Preşedintele Radu Moldovan: Sunt mândru de activitatea jandarmilor. Ordinea publică este pe mâini bune

  Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a transmis, din capul locului, că este onorat să fie la acest eveniment extrem de important, evaluarea şi analiza rezultatelor obţinute de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi pe parcursul anului 2018.

         „Am parcurs cu toţii un an greu, un an complicat, din păcate pentru noi şi pentru voi, nu cred că va fi unul mai bun din acest punct de vedere, pentru că anul 2019, pe lângă toate manifestările care nu sunt programate mai are două evenimente importante, două tururi de alegeri, alegerile europene în 26 mai şi alegerile prezidenţiale în toamna târzie a acestui an, unde rolul dumneavoastră, ca de fiecare dată, va fi unul esenţial”, a punctat preşedintele Moldovan.

Preşedintele Consiliului Judeţean nu s-a ferit să ia în discuţie tema protestului din 10 august 2018 şi a dezbaterilor din societatea românească,  chiar dacă în judeţul nostru nu au existat evenimente de această anvergură cu implicaţiile care au fost.

„Cred că fiecare dintre noi trebuie să ne facem o analiză proprie în calitate de cetăţeni faţă de ceea ce ne dorim: avem doar drepturi sau trebuie să ne respectăm şi obligaţiile? Dorim ca legea să ne apare când avem probleme şi să nu conteze când noi creăm probleme sau ne dorim o democraţie, un stat de drept adevărat, fără abuzuri, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor_Cred că cetăţenii noştri ar trebui să înţeleagă că pe lângă drepturi au şi obligaţii, că legea nu este negociabilă pentru nimeni şi sunt create în statele democratice instituţii speciale pentru respectarea legii, pentru restabilirea ordinii publice”, a spus Radu Moldovan.

În discursul său, acesta l-a criticat pe preşedintele Klaus Iohannis pentru poziţia avută în urma protestelor din 10 august, când a făcut „un gest politicianist, de politruc”, fără a lua apărarea instituţiilor statului. „Cred că a greşit profund făcând acest lucru şi ar avea ceva de învăţat din modul în care preşedintele Franţei a ales să se adreseze în mod oficial cetăţenilor francezi, la o oră de maximă audienţă, apărând legea şi instituţiile statului. Din punctul meu de vedere, sfinţii sunt în icoane, noi fiecare suntem oameni supuşi greşelii. Este greşit fundamental să pui o anatemă generală pe o instituţie, pentru că la un moment dat, într-o situaţie critică, cineva reacţionează într-un anumit mod. Nu cred că vreun jandarm din lumea asta aleargă un cetăţean pe stradă cu bastonul doar aşa”, a adăugat Radu Moldovan, adăugând că e complicat să aperi legea şi statul de drept când unii dintre protestatari îi scuipă pe jandarmi, îi înjură sau aruncă cu obiecte în ei.

Preşedintele Consiliului Judeţean a mai spus că este conştient că va fi criticat pentru faptul că ia apărarea Jandarmeriei. „Eu sunt mândru de ceea ce faceţi dumneavoastră, sunt mândru de cum arată Jandarmeria Română şi aici nu iau în calcul excepţiile, pentru că tot timpul există excepţii. Sunt bucuros că siguranţa cetăţenilor, ordinea publică este în mâini bune, că instituţiile statului român, trecând prin perioade mai complicate (...), revin astăzi într-o ordine normală”, a declarat preşedintele Moldovan.

Nu în ultimul rând, preşedintele CJ  le-a mulţumit jandarmilor că se implică în viaţa comunităţii, pe lângă responsabilităţile de serviciu. „Jandarmeria Română, în mod special Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, a făcut şi face asemenea gesturi. Colaborarea între cea mai reprezentativă instituţie a administraţiei publice din Bistriţa-Năsăud şi Jandarmerie este una excelentă”, a concluzionat Emil Radu Moldovan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]