Preşedintele C J, Radu Moldovan: Am participat la lansarea cărții publicată de jurnalistul Dorin Arsinte. Îl felicit pentru modul unic de promovare a satului autentic românesc

“Duminică am petrecut momente frumoase în unul dintre cele mai autentice locuri din județul nostru: satele Gledin și Monor! Aici, în prima parte a zilei am participat la Slujba Sfintei Liturghii și la lansarea cărții ”Ofrande pe altarul creației populare – Fironica Drăgan, slujitor al versului popular în grădina Sfântului Pahomie”. Această carte publicată de jurnalistul Dorin Arsinte, director al Cotidianului Mesagerul, reflectă în cuvinte simple dar pline de înțelepciune, puterea de creație a omului simplu, a țăranului din satul românesc! De această dată, a reflectat gândirea și simțirea unui om aparte, lelea Fironica Drăgan! Vreau să îl felicit pe Dorin pentru modul unic de promovare a satului autentic românesc, dar și comunitatea din Gledin, care este unică prin tot ce se întâmplă aici: de la canonizarea Sfântului Pahomie de la Gledin și până la activitatea cultural-filantropică și de tineret desfășurată de întreaga comunitate împreună cu părintele Ioan Titieni. În a doua parte a zilei am participat la un eveniment inedit pentru Valea Șieului, un campionat de fotbal organizat de TSD Monor și liderul organizației, Ionuț Turbat. Scopul campionatului de fotbal care a reunit 11 echipe din întreg județul a constat în strângerea de fonduri pentru sprijnirea familiei Cincea din satul Gledin, rămasă fără casă în urma unui incendiu! Felicitări Ionuț și echipei tale de la TSD Monor și mult succes în tot ce vă propuneți” scrie pe facebook preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5