Preinfarct la Cascada Cailor

La acesta sfârşit de săptămână, un jandarm, aflat în timpul liber a ţinut să ajute un turist care în timp ce se afla într-o excursie pe munte, a suferit un preinfarct. Fiind iubitor al muntelui, plutonierul major Vasile Larionesi, se afla într-o excursie în zona cunoscută sub numele Cascada Cailor. La un moment dat, în apropiere a zărit trei persoane, din care una se afla întinsă la pământ. Ulterior a realizat că bărbatul suferise un preinfarct, iar soţia şi fiul său îi acordaseră primul ajutor, dar nu ştiau la cine să apeleze pentru a-l transporta pe bărbat la o cale de acces, unde ar fi putut sosi ambulanţa. Jandarmul ştia că în locul în care aceştia se aflau, cel mai rapid ar fi putut ajunge acolo salvamontiştii din Borşa. Ca urmare a sunat la Serviciul Salvamont Borşa, indicându-le exact locul în care se aflau, acesta cunoscând bine zona care pentru timişoreni era abia acum descoperită. La faţa locului au sosit salvamontiştii, care l-au transportat pe bărbat în siguranţă până la locul în care a putut ajunge ambulanţa. Tiberiu Mihai F. are 56 de ani, este din Timişoara şi se afla cu familia pentru câteva zile la munte. Plutonierul major Vasile Larionesi, este angajat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud şi este încadrat la Secţia de Jandarmi Staţiune Balneară Sângeorz-Băi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5