Prefectul Frenţ: În Bistriţa-Năsăud nu avem niciun caz de îmbolnăvire sau suspiciune de pestă porcină africană

Prefectul Ovidiu Frenţ a anunţat, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural că, în judeţul Bistriţa-Năsăud nu este sesizat niciun caz de îmbolnăvire, ba chiar mai mult, suspiciune de pestă porcină africană, însă virusul este extrem de uşor de dispersat, astfel că măsurile vor trebui menţinute la acelaşi nivel.

          „După cum ştiţi, acest virus a fost depistat la patru exemplare de porci din Ieud, judeţul Maramureş, ceea ce a făcut ca pericolul şi riscul răspândirii virusului peste porcine africane să crească, având în vedere proximitatea faţă de judeţul nostru. Am convocat imediat Centrul Local de Combatere a Bolilor şi am dispus măsurile necesare: târgurile de animale au fost închise încă din februarie şi rămân închise; monitorizarea circulaţiei animalelor; controalele la fermele de suine; intensificarea vânătorii de porci mistreţi; supravegherea de către poliţie a circulaţiei animalelor şi prin medicii veterinari a tuturor cazurilor de îmbolnăviri la porci.

          În prezent, astăzi, nu avem semnalat niciun caz de îmbolnăvire şi nici măcar un caz de suspiciune la nivelul judeţului nostru. Nu ştim ce ne rezervă viitorul, dar suntem pregătiţi pentru a face faţă acestui virus extrem de uşor de dispersat de factorul uman”, a declarat prefectul Ovidiu Frenţ.

          Acesta a făcut referire la situaţia din Maramureş, unde apariţia virusului a fost rezultatul unei acţiuni „absolut inconştiente” a unui comerciant de animale care a dus acele exemplare din Bihor şi le-a vândut în gospodăriile din Ieud şi care acum este cercetat penal.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5