire, deoarece, într-un fel sau altul, suntem legați de aceeași sursă. A vorbi în fața unui public nu este foarte ușor, mai ales când nu știi ce așteptări are acel public de la tine. Unii știu textele fiind prezenți la predicile de peste an și țin minte fragmente întregi, nu mai sunt neapărat interesați de ce va spune părintele, dar cum rugăciunea împreună este extrem de importantă, fiecare reține de fiecare dată cât și cum poate. Important este să conștientizezi să nu transformi în rutină  mersul la biserică, ci să conștientizezi că ai această nevoie pentru suflet, pentru dezvoltarea ta spirituală, deoarece și în vremuri de demult, dar și acum, unii merg ca să vadă lumea ce mașini noi au, sau ce haine, sau ce bijuterii, făcând astfel o falsă diferență între ei și ceilalți, pentru că, prin naștere, oamenii sunt egali, iar prin răstignirea lui Iisus, fiecare este dator să îşi învețe lecția de smerenie, de bunătate, de iubire față de Creația lui Dumnezeu, fie că este vorba despre oameni, de plante sau de animale. Trebuie să mergi pe drumul pe care trebuie, altfel, trebuie să te întorci.

Fiecare are de învățat prin biserică sau nu, prin educație sau printr-un cumul de factori: biserică, familie sau individual, prin citirea Bibliei sau a oricărei cărți de rugăciune că cel mai important este simplitatea, trăirea, atât cât se poate, în limitele bunului simț și ale moralei, pentru că, nu contează în fața lui Dumnezeu bogăția, după cum se vede și din conținutul predicilor, ci asumarea menirii pe care ți-a dat-o, chiar dacă, uneori, pare că mai rătăcești drumul. Emil Cioran spunea: ,,M-am aplecat o clipă înafara destinului și acum nu știu încotro să mă îndrept.” Aici nu este vorba despre a renunța la stima de sine, fiecare om este unic, creație perfectă a lui Dumnezeu, care prin naștere este bun, iar ceea ce devine mai târziu ține de alți factori.

Uneori, nu putem ierta ușor nici cele mai mici greșeli,, însă predicile sunt de fapt niște învățături pe care trebuie să le iei ca atare, deoarece sunt despre iubirea ca atribut divin și despre iertare. ,,Răzbunarea cea mai crudă / Este când dușmanul tău / E silit a recunoaște / Că ești bun și dânsu-i rău.” ( B.P. Haşdeu).

 Maica Tereza spunea că nu trebuie să dai înapoi ascultând ce spune lumea, sau ce face lumea, să faci totdeauna ceea ce trebuie, pentru că, la urma urmei, ,,relația este între tine și Dumnezeu, nu între tine și ceilalți.”

Într-un fel sau altul, ,, predica” înseamnă nu doar un ,,text” religios pe care îl spun sau îl citesc preoții, sau pe care trebuie să îl fixeze spre cunoaștere, ci și o formă de educație, pe care John Gardner o instituise încă din 1980, când a vorbit pentru prima dată despre ,,inteligențele multiple”, însă, el a întâmpinat dificultăți din cauza neînțelegerii de către reprezentanții New Age ai vremii, care nu au înțeles necesitatea unui asemenea tip de inteligență, motivând existența unei multitudini de forme de învățământ, de religii și confesiuni religioase, de existența unui pluralism religios contemporan fără precedent. Astfel, inteligența religioasă nu a fost considerată ca importantă în dezvoltarea personală a unui om și nici a personalității sale, de aici fiind exclusă și evoluția sa ca spirit și asumarea unei existențe în care, fiecare are de asumat niște lecții și de îndeplinit menirea pentru care a fost trimis.  Dacă în alte religii acest tip de educație poate fi practicat acasă prin simpla mulțumire înainte de așezarea la masă a familiei, masa fiind un mijloc de apropiere și de rugăciune împreună, în religia ortodoxă acest lucru nu apare practicat zilnic, decât, poate, în familiile de preoți, sau, la mănăstiri.

În altă ordine de idei, preotul, de orice rang ar fi, nu poate modifica textul, dar, pentru a capta atenția sau pentru a face textul pericopei mai ușor de înțeles, deoarece biserica este a tuturor și a celui învățat și a celui care nu a avut posibilitatea să învețe carte, din varii motive, apelează, uneori, la exemple din viața actuală, contemporană (de ex. povestea soldatului englez care a ucis fiul unei doamne din Germania, iar după război, o caută și îi cere iertare, iar aceasta i-o acordă) sau din viața unor mari savanți (Kepler: ,,Și tu, suflete al meu, dă slavă lui Dumnezeu în toată viața ta”, p. 239) care prin credința lor nestrămutată au ajuns la descoperirile pe care le folosim noi astăzi. Textul nu este minimalizat ca importanță, este mai ușor de memorat, lecția de la final este mai bine înțeleasă, fiind ancorată în realitate, prin niște abordări alternative, așa cum cei de odinioară explicau Tora pe înțelesul tuturor, cei mai mulți dintre credincioși fiind neștiutori de carte.

Într-o anumită manieră, cartea „Predicile rostite în duminicile de peste an”, intitulată atât de simplu și de onest, poate fi asemănată cu ,,Talmudul”, cartea prescurtată pe înțelesul tuturor; textele propriu-zise erau numite ,,Midras”, iar comentariile și explicațiile pe baza lor, ,,Ghemara”. (Dacă Iisus a fost prezent la nunta din Capernaum, în Talmud, Dumnezeu Însuși ar fi fost prezent la nunta lui Adam cu Eva).

