Prefecţii, ameninţaţi cu destituirea dacă nu gestionează cum trebuie problemele cauzate de ninsori

Reprezentanţii Guvernului în teritoriu au participat, luni, la o videoconferinţă cu primul-ministru în exerciţiu, Emil Boc, context în care acesta din urmă a solicitat atât prefecţilor din toată ţara, cât şi reprezentanţilor Direcţiilor Regionale pentru Drumuri şi Poduri să fie pregătiţi pentru gestionarea problemelor care ar putea surveni în urma ninsorilor, astfel încât populaţia să nu resimtă efectele situaţiei meteorologice.

Obiectivul videoconferinţei a constat în transmiterea, de către premier, către prefecţi şi reprezentanţii Direcţiilor Regionale pentru Drumuri şi Poduri, a solicitării de a pregăti toate instituţiile publice abilitate din fiecare judeţ în vederea intervenirii în situaţii generate de starea meteorologică anunţată pentru următoarele zile.

„În aceste zile vă daţi primul examen în competenţă în ceea ce priveşte gestionarea problemelor de iarnă. Unii dintre dumneavoastră aţi mai avut această experienţă, alţii veţi intra de mâine în focul încrucişat. (…) Vreau soluţii şi pragmatism, astfel încât efectul acestor ninsori să fie minim pentru populaţie. Nu vreau să aud scuze că zăpada ne-a prins nepregătiţi, altfel veţi răspunde cu funcţia pe care o aveţi”, le-a transmis, Boc, prefecţilor.

De asemenea, el le-a cerut reprezentaţilor Guvernului în teritoriu să ia legătura, încă de luni după-amiază, cu primarii municipiilor şi ai reşedinţelor de judeţ, precum şi cu preşedinţii consiliilor judeţene pentru a analiza stadiul pregătirilor pentru sezonul rece în ideea de a le transmite Guvernului.

Într-un comunicat dat publicităţii de Biroul de presă al Guvernului, se arată că şi ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, a făcut un apel către prefecţi şi subprefecţi pentru a colabora cu directorii regionali de la Drumuri şi Poduri, dar şi cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere. Berceanu a precizat şi că 675 de utilaje ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România sunt pregătite să intervină pentru deszăpezire, dar că, în cazul în care situaţia o impune, se poate apela la alte 1870 de utilaje de deszăpezire de la firme cu care instituţia menţionată a încheiat contracte.

Reamintim că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, pentru perioada 15-17 decembrie, o atenţionare meteorologică de cod galben.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5