Să ne facem timp pentru copiii noștri!

Preot Vasile Beni: Ce este prioritar în viață?

Textul evangheliei duminicii a zecea de după Rusalii:,,În vremea aceea, iată s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatec şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: o, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi l-a certat Iisus şi diavolul a ieşit din el, şi copilul s-a tămăduit chiar în ceasul acela. Atunci, apropiindu-se de Iisus când era singur, ucenicii I-au zis: de ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: din pricina necredinţei voastre; căci adevărat vă spun vouă că: de veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia, mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi cu neputinţă pentru voi. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau ei Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Iar ucenicii s-au întristat foarte.(Matei 17,14-23)                                                       

1)-Copilul ca Dar a lui Dumnezeu   -Evanghelia duminicii a zecea de după Rusalii ne descrie o minune săvârșită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos la rugămintea unui tată care, venind înaintea Lui a îngenunchiat rugându-L să-I vindece fiul bolnav. Și aici am putea spune cât de nefericiţi sunt părinţii care au copii bolnavi pentru că suferă alături de ei, poate chiar mai mult pentru că împletesc dragostea cu durerea. Și doar cine a alergat cu copilul bolnav în braţe pe străzi cerând ajutor spre a fi dus cât mai repede la spital poate să înţeleagă mai uşor starea sufletească a tatălui din Evanghelie care i-a cerut Mântuitorului să-i vindece copilul.

Vorbind despre ,,copil”, Părintele D. Stăniloaie spunea că orice copil care apare pe lume este un dar a lui Dumnezeu şi, ca atare, o minune. Sfinţii Părinţi spun că pruncii, după ce ies din apa Sf. Botez, sunt cele mai scumpe fiinţe. Limba omenească este prea săracă în cuvinte pentru a spune ce este copilul. Totuşi, am putea spune că este cea mai de preţ comoară, iar părinţii sunt paznicii acestei comori. Copiii sunt sămânţa omului viitor care se ascunde în el, sâmburele în care se ascunde nădejdea părinţilor, precum în ghinda ce zace în pământ stă ascuns stejarul de mâine. Copiii sunt templul lui Dumnezeu, în fiecare vedem chipul lui Dumnezeu.

2)-Datoriile părinților față de copii - Dacă  ar fi să ne ne oprim mai întâi la partea materială,din punct de vedere trupesc, după ce le-au dat viaţă, părinţii trebuie să-i hrănească, ocrotească, să-i deprindă cu scrisul şi cititul şi alte cunoştinţe, să le asigure o carieră frumoasă şi un trai fericit pe pământ – este preocuparea tuturor, chiar şi a păgânilor, care sunt lipsiţi de lumina credinţei. Dar pentru părinţii creştini, datoria este de a da copiilor o creştere în dragoste de Dumnezeu şi în duh creştinesc şi de a-i pregăti pentru viaţa veşnică. Sf. Ap. Pavel le scria creştinilor din Efes: „Şi voi, părinţii, creşteţi pe copiii voştri în învăţătura şi mustrarea Domnului” (Efeseni 6,4). Părinţii, dacă doresc să aibă copii buni, înţelepţi şi sănătoşi, trebuie ca ei să fie mai întâi buni, credincioşi, ascultători de Biserică şi plini de frica Lui Dumnezeu. Căci copiii sunt de fapt “copii ” ale părinţilor lor. Ce văd şi ce aud în casă de la părinţi aceea fac.Părintele Ilie Cleopa enumără mai multe datorii sau preocupări ale părinților față de copiii: Prima datorie a părinţilor faţă de copii este aceea de a-i iubi (Tit 2, 4). Copiii trebuie să fie născuţi din dragoste şi din dorinţa ambilor soţi, iar nu din plăcere, din păcat sau din întâmplare.                   

           A doua datorie a părinţilor faţă de copii este de a-i învăţa legea dumnezeiască (Deuteronom 4, 9-10; 6, 7; Psalmul 77, 5-7; Pilde 22, 6; Efeseni 6, 4 etc). Părinţii au datoria de a-i învăţa pe copii dreapta credinţă şi frica de Dumnezeu (Facere 18, 19; Psalmul 33, 11; Pilde 1, 7). Au datoria de a le povesti copiilor lucrurile cele minunate ale lui Dumnezeu din sfintele cărţi (Ieşirea 13, 14-15; Iosua Navi 4, 6; Psalmul 43, 1).

