Preoţii din vecinătatea Cetăţii Ciceului au prăznuit-o pe Sf. Cuv. Parascheva la Mănăstirea Breaza

Preoţii ce alcătuiesc Cercul pastoral din vecinătatea Cetăţii Ciceului au prăznuit-o pe Sf. Cuv. Parascheva la Mănăstirea Breaza-Suciu de Sus, unde vieţuitor şi duhovnic este părintele arhimandrit Gavriil Burzo, care a pătimit în temniţele comuniste pentru credinţa sa. În prezenţa a numeroşi credincioşi s-a oficiat Sfânta Liturghie şi Taina Sf. Maslu, după care s-a rostit un cuvânt de învăţătură având ca temă pricipală viaţa Cuvioasei Parascheva. Întrucât anul în curs este declarat de Biserica noastră an comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, preoţii din cadrul cercului pastoral amintit l-au provocat pe părintele Gavriil să împărtăşească celor prezenţi câteva gânduri din perioada sa de grea încercare. Mărturisirile acestuia sunt pentru toţi prilej de sporire a credinţei şi primenire a evlaviei, demnitatea şi dârzenia sa insuflând ascultătorilor curajul de a-L mărturisi pe Hristos într-o lume, de cele mai multe ori, ostilă faţă de Dumnezeu. (pr. Iftimi Dan - coordonator cerc preoţesc)

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]