Prefectul Frenţ vrea corectitudine şi transparenţă de la preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale de circumscripţie

Instituţia Prefectului împreună cu Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 6 Bistriţa-Năsăud, Biroul Judeţean Bistriţa-Năsăud al Autorităţii Electorale Permanente, Direcţia Regională de Statistică Bistriţa-Năsăud şi Oficiul Judeţean Bistriţa-Năsăud al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale au organizat în Sala mare a Palatului Administrativ, şedinţa de instruire a preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale de circumscripţii comunale, orăşeneşti şi municipale din judeţ.
Preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţii comunale, orăşeneşti şi municipale le-au fost înmânate ştampilele, telefoanele şi alte materiale de informare.
Prefectul Ovidiu Frenţ a precizat, în debutul întâlnirii, că îşi doreşte o activitate extrem de „corectă, eficientă şi de transparenţă la această rundă electorală din 5 iunie”.
Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 6 Bistriţa-Năsăud, judecătorul Alexandru Petrişor, s-a arătat încrezător de buna desfăşurare a alegerilor locale, asta pentru că mulţi dintre preşedinţii/locţiitorii celor 62 de birouri de circumscripţie locală au mai participat şi la alte scrutinuri din 1992 încoace. „Sper să facem treabă bună ca şi la precedentele cicluri electorale”, a spus Petrişor. Acesta le-a recomandat colegilor preşedinţi/locţiitori să urmărească zilnic site-ul Biroului Electoral Central, pentru a fi la curent cu toate hotărârile adoptate şi să „aprofundeze” hotărârea care vizează exact funcţionarea birourilor electorale de circumscripţie. „Fără rezerve, dacă apar situaţii în care aveţi nevoie de lămuriri, sunaţi-ne şi împreună ne vom strădui să le rezolvăm”, le-a transmis preşedintele BEJ, solicitând atenţie maximă la ternenele prevăzute de calendarul electoral, dar şi la completarea de către candidaţi a declaraţiilor de avere şi interese.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]