În premieră, Târg de Crăciun, la Năsăud! Să redescoperim farmecul Crăciunului din Ţara Năsăudului ! Bucate alese, însoţite de tradiţii în grădina Muzeului Grăniceresc

Pentru prima dată, Oraşul Academicienilor – Năsăud - va avea un Târg de Crăciun care va prezenta tot ce are mai frumos Ţara Năsăudului în privinţa bucatelor şi a tradiţiilor sărbătorilor de iarnă.
Crăciunul de altădată va fi adus în perioada 13-15 decembrie, în grădina Muzeului Grăniceresc Năsăudean într-un eveniment organizat de Clubul Femeilor Solidare Năsăud, alături de Muzeul Grăniceresc, Primăria Năsăud şi Clubul Copiilor şi moderat de Iulia Ionela Dragu – preşedinta Asociaţiei „Mereu Împreună”.
Meşterii populari ne vor ajuta să ne împodobim casele de sărbătoare şi să cumpărăm daruri pentru cei dragi, iar gospodarii vor aduce produse ce păstrează gustul de altădată, de la cozonacii, pâinea şi prăjiturile făcute în cuptor, la produsele din carne de porc şi, bineînţeles, nu vor lipsi sarmalele şi vinul fiert şi ţuica, astfel încât putem să ne achiziţionăm fiecare pentru masa de Crăciun cele mai gustoase bucate. Nu vor lipsi colindele aduse de grupuri din toate zonele judeţului, astfel încât, împreună, vom petrece trei zile de poveste, la Năsăud.
“Năsăudul este orașul în care predomină o îmbinare între armonie și o sete de evenimente culturale. Așa s-a născut si prima ediție a Târgului de Crăciun din spectaculoasa grădină a Muzeului Grăniceresc Năsăudean. Consider că trebuie încheiat anul cum a si început. Cu un alt eveniment dedicat tuturor oamenilor frumoși din Țara Năsăudului , o comunitate de excepție și iubitoare de cultură. Ne străduim să oferim comunității trei zile în care vor urca pe scenă mulți artiști din zonă tocmai pentru a promova talentele din orașul academicienilor și localitățile învecinate, dar vom avea și oaspeți din alte zone. Nu va lipsi vinul fiert cu coji de portocală și scorțișoară și nici micii meșteșugari din zonă cu diferite produse pe care le îndeletnicesc cu multă migală.Vă așteptăm cu bucurie să întâmpinăm împreună nașterea Mântuitorului printr-un eveniment de suflet” ne-a declarat Iulia Ionela Dragu, coordonatoarea proiectului.

Cei care doresc să facă parte din această poveste - meşteri şi producători locali sau artişti – sunt rugaţi să sune la tel. 0766.060374. Vă aşteptăm ca împreună să redescoperim farmecul Crăciunului din Ţara Năsăudului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]