Premierul Sorin Grindeanu şi ministrul Transporturilor, Alexandru Cuc, în vizită de lucru în Bistriţa-Năsăud

Prim-ministrul Sorin Grindeanu şi ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan-Cuc, vor efectua o vizită de lucru în judeţul nostru, la invitaţia preşedintelui Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan.

         Luni seară, premierul şi oficialul guvernamental sunt aşteptaţi la Beclean, de către primarul Nicolae Moldovan şi locuitorii oraşului. Marţi, începând cu ora 9.30, Primăria Năsăud va gădui o întâlnire pe tema proiectelor de reabilitare/modernizare a DN 17D și DN 17C, la care vor participa președintele Consiliului Județean, reprezentanții administrațiilor locale, ai Direcției Regionale Drumuri și Poduri Cluj, Secției Drumuri Naționale Bistrița și ai celor mai importante firme private care își desfășoară activitatea în zonă.

Pe agenda de lucru figurează şi vizitarea şantierului de la Mureșenii Bârgăului, în fapt lucrările de modernizare de pe Lotul 1, Tronsonul 1 al DJ 172D (Mureșenii Bârgăului – Colibița). Proiectul este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Premierul Sorin Grindeanu va avea o discuţie şi cu autorităţile locale de pe Valea Bârgăului, la Primăria Prundu Bârgăului.  

De la ora 13.30, la Centrul Cultural Dacia, premierul Sorin Grindeanu va participa la evenimentul aniversar dedicat împlinirii a 25 de ani de la constituirea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, va avea loc lansarea de carte „Consiliul Județean Bistrița-Năsăud”, scrisă de Adrian Onofreiu, Octavian Baciu, Iosif Redl (Editura Charmides, 2016), invitat fiind prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorectorul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.
 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]