Preotul prof. Nicolae Feier: „BESSI- pileaţii daci sau tarabostesii”- Ed. Karuna, 2010

„Eu sunt aicea barbar: nu mă pricepe nimeni

Iar geţii râd ca proştii de graiul meu latin…

Şi besii şi sarmaţii dau zidului ocol.”

(Publius Ovidius Naso,”Ponticele”)

În partea a doua a vieţii mele, după ce mi-am mai potolit setea inextinguibilă de citit, am constatat că cel mai mare folos îl pot avea nu de la oricine scoate o carte, ci de la acei autori de ştiinţă sau beletristică ce au o viziune creştină asupra vieţii, fenomenelor şi istoriei. În această perspectivă de lectură ce nu o voi abandona niciodată, mi se pare salutar efortul cultural al unui preot cum este cel exercitat de concitadinul nostru, distinsul părinte profesor din titlu. Cititorul se poate întreba pentru ce oare un slujitor al altarului trebuie să vorbească şi mai mult, să publice o carte despre strămoşii traci, geto-daci, bessi, sarmaţi, adică nişte păgâni la urma urmei?. Negreşit că cititorul mediu poate simţi aici o oarecare dificultate, dar când o va depăşi, se va simţi mai cult, mai nobil şi chiar mai credincios. Cunoaşterea te face cult. Când va afla despre adânca înţelepciune a stră-străbunilor, de la care se înfruptau grecii mai dihai decât albinele, va şti că şi el e nobil, ca şi strămoşii lui, iar când va cunoaşte adânca lor pietate, nativă, ca un dar de la Dumnezeu, va pricepe pentru ce românii de azi sunt printre cele mai credincioase popoare ale pământului. Ceea ce numim păgânism nu era decât un strigăt, un dor de adevărata divinitate căreia să-i închine vieţile, aşa cum facem noi azi. Din părinţi ştiutori de carte se nasc scriitori şi niciodată din analfabeţi. Din părinţi credincioşi se nasc sfinţi, cuvioşi, martiri. Din crini, crini imperiali răsar, iar din urzici tot urzici şi nicidecum dalii şi trandafiri.

Am parcurs această lucrare şi acum o reiau cugetând, pe capitole şi mi se pare o întreprindere ce îmbină perfect utilul cu plăcutul („utile dulci”-cum spunea preceptul didacticii latine), pentru ca la final să descopăr că sunt mai bogat cultural şi sufleteşte, aşa cum sper că va simţi orice potenţial cititor.

Zice vrednicul părinte profesor încă dintr-un Argumentum al lucrării că „Dobrogea a fost din vechime o „BESS TERRA” (ŢARA BESSILOR)…Munţii Hercinici, calcaroşi, au numeroase peşteri (bess terra, pess terra), care au adăpostit comunităţi monastice besse precreştine străvechi (vestiţii pileates tarabostes) şi apoi creştinate. Aceste comunităţi besso-pileate au dat lumii personalităţi ilustre. Îi amintim doar pe Sf. Niceta de Remesiana, pe Sf. Dionisie cel Smerit (Exiguul), care a creat cronologia creştină, punându-l pe Mântuitorul nostru IISUS HRISTOS în centrul istoriei, pe Sf. Gherman şi pe Sf. Ioan Cassianul, întemeietorul monahismului apusean, fiind şi avocatul Sf. Ioan Gură de Aur, pe Sfinţii de la Niculiţei, pe „călugării sciţi” etc.”(pag.7)

Cu oarecare surprindere va afla cititorul că argonauţii, cutezătorii căutători ai „lânei de aur” au intrat pe braţul lui Ares, pe Istru (un braţ al Dunării) şi nu spre legendarul Caucaz, iar acest lucru îl afirmă Apolonius din Rhodos. Iason, Hercule şi alţii din pleiadă, erau traci, nu greci. Afirmaţia ni se pare sagace şi adevărată, fiindcă înşişi neamul grecilor sunt o expulzare (de tip solar) din neamul tracilor (poate al inzilor) spre sudul balcanic cu ramurile lor: aheii, dorienii, ionienii. Se ştie că vechii greci au „importat” masiv înţelepciune din Egipt şi că ceea ce numim platonism şi aristotelism vine în parte dinspre Ţara Crocodilului, dar şi din nordul balcanic, de unde au coborât. Meritul de căutători şi iubitori de înţelepciune rămâne însă nealterat, fiindcă de la flori şi polen până la delicioasa miere este o cale lungă şi magnifică, ce le asigură un loc unic şi meritat în istoria umanităţii.

