Premieră în Bistriţa-Năsăud: Două femei vor să devină preşedinte al Consiliului Judeţean

Premieră în Bistriţa-Năsăud: Două femei vor să devină preşedinte al Consiliului Judeţean

Nu mai puţin de 12 bistriţeni s-au înscris în lupta pentru şefia Consiliului Judeţean, bătălia fiind programată pentru data de 10 iunie.
Funcţia de preşedinte este râvnită de reprezentanţi ai formaţiunilor politice, în condiţiile în care niciun independent nu a dorit să rişte prea mult în această cursă electorală. Ineditul acestei „ediţii” a alegerilor locale este dat de faptul că două doamne, ce-i drept nu foarte cunoscute, au fost nominalizate drept candidat pentru preşedinţia CJ.
Consilierul juridic Codruţa Mihaela Cozma reprezintă Partidul Socialist Român, în timp ce Graţiana Silaşi (jurist, dar în prezent conducător auto) este candidatul Partidului Poporului (Legea Cojocaru).
Electoratul bistriţean poate să aleagă şi între zece bărbaţi vânjoşi, cu şi fără experienţă administrativă, înalţi sau scunzi, tineri sau mai bătrâni, cu mustaţă sau fără. De toate pentru toţi.
Uniunea Social Liberală îl propune pe deputatul Emil Radu Moldovan, Partidul Democrat Liberal vine cu Vasile Borş (primar Maieru), Partidul Poporului Dan Diaconsecu îl are pe Ştefan Todea, Partidul România Mare - prof. Gheorghe Pop (fost prefect), UDMR – ing. Decsei Attila, UNPR – Grigore Iuga, Partidul Ecologist Român – avocet Ioan Someşan, Partidul Verde (Verzii) – Marius Sebestean, Partidul Alianţa Socialistă- Ioan Mireşan şi PNŢCD – Mircea Taloş.
De altfel, ultimul partid politic care a depus candidaturi pentru funcţiile de consilier judetean şi cea de preşedinte al Consiliului judetean Bistriţa-Năsăud a fost PNŢCD Bistriţa-Năsăud. Mircea Taloş a ajuns la BEJ la ora 23.50, cu o listă ce conţinea 20 de propuneri de candidaturi pentru funcţia de consilier judeţean.
Până acum, doar trei candidaturi sunt definitive prin necontestare, respectiv ale candidaţilor PER, UDMR şi PRM, în privinţa celorlalţi candidaţi termenul limită pentru formularea de contestaţiilor fiind joi, 3 mai, ora 24, potrivit preşedinteleui BECJ Bistriţa-Năsăud, judecător Reghina Berari.
Pentru funcţia de consilier judeţean s-au înscris în cursă un număr de 13 formaţiuni politice şi un candidat independent, fiind soluţionate 13 din dosarele depuse, urmanad ca, în 24 de ore de la depunere, să fie soluţionată şi propunerea de candidaturi depusă de PNŢCD.
Liste complete – cu 38 propuneri – au doar USL, PDL, PRM, UDMR, UNPR, PER şi PP DD. În schimb, PNŢCD are o listă cu 20 candidaţi, Partidul Poporului (Legea Cojocaru) – 5, Alianţa Civică Democrată a Romilor – 4, Partidul Alianţa Socialistă – 3, Partidul Socialist Român – 2, iar Partidul Verde – 2.
Singurul candidat independent la Consiliul Judeţean, pentru funcţia de consilier, este Constantin Pamfiloiu, fost vicepreşedinte al instituţiei în mandatul 2004-2008, pe vremea aceea la PRM.

Comentarii

03/05/12 13:29
retghertherthreth

Intr-adevar, n-ar strica sa mai fie si cate o femeie prefect. Ideal pentru aceasta functie, nu are importanta sexul, culoarea, religia,...nici inaltimea sau latimea, nici mustata , chelia sau "coada"... ! Important, este sa aiba studii in domeniul managementului economico-financiar , administrativ si organizatoric... sa se priceapa si sa aiba experienta necesara unui bun management al acestei functii... Daca sunt functii numite pe criterii politice, ca pana cum, nu trebuie sa ai scoala deloc... ci sa sti doar scrie, citi si semna...
Niciodata societatea nu va merge inspre bine, cand in treburile administrative, economice, financiare sau judecatoresti, se amesteca politicul !!! Politicul, ar trebui sa activeze doar in "puterea legislativa" ( adica in Parlament. Atat.)N-are ce cauta politicul in puterea executiva sau judecatoreasca a statului, pentru ca atunci cand se "amesteca" acolo... toate sunt de alandala ... si nu este altceva decat o " dictatura deghizata in democratie ".

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5