Prefectul Ioan Ţintean: Ataşamentul faţă de ţară ne dă forţe nebănuite de a progresa

Ziua de 24 ianuarie 1859, semnificând unificarea vechilor principate, Moldova şi Ţara Românească, precum şi evenimentele colaterale din jurul acestei date, reprezintă în mod ferm o etapă de referinţă în istoria noastră, prin două izbânzi cruciale în evoluţia ulterioară, şi anume împlinirea unui ideal viu, precum şi orientarea pe coordonatele unui stat român modern şi mai ales, orientarea către Europa.

Imaginea plină de emoţie, în care domnitorul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza a fost propus ca domnitor şi în Ţara Românească, a generat un entuziasm extraordinar în rândul reprezentanţilor ambelor principate. Evenimentul demonstrează că românii sunt capabili de a fi uniţi, de a avea un scop comun, de a lupta pentru îndeplinirea acestui scop şi de a se bucura împreună.

Reflectând la acest moment, găsim la fel de impresionante cuvintele Mitropolitului de atunci, Nifon, rostite în lacrimi la aflarea veştii: ,,Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, aruncă-ţi privirea ta asupra inimilor noastre şi nu slăbi curajul fiilor tăi! Uneşte-i pe toţi într-o cugetare şi într-o simţire şi fă ca inimile tuturor să aibă aceeaşi bătaie pentru ţara lor.”

La rândul său, Alexandru Ioan Cuza a menţionat la depunerea jurământului că, în toată domnia sa, va priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, că nu va avea în faţa ochilor decât binele şi fericirea naţiei române.

Acestea sunt doar două secvenţe ale ,,Micii Uniri”, pe care am decis să le readuc în atenţie, deoarece constituie un precedent demn al faptului că se poate să fim uniţi şi că ataşamentul faţă de ţară ne dă forţe nebănuite de a progresa.

Să omagiem cu tot respectul cuvenit această zi şi să înţelegem că, fiecare în parte şi toţi, împreună, oriunde am fi, avem o mare responsabilitate faţă de România.