Bazele prezentului demers apar – spune autorul- ca o detaliere a unor capitole din masivul volum – „ZESTREA STRĂMOŞEASCĂ- pagini alese din mitologia şi istoria strămoşilor neamului românesc” apărut tot la Editura Karuna tot în 2010, ediţia a II a .(Felicitări Editurii pentru astfel de adevărate performanţe editoriale!)

Marele neam al tracilor, cu peste o sută de triburi, conform surselor antice, avea în fruntea sa o castă preoţească „bessi” – notează autorul în Prolog şi de aceasta se va ocupa pe parcurs. Din reconfigurarea vocabulelor „terra besstes” a venit numele castei preoţeşti „tarabostes”, numiţi apoi şi „pileati”. Ca martor ia părintele Nicolae Feier pe istoricul Iordanes, ce notează: ”Aceia dintre ei care erau de neam, s-au numit la început „tarabostes”, apoi „pileati”. Dintre ei se alegeau regii şi preoţii.”

„ Sfatul bătrânilor era compus din zece bărbaţi aleşi dintre cei mai curaţi şi înţelepţi bessi. Ei se numeau şi „dece”, adică „cei zece”.

La vreme de restrişte, dintre aceşti zece era ales doar unul pentru a fi trimis în curieratul sacru, ca sol care va prezenta doleanţele poporului în faţa zeului, fiind sacrificat prin aruncarea în suliţe. Acesta se numea „dece datus”, adică; „al zecelea este dat zeului”. Până la sacrificare, el era numit „stăpânul”, în sanscrită „Baal”.

Eram şcolar şi mă gândeam la etimologia satului Viişoara, numit şi Bessineu şi undeva nu credeam că este ceea ce sugera gândirea comună, ci că trebuie să fie altceva şi nu ştiam ce. Iată, cartea părintelui prof. Nicolae Feier îmi dă răspuns după atâţia ani. Ar fi multe de spus în prezentarea unei astfel de impresionante lucrări, dar mi-este teamă să nu păţesc precum marele scriitor(cel mai frumos la chip din toţii scriitorii naţiei) Alexandru Odobescu, într-atât de mare e tentaţia.

Rugat să scrie o prefaţă la un ,,Tratat de vânătoare”, Alexandru Odobescu este atât de acaparat de temă încât realizează în final că a scris o altă carte, un alt tratat, care se ocupă îndeosebi de felul cum vânătoarea este prezentată în artele pictural-sculpturale de la greci până azi. Părintele profesor mărturiseşte şi domnia-sa în prefaţă că a fost incitat spre acest vast demers de o anumită situaţie din cotidian: ”L-am auzit într-o zi pe preşedintele României jenându-se parcă de numele primit din părinţi, BĂSESCU, aşa că am hotărât să lămurim cum stau lucrurile cu acest nume străvechi, „BESSI”- numele castei preoţeşti al marelui neam al tracilor.” Aşadar, aveam să aflăm că aceşti „besssi” erau ceva asemănător cu casta evreiască a leviţilor din Sfânta Scriptură veterotestamentară. Deci, dl. Preşedinte nu ar avea motiv să se ruşineze, ci dimpotrivă, să ştie că numele domniei sale descinde chiar dintr-o profesie de nobleţe ancestrală. Nu ştim dacă părintele profesor Nicolae Feier a trimis această carte dlui. Preşedinte, dar ar merita şi cred că l-ar surprinde plăcut şi prin descifrarea etimologică a nueroase date onomastice Chiar ca lectură profană, volumul este de un interes deosebit, uneori imediat oricărui cititor. Necunoaşterea de către cititori a limbilor vechi-greacă, latină, sanscrită- nu este o piedică majoră, ( întrucât şi în viaţa cotidiană folosim televizorul, laptopul, maşina de spălat, chiar dacă nu ştim principiile de funcţionare) şi presupunem existenţa unui credit auctorial.

Ca împătimit lector de carte, privesc cu viu interes evoluţia cultural-editorială febrilă a vrednicului părinte, îi înţeleg demersul teologic şi cultural şi mă bucur pentru aceasta, fiindcă îl înscrie pe domnia-sa (un bistriţean de-al nostru, un nord-transilvan, nu?) pe încetul, cu tărie, între marii oameni de cultură ai neamului. Dar….având în faţa multora (consideraţi lumeşte ca celebri), ascendenţa perspectivei integratoare creştine. Ori, aceasta asigură alte rezultate, alt folos, alt loc şi trăinicie în scurgerea necontenită a clipelor, zilelor, anilor.