Preşedintele Moldovan: Sunt optimist că în toamnă vom semna contractul de finanţare pentru etapa a II-a a Master Planului de apă şi canalizare

Documentaţia pentru etapa a II-a a Master Planul de apă şi apă uzată este într-un stadiu avansat, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit acestuia, contractul de finanţare ar putea fi semnat în toamnă.

Se lucrează la finalizarea proiectului tehnic. Sunt deja depuse documentaţiile pe la furnizorii de utilităţi pentru a putea obţine avizele. Sunt documentaţii complete, cu avizare complicată. Am trecut de prima etapă la mediu, în momentul de faţă sunt în derulare afişările la toate unităţile administrativ-teritoriale pentru înştiinţarea populaţiei de proiectul care urmează să fie derulat în vederea obţinerii avizului de mediu. Eu sper ca în această toamnă să putem semna contractul de finanţare. De asemenea, în această toamnă sper ca cei de la Aquabis să poată da drumul şi la procedurile de achiziţie publică, care sper că o dată cu modificarea legislaţiei să nu mai treneze atât de mult cât au trenat cu legislaţia veche”, a explicat preşedintele Moldovan.  

Şeful administraţiei judeţene a precizat faptul că nu au fost contestate lucruri care erau la limită, de exemplu, 2000 locuitori echivalenţi, pentru investiţiile în canalizare, dar şi situaţia de la Colibiţa, pentru care se vor găsi resurse proprii pentru realizarea reţelei de apă uzată.

„Sunt optimist că din toamna târzie a acestui an putem da drumul la licitaţii. Am avut o discuţie cu colegii de la ADI şi de la Aquabis. După ce vom trece de faza preliminară de verificare a celor de la JASPERS (o firmă de consultanţă a Comisiei Europene şi care un OK destul de important) şi de Autoritatea de Management, avem legislaţia care ne permite să dăm drumul la achiziţii publice cu clauză suspensivă. Documentele se duc direct la Bruxelles şi sunt verificate direct de Comisie şi în paralel dăm drumul la licitaţii”, a explicat preşedintele Moldovan.

Valoarea investiţiilor în etapa a doua a Master  Planului este de peste  200 milioane euro, iar la finalizarea acestei investiţii majore, 98% din populaţia judeţului va avea acces la reţelele de apă şi undeva la 75% reţele de canalizare.

Preşedintele Moldovan a adăugat că sunt multe lucrări la infrastructura de apă şi apă uzată, prin fonduri europene – PNDR 2014-2020 sau fonduri guvernamentale – PNDL, pe care le promovează autorită’ţile locale. „Am cerut în ADI, pentru a nu a mai avea probleme cu preluarea reţelelor, pentru că sunt proiectanţi care fac proiecte prin birouri, cu copy-paste, şi pe urmă primarii se plâng că nu le preia Aquabis-ul reţeaua. Le-am spus primarilor să meargă cu proiectele la avizare la Aquabis. Când un proiect tehnic va avea avizul Aquabis, Aquabis nu se mai poate plânge că nu preia (...) E operatorul regional de apă, care are o legislaţie pe care trebuie s-o respecte, cu parametrii apei etc”, a concluzionat preşedintele Moldovan.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5