Preşedintele Liviu Rusu, interpelat de consilierii PSD şi PNL

Consilierii judeţeni Adriana Pană (PSD) şi Mihai Bumbu (PNL) îi solicită preşedintelui Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, ca în prima şedinţă ordinară să prezinte un raport scris legat de modul în care a dus la îndeplinire o hotărâre a Consiliului Judeţean referitoare la Programul lucrărilor de întreţinere, reparaţii şi modernizare a drumurilor judeţene pe anul 2008. Reprezentanţii PSD şi PNL i-au cerut şefului CJ, printr-o adresă scrisă, ca această „dare de seamă” să conţină sumele cheltuite până la această dată pe fiecare porţiune de drum menţionată în hotărâre, justificarea eventualelor întârzieri/stopări de lucrări, precum şi graficul de derulare al acestora până la finele anului.

Solicitarea vine în contextul în care staff-ul judeţean al Partidului Social Democrat i-a imputat preşedintelui Liviu Rusu faptul că ar fi oprit o serie de lucrări de pe DJ 171, banii fiind direcţionaţi spre investiţiile de pe Valea Ilvelor. Mai mult, deputatul Radu Moldovan avertiza că PSD va sesiza Curtea de Conturi pentru a face verificări în acest sens.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5