Prefectul Ioan Ţintean, alături de comunitatea din Sânmihaiu de Câmpie. Peste 500 puieţi plantaţi din grijă pentru mediu

În cadrul săptămânii mediului, curăţeniei şi sportului, prefectul Ioan Ţintean a fost alături de comunitatea din Sânmihaiu de Câmpie la acţiunea de plantare a puieţilor. Locuitorii acestei comune, copii şi adulţi, au fost printre primii din judeţ care s-au înscris ca voluntari, în timpul lor liber, la această activitate de toamnă, iar primarul Ioan Mate şi-a asumat partea de organizare locală. De data aceasta au plantat împreună 500 de puieţi de salcâm, gorun şi stejar.

         Prefectul Ioan Ţintean s-a declarat extrem de fericit să observe bucuria şi dăruirea cu care cei prezenţi s-au implicat, dând o minunată lecţie de simţ civic şi grijă faţă de mediul în care trăiesc. „Am văzut cu câtă plăcere se planta. Este un lucru extraordinar, cu atât mai mult cu cât, locuitorii din Sânmihai  nu se află la prima activitate de acest gen. Toată lumea doreşte să aibă apă bună, aer curat, un mediu prielnic, însă nu toţi depun suficiente eforturi în acest sens. Prin repetarea unor astfel de evenimente, dorim să dezvoltăm o rutină a grijii faţă de judeţul nostru. Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat”, a precizat prefectul Ţintean, într-un comunicat remis redacţiei.

Acţiunea se înscrie în şirul activităţilor dedicate mediului în intervalul 16-20 noiembrie, proiect iniţiat de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud în parteneriat cu Asociaţia ProSomeş  şi cu sprijinul Consiliului Judeţean, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Primăriei municipiului Bistriţa, Direcţiei Silvice, A.D.I. Deşeuri Bistriţa-Năsăud, respectiv Vitalia Servicii pentru Mediu S.A.

         

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5