            Părinţii mai au datoria de a-i învăţa pe copii ascultarea şi supunerea  (Pilde 4, 3-4; I Timotei 3, 4); au datoria de a-i binecuvânta (Facerea 48, 15-16; Evrei 11, 20); de a compătimi pe copiii lor (Psalmul 102, 11-13); de a-i îndemna şi mângâia (I Tesaloniceni 2, 11); de a-i conduce bine (I Timotei 3, 4, 12); de a-i mustra pe copii (I Regi 2, 23-24); de a-i îndrepta şi pedepsi la nevoie (Deuteronom 8, 5; Pilde 3, 12; 13, 24; 19, 18; 22, 15; 23,13-14; Evrei 12, 7, 9-10); de a nu-i întărâta şi mânia (Efeseni 6, 4; Coloseni 3, 21); de a le îndeplini trebuinţele cele de nevoie (Pilde 13, 22; Matei 7, 9-11; Luca 11, 11-13; II Corinteni 12, 14; I Timotei 5, 8). Părinţii au datoria de a se ruga pentru copiii lor, pentru înţelepciunea, pentru creşterea lor duhovnicească şi pentru mântuirea lor (Facerea 17, 18). Au datoria să-i ajute în vreme de ispite (Iov 1, 5) şi în caz de boală (II Regi 12, 16); să fie pildă bună fiilor lor (IV Regi 15, 3) şi să-i înveţe pe copii din tinereţe (Pilde 22, 6) toate faptele bune şi dragostea creştină după Sfânta Evanghelie. Dacă ar fi să ne oprim încercând să aflăm un răspuns la întrebarea ce datorie are părintele față de copii, ne-am putea opri la un exemplu cu care ne întâlnim aproape în fiecare zi și el se referă la aproapele nostru. Vedeți “îi arătăm unui străin sau unui coleg mai mult respect, mai multă consideraţie decât copilului nostru.  Ce se întâmplă atunci când vedem un străin sau un coleg că se împiedică şi cade? Îl ajutăm să se ridice, îi scuturăm hainele, îl întrebăm dacă a păţit ceva şi dacă are nevoie de ajutor. Oare așa facem și cu copiii noștri? Sau îi certăm, atenționăm, îi mustrăm, îi avertizăm, că nu sunt atenți pe unde merg și nu știu ce să facă, dar oare de ce? Este o întrebare la care trebuie să căutăm multe răspunsuri.

3)-Cum ar trebui să ne creștem copiii? Răspunsul la această întrebare cred că l-am primi fiecare dintre noi gândindu-ne la vremea copilăriei noastre și anume ce au făcut părinții noștri pentru noi, ce ne-au învățat. Încă din fragedă copilărie ne-au învățat cum să ne rugăm, cum să postim, de ce este bine să mergem la Biserică sau cum să ne comportăm. Ne-au învățat ca înainte de masă să zicem ,,Tatăl nostru”, să ne facem semnul sfintei Cruci, ne-au învățat ,,Cele zece porunci”, dar și ,,Sfintele Taine”, pe care atunci când le rosteam le consideram ca fiind o rugăciune. În învățături simple ne-au spus multe lucruri folositoare de care ținând cont, avem doar de câștigat.         

În ultima parte a aceastei meditații m-aș opri la un exemplu care vrea să ne arate cât de importante sunt cele menționate mai sus.         

 4)Pilda: Tată, pot să te întreb ceva?, îl întreabă fiul pe tată său.               

 - Da, desigur. Ce s-a întâmplat?, îi răspunde tatăl.                                   

  -Tată, câți bani câștigi într-o oră acolo unde lucrezi?, l-a întrebat fiul din nou.                                                                                                            

  - Aceasta nu-i treaba ta. De ce întrebi așa ceva?, a întrebat oarecum enervat tatăl său.                                                                                       

  - Vreau numai să știu. Te rog, spune-mi cât câștigi într-o oră?                

-  Dacă vrei neapărat să știi, câștig 30€ pe oră.                                   

