Preoţii din Protopopiatul Bistrița s-au întâlnit cu Mitropolitul Andrei şi preşedintele CJ Radu Moldovan

Clericii din Protopopiatul Bistrița au participat la conferința de toamnă cu tema „Martiriul Sfinților Brâncoveni”. Întrunirea s-a desfășurat în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei și a debutat, cu un Te Deum, oficiat în biserica monument istoric a protopopiatului.
În deschidere, Mitropolitul Clujului a explicat motivul pentru care preoții din întreaga Patriarhie discută în această toamnă despre martiriul Sfinților Brâncoveni: „În anul acesta două subiecte au fost importante. Pe unul l-am tratat în primăvară, pentru că anul 2014 a fost declarat Anul Omagial Euharistic, iar acum toamna, ne preocupă martiriul Sfinților Brâncoveni. Sunt foarte importanți pentru noi Sfinții Brâncoveni. Constantin Brâncoveanu a fost domn al Țării Românești și a avut o credință puternică. În momentul în care a fost detronat de turci și dus la Istanbul i s-a prezentat o alternativă prin care ar fi putut trăi și anume, să treacă la musulmani. Însă el nici nu a vrut să audă pentru că efectiv era un om cu credință. Și-a pus nădejdea în Domnul nostru Iisus Hristos și datorită acestui lucru, că n-a făcut compromis, lui, celor patru băieți și sfetnicului Ianache, li s-au tăiat capetele, chiar de Sfântă Marie, iar anul acesta se împlinesc 300 de ani de la martiriul lor”.

La finalul conferinței, ÎPS Andrei a binecuvântat lucrările de renovare efectuate la sediul protopopiatului, în prezenţa preşedintelui C.J. B-N, Radu Moldovan. De la Centrul Eparhial, Mitropolitul Clujului a fost însoțit de părintele Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului.

Comentarii

08/10/14 09:56
Vizitator

Biserica ortodoxa pune tot mai mult stapanire pe bunurile bisericii greco-catolice confiscate abuziv in perioada comunista. Reamintim ca in 1893 biserica (fosta a minoritilor) impreuna cu ansamblul manastiresc nefolosit la vremea respectivă, fusese cumpărate de Biserica Greco-catolică, cu suma de 35.000 de florini avand in vedere ca la acea vreme romanii nu aveau voie sa isi construiasca biserica in interiorul orasului. În 1948 regimul comunist a desfiinţat Biserica Greco-catolică, drept urmare şi lăcaşul de cult a fost preluat de către ortodocşi. In vechiul ansamblu manastiresc a functionat o buna perioada de timp Muzeul Bistritean.
Asadar, inainte de 1989 Protopopiatul ortodox din Bistrita a functionat la “Catedrala Ortodoxa” de pe str. Odobescu. Biserica de pe Odobescu, avand hramul “Sfintii trei ierarhi” a primul edificiu, construit în Bistriţa, pentru cultul ortodox. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 1927, iar primul său slujitor a fost Grigore Pletosu, profesorul de limba şi literatura română al poetului George Coşbuc, al Mitropolitului Nicolae Bălan şi al Patriarhului României, Miron Cristea.
Dupa 1989, nu doar ca nici macar biserica nu a fost retrocedata adevaratilor proprietari greco-catolici, dar ortodocsii au pus stapanire si pe cladirile manastiresti unde si-au instalat protopopiatul, sfidand cu nonsalanta dreptul la proprietate. Este o dovada clara de lipsa de bunavointa si o incalcare a legii retrocedarilor.

08/10/14 15:23
Vizitator

Este scandalos cum biserica ortodoxa falsifica istoria mai ceva ca in perioada comunista. Nu mai departe, pe unul din stalpii de la intrarea in biserica din Piata Unirii, sta scris : ‘BISERICA ORTODOXA “COROANA” sec. al XIII-lea (1270-1280) CEL MAI VECHI MONUMENT AL BISTRITEI’. Nimic mai fals, ca si cum de la inceput biserica respectiva ar fi fost ortodoxa. Nu se spune nimic de faptul ca initial acolo a fost o manastire franciscana. Nici un cuvant despre greco-catolici. Adevarul este ca biserica ortodoxa a fost a greco-catolicilor care au cumparat-o in 1893 de la catolici, impreuna cu ansamblul manastiresc al minoritilor. Si pentru ca falsificarea sa fie totala, un primar incult a mutat bustul lui Cuza de la IJP in Piata Unirii desi numele pietei se trege de la Marea Unire din 1918 si nu are nici o legatura cu domnitorul Cuza. De aceea, Piata Unirii din Bistrita ar trebui sa poarte numele de “Piata minciunilor” fiindca tot îi place lui Cretu sa compare Bistrita cu Sibiul, care are intr-adevar “Podul minciunilor”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5