Prefectul Ovidiu Frenţ: “ Există toate prevederile legale pentru declanşarea referendumului de la Sângeorz Băi”

Prefectul Ovidiu Frenţ a confirmat astăzi că primarul oraşului Sângeorz Băi, Traian Ogăgău a depus la Instituţia Prefectului o plângere prealabilă împotriva noii comisii care se va ocupa de organizarea referendumului pentru demiterea edilului din acest oraş.

 Prefectul Frenţ a subliniat faptul că el, personal, nu s-a grăbit în vederea organizării acestui referendum, el îndeplinindu-şi doar obligaţiile legale rezultate în urma cererii depuse de cei aproape trei mii de cetăţeni şi care îşi doresc acest referendum: “ După ce toate etapele legale au fost îndeplinite, după ce s-a constatat că există numărul legal de semnături pentru crearea premiselor declanşării referendumului, am trecut la adresele înaintate tuturor instituţiilor  care au obligaţia de-aşi desemna reprezentanţi în această comisie special, fapt care s-a şi întîmplat. Ei, în cele din urmă şi primarul şi-a desemnat persoana care îl va reprezenta în această comisie, deşi, este curios faptul că acelaşi primar nu a mai convocat o şedinţă de consiliu local pentru desemnarea propriului reprezentant, aşa că, respectiva comisia va funcţiona doar în patru, ceea ce este perfect legal”, a explicat Ovidiu Frenţ.

 Potrivit celor spuse de Frenţ, plângerea primarului Traian Ogâgău a fost deja înregistrată, urmând a se da un răspuns în termenul prevăzut de lege, “urmând ca el să aibă la dispoziţie căile legale de atac în contenciosul administrative, aşa cum şi noi avem acest drept”, a mai precizat şeful Instituţiei Prefectului.

“ Există toate prevederile legale pentru declanşarea referendumului de la Sângeorz Băi”, a conchis prefectul Ovidiu Frenţ.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]