 -Oh!, a răspuns copilul cu capul plecat. Tată, te rog poți să-mi împrumuți 15€? Atunci tatăl său enervat peste măsură, i-a răspuns:                     

 - Dacă motivul pentru care întrebi este numai să cumperi o jucărie neghioabă sau alte prostii, atunci pleacă direct în camera ta. De ce ești atât de egoist? Eu nu lucrez din greu în fiecare zi pentru astfel de lucruri fără importanță.Copilul a plecat liniștit în camera sa și a închis ușa. Tatăl cu cât se gândea mai mult la întrebarea copilului, cu atât se enerva mai mult. „Cum a îndrăznit să mă întrebe așa ceva?”, se întreba în sinea sa. După vreo oră, după ce s-a liniștit, tatăl s-a gândit din nou: „Poate e ceva de care are nevoie cu adevărat și de aceea mi-a cerut 15€. Și mai ales că nu-mi cere adeseori bani”. A mers așadar la ușa camerei copilului și a deschis ușa.                                                                              

-  Dormi, copilul meu?, l-a întrebat.                                                               

-Nu, tată, nu dorm, a răspuns copilul.                                                       

– Mă gândeam că poate am fost prea aspru cu tine mai devreme, a spus tatăl. Astăzi a fost o zi foarte grea pentru mine și m-am descărcat pe tine. Uite, ia cei 15€ pe care mi i-ai cerut.                                                

-Îți mulțumesc, tată!, a strigat acela, alergând spre tatăl său cu un zâmbet pe buze. Apoi, a mers la patul său și de sub pernă a scos niște bani mototoliți. De îndată ce tatăl a văzut că fiul său mai are deja niște bani, a început iarăși să se enerveze. Copilul a început să numere bani, după care s-a uitat fix la tatăl său. Acesta l-a întrebat:                                                  

  -De ce mi-ai cerut și alți bani, de vreme ce ai deja câțiva?                        

  - Pentru că nu aveam destui, a răspuns copilul. Acum însă am. Tată, acum am 30€. Pot să-ți cumpăr o oră din timpul tău? Te rog, vino mâine mai devreme acasă, căci tare aș vrea să mâncăm împreună. Tatăl a rămas ca trăsnit. L-a îmbrățișat pe copil și i-a cerut iertare.”                                     

Este o scurtă pildă, o scurtă aducere aminte tuturor celor dintre noi care dăm prioritate muncii sau greutății zilei și uităm cele mai simple lucruri, să dăm fie și câteva minute din timpul nostru oamenilor importanți pentru noi. Copiii au nevoie de timp în care părinţii participă efectiv, adică se investesc intelectual şi emoţional cel puţin la fel de focalizat cum o fac în relaţiile cu şefii sau clienţii care îi plătesc.   

 TIMP în care să fie ascultaţi cu răbdare – fără să fie întrerupţi şi certaţi.TIMP în care să fie acompaniaţi şi întrebaţi – cu interes real pentru ce gândesc ei, nu doar pentru a li se comunica ce gândesc adulţii.           

TIMP în care părinţii se joacă efectiv cu ei – intrând în lumea lor, în stilul lor, pentru bucuria lor, nu pentru a-şi satisface propriile nevoi de a se juca (pentru că nu au făcut-o în propria copilărie).                                               

TIMP în care se simt doriţi şi iubiţi – cu forma de iubire de care au ei nevoie, nu cu aceea pe care sunt dispuşi părinţii să le-o “sacrifice”…          

          Nu uitaţi că, după ce copiii cresc, mulţi părinţi ar da totul ca să cumpere o oră adevărată cu copiii lor: o oră în care să fie cu adevărat ascultaţi, cu adevărat înţeleşi, o oră în care să se simtă cu adevărat iubiţi, cu acea formă de iubire de care au ei nevoie                                      

           Dacă ar trebui să ne oprim la o listă a priorităților din fiecare zi fiecare dintre noi cred că am fi preocupați de problemele care au nevoie mai urgentă de rezolvare. Astfel pentru cel care este dator la bancă, important este să-și plătească datoriile. Pentru cel care este în fața unui examen important este să treacă bine examenul. Pentru cel bolnav, important este să se facă sănătos. Însă pentru un părinte cred că important este să fie recunoscător pentru cel mai de preț dar primit de la Dumnezeu și care este ,,copilul”, dar și să-și facă timp pentru ei, deoarece și cu aceasta vreau să și închei: ,,Copiii au nevoie de noi, părinții lor, iar nu de înlocuitorii noștri (daruri, mai mulți bani etc.) pentru a ne acoperi golul nostru”. Amin !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]