Preşedintele CJ, Emil Radu Moldovan: Militarii bistrițeni au scris file de istorie în sufletele a mii de oameni din întrega lume

Peste câteva ceasuri se împlinesc 95 de ani de la înființarea aici, la Bistrița, a unui stâlp de sprijin pentru poporul român. Un reper pentru oamenii din Transilvania, care a asigurat siguranța militară în perioada interbelică, pe durata celui de-al doilea război mondial și până astăzi. Dar asta nu e tot! Militarii bistrițeni, aflați sub oblăduirea Drapelului de Luptă al Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” au dus siguranța oamenilor și apărarea drepturilor omului la rang de credință.

Prin misiunile derulate în ultimii ani în țări ca Bosnia, Etiopia, Sudan, Irak, Afganistan sau Nepal, militarii bistrițeni au scris file de istorie în sufletele a mii și zeci de mii de oameni din întrega lume, care azi trăiesc alături de cei dragi datorită militarilor noștri. Performanța lor, merită scrisă în istoria poporului român și mă bucur că la 95 de ani de la făurire, Drapelul de Luptă al Brigăzii 81 Mecanizată va fi decorat cu Ordinul Național ”Pentru Merit” – în Grad de Cavaler.

Doresc să vă felicit pe fiecare dintre dumneavoastră dragi militari, pe domnul General Dan Grecu împreună cu echipa de profesioniști pe care o conduce la Brigada 81 și vreau să vă spun că noi, cetățenii județului Bistrița-Năsăud, vă suntem recunoscători pentru tot ce faceți clipă de clipă. Ne mândrim că la siguranța țării noastre veghează oameni ca dumneavoastră, iar acum la ceas aniversar vă dorim multă sănătate și putere de muncă.

La mulți ani!

***
Mesajul președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, transmis cu prilejul aniversării a 95 de ani de activitate a Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”

Comentarii

06/02/14 09:12
Vizitator

Decorarea Drapelului de Lupta al brigazii cu Ordinul National "Pentru Merit"- in grad de Cavaler, cu insemn pentru militari, de razboi, conform Decretului Prezidential nr.14 din data de 22.01.2014, semnat de presedintele Romaniei, domnul Traian BASESCU, reprezinta principalul eveniment prilejuit de aniversarea a 95 de ani de la infiintarea Brigazii 81 Mecanizata "General GRIGORE BALAN". Cu toate acestea, pe Raducu de la CJ il doare gura sa pronunte numele lui Basescu si aminteste doar in treacat printre altele si acest important moment.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5