Prefectul Ovidiu Frenţ: Bine-ai venit, acasă, Tibi!

Foto: Vasile Măgrădean

"Tibi Ușeriu a sosit cu bine acasă! Și ne-a făcut din nou azi-noapte să nu dormim și să stăm în ploaie și în frig, dar ce înseamnă asta pe lângă încercările prin care a trecut el derulând cu pasul 566 km din Cercul Polar! Nu pot înțelege cum a reușit să facă asta, o să ne explice el și poate vom fi capabili de a intui măcar cum un om, aparent identic cu noi, poate spune "Mergi!" atunci când toate celulele din corp strigă "Oprește-te!", "Odihnește-te!", "Încălzește-te!" sau "Hrănește-te!".
Totuși este ceva și mai impresionant în ceea ce a făcut Tibi, dincolo de extraordinara performanță sportivă: a demonstrat că atunci când în viață cazi sau simți că nu mai poți (cine nu a pățit asta?), ai întotdeauna varianta să te ridici și să îți continui drumul, poate mai hotărât și mai determinat să reușești! Atunci reușitele tale sunt mult mai valoroase iar tu ești un om de o calitate superioară! El ne-a mai arătat și că îți poți realiza visele chiar și atunci când nu mai ești foarte tânăr și că oricând mai există o șansă și o speranță!
Iar dacă adăugăm la toate astea modestia și simplitatea sa caldă, avem explicația de ce "Tibi de la Tășu'" este un model de inspirație pentru tineri și pentru toți cei care nu am renunțat să sperăm! Bine-ai venit Tibi! " scrie pe facebook prefectul Ovidiu Frenţ.

Tibi Uşeriu a câştigat Ultramaratonul Arctic, parcurgând, într-o săptămână, 566 kilometri pe un teren înghețat, înfruntând temperaturi care au coborât până la minus 52 grade Celsius.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5