Preot Alin Cîndea: Stres, oboseală, zgomot... acesta nu-i Crăciun!

Crăciunul vine adesea prea repede... Tumultul străzilor decorate, aglomerațiile din trafic, mulțimea ce mișună parcă teleghidată pe trotuare, cumpărăturile prin magazine, curățenia din case, pregătirile pentru a primi oaspeți și multe altele par să scurteze timpul! Dar ce se află în spatele tuturor acestor lucruri? De ce tot acest zgomot? De ce atâta stres și atâta oboseală?... Ne pregătim oare cu adevărat să sărbătorim Nașterea Domnului?

Să ne oprim puțin

Cu fiecare an parcă lumea continuă să învârtă o horă nebună, din ce în ce mai repede, cu un ritm insuportabil. Și din această horă rând pe rând, cei care nu mai pot ține pasul, sar sau cad, poate fără să-i vadă nimeni, în timp ce ceilalți își continuă dansul nebunesc. Și cei căzuți rămân căzuți. Ritmul susținut nu se mai oprește nici duminica și nici în sărbători. Nici de Nașterea Domnului. Parcă suntem prea preocupați de hora în sine și prea puțin de oamenii din ea.

Să încercăm ceva: să ne oprim puțin. Să tăcem, să ascultăm, să medităm, să contemplăm. Noaptea de Crăciun este un timp favorabil pentru a contempla. Este contemplarea umilă și secretă a Bisericii, într-o tăcere care nu are nimic de a face cu tulburarea care străbate străzile noastre și zgomotul care ne umple sărbătorile. Această contemplare este aceea a celor care au crezut și au primit acest Copil, cu contemplarea Mariei, a lui Iosif, a păstorilor chemați, a celor care au fost acolo. Să facem puțină liniște și să contemplăm și noi. Din această contemplare vom ieși mai plini de pace, mai bucuroși, vom începe încet, încet, pe un ton blând și plăcut să colindăm, să vestim cu bucurie Nașterea Domnului. Astfel vom purifica gândurile, sărbătoarea și colindele noastre de tot ceea ce nu are mesaj evenghelic.

Să ne amintim de Sărbătorit

Când se naște un copil într-o familie, trimitem mesaje către întreaga agendă cu o imagine a nou-născutului. Am dori să putem anunța marea bucurie întregii lumi! La fel și în Evanghelie se întâmplă același lucru. Îngerii vor să anunțe nașterea lui Isus în întreaga lume: "Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul". Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei. Bucuria că ni s-a născut un Mântuitor în ieslea Betleemului. El este sărbătoritul, despre El să cântăm, pe El să-l sărbătorim, Lui să ne închinăm. Să nu uităm că sărbătorim Nașterea lui Isus Cristos, Mântuitorul. Să nu uităm să anunțăm tuturor această bucurie mare.

«Să nu facem din Crăciun o sărbătoare mundană! Să nu-L punem deoparte pe Cel sărbătorit! Nu va fi cu adevărat Crăciunul dacă vom căuta licăririle strălucitoare ale lumii, dacă ne vom umple de cadouri, prânzuri și cine, dar nu vom ajuta nici măcar un sărac, care se aseamănă cu Dumnezeu, pentru că la Crăciun Dumnezeu a venit sărac. Să ne lăsăm surprinși de Isus la acest Crăciun!», a spus Papa Francisc la Audiența Generală din 19 decembrie.

Să sărbătorim Nașterea Domnului preferând ”vocea blândă a lui Dumnezeu în locul zgomotului consumismului".

Vă doresc tuturor să aveți parte de Sărbători liniștite și binecuvântate!

Comentarii

23/12/18 19:12
Gavrilă N. Moldovan

Articol frumos și plin de înțelepciune. Dar, mare atenție pe viitor, Iisus Cristos, cu doi de „i”. Sărbători fericite!

24/12/18 11:12
rasunetul

Stimate domn, multumim de apreciere. Insa totul e scris corect. La greco-catolici Isus e cu un i. Mai intai sa ne informam si apoi sa corectam. Parintele Alin are scoli facute la Vatican şi scrie corect. Sarbatori fericite !

http://www.e-communio.ro/stire8802-scrisoarea-pruncului-isus-pentru-noi?...

29/12/18 19:10
Comentadore

Orice sărbătoare din lume cere efort pentru pregătirea ei: curăţenie, hra

29/12/18 19:10
Comentadore

Orice sărbătoare din lume cere efort pentru pregătirea ei: curăţenie, hra

29/12/18 19:16
Comentadore

Pentru a săbători onomastica noastră facem evidente eforturi multiforme, materiale şi spirituale. Pentru a slăvi pe HRISTOS încă o vom face cu tot ce avem noi omeneşte. Comercianţii ne oferă ce avem nevoie, noi cumpărăm şi cu toţi ne bucurăm ca oameni, căci nu suntem încă îngeri. Cei ce refuză de obicei a sărbători Crăciunul fac astfel de plângeri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5