alp
 

Preot Vasile Beni: Veniți de luați Lumină !

Două nopți sfinte luminează anul nostru bisericesc, noaptea de Crăciun și noaptea de Înviere. Și pentru aceste două frumoase și mari sărbători ne pregătim prin rugăciune, post și spovedanie, pentru ca apoi să gustăm din Mielul jertfit, dar și din ouăle roșii, așa cum frumos spune poetul nostru bistrițean Menuț Maximinian în poezia ,,La Paști”-                              

În sat

Haine cernite

Și post negru

Ouă roșii

Mielul jertfit

Spovedanie

Pentru că, dacă evreii sărbătoreau Paștile în amintirea scăpării lor din robia Egiptului și a trecerii lor în Canan,țara făgăduinței și a fericirii „Paștile creștinilor” înseamnă trecerea de la robia morții la împărăția vieții veșnice.

Ce ne învață sărbătoarea Înviereii?-  În fiecare an, în prag de primăvară, minunea Învierii Domnului ne reamintește că noi, oamenii, nu am fost creați spre moarte, ci spre viața veșnică. Iar Învierea este cel mai mare eveniment din istorie, este ceea ce diferențiază creștinismul de orice altă religie. Învierea Domnului este începutul și sfârșitul tuturor sărbătorilor creștine. Învierea Domnului sau sărbătoarea Paştilor este praznicul despre care putem spune că nu are un început, în sensul că el se naşte odată cu creştinismul. „Sărbătoarea Paştilor constituie misterul central şi dominant al cultului ortodox, care îşi aruncă razele peste întregul an liturgic şi cult ortodox“, așa cum spunea părintele profesor Ene Braniște. Toată teologia, toate lucrările și toate simbolurile Bisericii au un singur scop: Învierea dragostei, adică smulgerea omului din răutate și punerea lui in starea sa firească, desăvârșită.           

Ce este lumina Învierii?- În noaptea de Înviere, creștinii vin la Biserică pentru a primi „Paști” care sunt cubulețe de pâine și vin care sunt sfințite, dar și pentru a primi Lumină. Iar Lumina nu este altceva decât însuși Hristos cel Înviat, pentru că El însuși se autodefinește ca fiind lumina vieții: „Eu sunt lumina lumii, cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”.

Ce ar trebui să ne aducă învierea Paştile sunt sărbătoare păcii sau a împăcării omului cu Dumnezeu şi a oamenilor întreolaltă. În acest sens, sărbătoarea Sfintelor Paşti ne îndeamnă să ducem lumină şi să fim lumină acolo unde locuim sau unde muncim. Să ducem lumină, bucurie şi pace celor care sunt întristaţi, celor care sunt singuri, celor care sunt neajutoraţi. Să ducem bucuria Învierii tuturor celor dragi, dar mai ales celor bolnavi care ar fi dorit să vină la slujba de Înviere, și care din cauza suferinței, n-au putut. Să ducem lumina Învierii și celor care ar fi putut să vină, dar nu s-au ostenit sa iasă din casă. Spuneți-le tuturor că Hristos a înviat și pentru ei. Iar lumina Învierii să vă umple sufletele de bucurie. De aceea mă opresc și vreau să închei cu versurile pricesnei care transmite și un mesaj profund al sărbătorii pascale:

,,Primăvară dulce, paradis frumos
Să cântăm cu toţii a-nviat Hristos
Îngerii din ceruri cântă azi cu noi
Şi pe toţi ne-ndeamnă înviaţi şi voi!”
Hristos a Înviat ! 
Pr.Vasile Beni

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]