Interesante sunt și inserțiile în text, unele adevărate legende, așa cum, în predicile din carte sunt inserate alte povestioare, având același mesaj. De exemplu, este inserată în ,,Pilda samarineanului milostiv”, o mențiune care se afla la ,,Titanic” în 1912, pe al cărui frontispiciu scria: ,,Slăbiciunea omului, supremația naturii”, iar alături, pe o clădire, savantul W. T. Stead scrisese: ,,Slăbiciunea naturii, supremația omului”.

De asemenea, sunt inserate și versuri ale lui Creangă referitoare la Nașterea Domnului: ,,În Bethleem acolo-n oraș / Dormeau visând păstorii/ (…)”, ,,Nici leagăn moale, nici vreun pat, / Doar fân mirositor pe jos / Pe fân, în iesle, stă culcat / Micuțul prunc, Iisus Hristos.”;  din Vlahuță: ,,El orbilor le dă lumină / Și munților le dă cuvânt / Pe cei bolnavi îi întărește / Pe morți îi scoală din mormântˮ și din Coșbuc: ,,Credința-n zilele de-apoi / E singura tărie-n noi / Că multe-s tari, cum credem noi / Și mâine nu-s”.

Unele predici sunt explicate catehetic, altele au un stil retoric dublat de unul didactic, de unde reiese și explicarea metodică pe partea predicilor și a pildelor, fapt care conferă mai multă simplitate și claritate. Pe lângă har, preoții probează certe calități de dascăli, deoarece, un text religios nu are un impact atât de mare în fața celor mici care visează doar la jocuri, tablete și telefoane performante. Astfel, pentru ca religia să nu fie considerată doar un obiect de studiu, ci știința sufletului, a întreținerii sufletului, a evoluției spirituale, pentru că un popor care nu are o identitate religioasă riscă să își piardă și identitatea ca popor: ,,fericiți cei care au crezut și n-au văzut.” (părintele Iustin Pârvu).

Practic, cartea care este structurată în cinci părți, ,,Praznicele Împărătești”, ,,Duminicile Penticostarului”, ,,Predici”, ,,Pilde” și ,,Duminici speciale” și  începe cu Învierea Domnului și se termină cu Predica la Duminica după Botezul Domnului.

Înainte de toate, cartea este o pledoarie pentru rugăciune, iertare și iubire necondiționată. Se spune că nu te poți dărui lui Dumnezeu dacă nu te dăruiești în întregime oamenilor, pentru că, spune părintele Arsenie Boca: ,,fiți înțelegători față de neputințele oamenilor, pentru că și Dumnezeu nu ne judecă pe noi prin dreptate, ci prin iubire.” (p. 255)

Este o carte care pledează și pentru milostenie: ,,toată gloria și tot meritul omului pe pământ sunt împlinirea milosteniei” (Dostoievski), pentru dobândirea a ceea ce Sf. Vasile cel Mare numea: demnitatea de ,,om pentru alții” (p. 263). Pentru că: ,,Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.” (Corinteni, 13, 4, 7).

Se spune că îngerii înșiși cântă în altar la Sfânta Liturghie. De multe ori, când nu poți ajunge la biserică, ai nevoie totuși de o rază de lumină și ai putea să citești din carte predica zilei respective și așa intri în rezonanță cu tot ce a fost și este Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că, în ultimă instanță, importantă este relația cu El. Și atât.  

Interesant este și faptul că sfaturile țin de psihologia modernă, deși sunt de departe de la Avva Agaton din Pateric: ,,Mâniați-vă, dar nu păcătuiți; soarele să nu apună peste mânia voastră.” (Efeseni, 4, 6; amintește și de Sf. Apostol Pavel, care vorbește despre necesitatea iertării înainte de apusul soarelui).

Există cărți de dezvoltare personală din toată lumea care vorbesc despre același lucru. Celebrul botanist Karl Linné (1778) studia la Universitatea Upsala (Suedia) fondată în 1476; cele mai multe din operele sale încep cu un citat din Sfânta Scriptură. Deasupra cabinetului său scria: ,,Dumnezeu te vede, ferește-te de a mai păcătui”. Hipocrate este citat pentru părerile sale în legătură cu postul ( a trăit până la 125 de ani).

Prin ,,blândețe și bunătate veți câștiga inimile oamenilor” (Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Efrem Sirul), iar acest lucru ar putea conduce la eradicarea violenței de orice tip ar fi ea, de la cea din familie și până la războaiele care ucid, uneori, în numele credinței, femei, copii și bătrâni nevinovați.

Poate că am reuși, prin rugăciunea împreună, să formăm o lume mai bună, în care liniștea, pacea și dragostea necondiționată să domnească pentru totdeauna: ,,ascultă sfatul și primește învățătura ca să fii înțelept toată viața ta.” (Pilde)

Și poate că, va răsări curcubeul, după o ploaie de lacrimi, pentru toți. Important este să nu-ți pierzi credința, pentru că se spune că speranța moare ultima. Sf. Ioan din Kronstadt spunea că: ,,Cel mai generos dintre oameni este acela care nu lasă pe nimeni în afara sufletului său.”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5