Preotul Vasile Beni: Dacă vrei să fii fericit, priveşte la un om orb!

Textul Evangheliei la Duminica a şasea de după Paşti: „În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici acesta n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui Care M-a trimis pe Mine; căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuieşte: trimis. Deci, s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei care-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci, îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină, a uns ochii mei şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci, iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei şi m-am spălat şi văd. Însă unii dintre farisei ziceau: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis, deci, orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că Proroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci, cum vede el acum? Au răspuns, însă, părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţilor lui pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale ca, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci, au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul acesta este păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu că, fiind orb, acum văd. Deci, i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit cu Moise, dar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este, iar El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au dat afară şi, găsindu-l, l-a întrebat: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este. Iar el a grăit: Cred, Doamne! Şi s-a închinat Lui” (Ioan 9,1-38).

Dragii noştri credincioşi!

Hristos a Înviat!

Este ultima duminică din anul acesta când ne salutăm cu salutul pascal „Hristos a înviat!”, care este și o mărturisire de credință, iar textul Evangheliei acestei duminici este unul lung, greu de înțeles dar și de interpretat.

Evanghelia acestei duminici ne descrie cum Dumnezeu Fiul îl vindecă pe un om orb din naştere. Iar învăţăturile la care aş dori să mă opresc sunt cele referitoare la orbirea duhovnicească şi adevărata fericire. Nu înainte de a spune că fiecare dintre noi am văzut oameni orbi, fie din naştere, fie din accidente, fie în urma unor boli grele. Şi ori de câte ori vedem un orb, ne cuprinde pe fiecare un sentiment de milă, pentru că el nu poate merge singur, nu poate vedea cerul, soarele şi frumuseţea florilor. Nu poate privi icoana şi crucea la care se închină, nici faţa mamei, a copiilor şi a semenilor săi. Orbul nu poate citi o Carte Sfântă, nu poate lucra mai nimic şi se simte o povară pentru familie şi societate, căci trăieşte mai mult din mila altora. Însă mult mai grea şi mai vrednică de plâns este însă orbirea minţii, a inimii, a voinţei şi conştiinţei. Orbirea sufletească este una din cele mai grele boli care duce la pierderea sufletului şi la osânda lui veşnică.

Aşadar, am putea spune că orbirea duhovnicească este întunecarea şi înrobirea sufletului prin tot felul de păcate sufleteşti şi trupeşti. Adică trufia minţii, împietrirea inimii, slăbirea voinţei şi a conştiinţei, necredinţa, îndoiala în credinţă, sectarismul, deznădejdea, mândria, sinuciderea, uciderea sufletească şi trupească, avortul, ura şi mânia dintre oameni, divorţul, desfrâul, minciuna, iubirea de averi, zgârcenia, lăcomia, beţia, lenea şi altele.

1.Câteva exemple de comportament şi de orbire duhovnicească

a. Ce este creştinul care nu vine cu anii la Sfânta Biserică, nu se roagă, nu citeşte cărţi sfinte şi amână pocăinţa şi spovedania până în ceasul morţii, dacă nu un bolnav şi orb sufleteşte?

b. Ce este omul care se numeşte creştin doar cu numele şi îşi cheltuieşte timpul, averea şi sănătatea în griji trecătoare şi în păcate de moarte, dacă nu un om nefericit şi orb la suflet?

c. Ce este creştinul care n-a citit măcar odată Sfânta Scriptură, mai ales Noul Testament şi alte cărţi creştineşti de învăţătură, care călăuzesc şi luminează mintea şi sufletul spre Hristos, dacă nu un om nefericit şi lipsit de lumina cunoştinţei şi a bucuriei duhovniceşti?

d. Ce este creştinul care îşi risipeşte viaţa în beţii şi desfrânări, în certuri şi divorţuri, în judecăţi şi ură, dacă nu un om slab în credinţă şi amăgit de diavoli, un om orb şi bolnav la suflet, care umblă pe calea pierzării şi nu mai este în stare să se scoale din păcate, să se pocăiască şi să-şi mântuiască sufletul.

e. Suntem orbi spiritual când nu preţuim timpul vieţii noastre-când nu ne rugăm, când nu ajutăm pe cel care are nevoie. Suntem orbi spiritual când nu ne întrebăm: Oare noi nu am putea da de mâncare unui necăjit, unui bătrân, unui copil orfan, oare noi nu putem cerceta pe un bonav dintr-un spital sau din vecinătatea noastră, sau chiar din casa noastră? Oare noi nu putem merge la închisoare şi ajuta un om căzut să aibă nădejde că i se vor ierta greşelile dacă se va căi pentru ele şi că nu e imposibil ca societatea să-l accepte în mijlocul său în momentul eliberării? Oare noi nu putem oferi o îmbrăţişare, un cuvânt bun unui copil măcinat de dorul părinţilor plecaţi la muncă în străinătate? Oare noi nu putem asculta povestea unui bătrân părăsit de familia sa şi lăsat fără milă într-un azil? Oare noi nu am putea să invităm în casele noastre un străin şi să-l ospătăm? Cu siguranţă am putea face toate aceste fapte bune şi nu trebuie decât să vrem.

f. Suntem orbi sufleteşte când, deşi cunoaştem care sunt poruncile lui Dumnezeu, noi le încălcăm cu bună ştiinţă, slujind patimilor noastre interioare şi patimilor lumii în care trăim încercând să slujim la doi domni neţinând seama de cuvintele Evangheliei: ,,Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Matei 6, 24). 

g. Suntem orbi spiritual când ne lipseşte dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, fără să ne doară acest lucru, fără să ne mustre conştiinţa, când cercetăm viaţa altora dar nu o cercetăm pe a noastră şi nu vedem câte lucruri avem de îndreptat în comportamentul nostru, când nu conştientizăm că ne numim creştini dar ducem viaţă de păgâni.

h. Suntem orbi spiritual când amânăm pocăinţaGreşelile noastre se şterg prin baia Sfântă a Spovedaniei şi astfel se rup paginile păcatelor noastre, cartea vieţii poate rămâne doar cu paginile curate, cu paginile unde ne sunt contabilizate doar faptele frumoase şi plăcute lui Dumnezeu, doar faptele de care nu ne ruşinăm, însă când suntem orbi spiritual nu conştientizăm că Sfânta Spovedanie este una dintre cele mai mari Taine ale Bisericii, un binecuvântat dar, mărturisit de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, după Învierea Sa, prin următoarele cuvinte adresate apostolilor Săi: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. (Ioan 20, 22-23).

2. Ce trebuie să facem pentru a fi fericiţi

Cu toţii ne dorim să fim fericiţi, dar trebuie să ştim că adevărata fericire nu constă în adunarea de bogăţii materiale ci, aşa cum un învăţat spunea: „Vreţi să fiţi fericiţi, trăiţi creştineşte”. Cele zece porunci ne dau ca sfat ce trebuie să facem sau cum să ne comportăm atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de aproapele, iar cele nouă fericiri ne îndeamnă ca în locul mândriei să punem smerenia, în locul inimii împietrite-inima curată, în locul durităţii –blândeţea, iar lăcomia să o înlocuim cu smerenia. Cei „săraci cu duhul” sunt cei care s-au eliberat de patima avuţiei, cei simpli sau modeşti. „Cei ce plâng” –sunt cei care îşi plâng păcatele ca Petru, Zaheu sau fiul risipitor. „Cei blânzi” –sunt cei care pot să iubească pe aproapele. Mântuitorul îi consideră fericiţi şi pe cei ce însetează de dreptate, adică cei care doresc să realizeze binele. Şi, apropiindu-ne de încheiere, m-aş opri la un exemplu care ne arată că a fi cu adevărat fericit constă în a avea parte de sănătate şi de a vedea frumuseţile acestei lumi.

Eugen Ionescu, cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze, a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze, „se ridică”, în ghilimele, împotriva  lui Dumnezeu şi îi spune: „Doamne, ai făcut rău, ai construit rău viaţa!” „Nu trebuia să începi cu naşterea, trebuia să începi cu moartea. Dumneata mă faci frumos, mă faci sănătos şi începi să mă demolezi”. Domnul Eugen Ionescu a fost întrebat, într-un interviu, care e cea mai mare durere? „Cea mai mare durere e că soţia mea şi fetiţa mea vor muri într-o zi!” Şi ce spune acest individ genial? Spune aşa: Vrei să fii fericit? „Nu privi în sus, priveşte în jos! Dacă te vei uita în sus, vei vedea oameni mai fericiţi ca tine şi vei deveni invidios şi te va durea pentru că omul este egoist.Vrei să fii fericit priveşte în jos la cea mai gravă nenorocire, la cea mai mare nenorocire: la un orb. Priveşte un orb şi te vei duce liniştit acasă. Priveşte în jos pentru că vei vedea durerea, vei vedea ce înseamnă durerea”.Vei vedea spitalul din „Regele moare”... Ce se întâmplă în Regele moare? Ce te-nvaţă Ionescu ? Să… preamăreşti! Să mulţumeşti lui Dumnezeu pentru prezentul pe care-l trăieşti. Pentru că, ce spune Berenger? Servitoarea spune: M- am dus în piaţă! -Ai fost în piaţă?! Da. -Şi-am văzut vinete. -Ai văzut vinete!? Am văzut roşii, majestate. Ai văzut roşii!? Da, majestate, dar urc 237 de trepte la castel! Şi el spune: Ce fericită eşti că le urci! Să nu uităm, aşadar, că adevărata bogăţie este sănătatea şi adevărata fericire constă în a vedea frumuseţile acestei lumi. Amin!

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]