PreTexte – MODEL DE BUNĂ PRACTICĂ

Şedinţa consilierilor educativi ai şcolilor din judeţ, desfăşurată vineri, 19 aprilie 2013, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean a fost un prilej de mândrie pentru Liceul Tehnologic Lechinţa. Inspectorul de specialitate, doamna Monica Buboly, ne-a invitat cu această ocazie să ne prezentăm noua revistă.
A fost o premieră în cadrul întâlnirilor „educativilor”, deoarece revista PreTexte a inaugurat un punct nou de pe agenda întrunirilor de acest fel: modelele de bună practică din şcoli. Ne-am simţit deci onoraţi să fim selectaţi (alături de Şcoala Gimnazială „Tiberiu Morariu” din Salva, a cărei reprezentantă, Alexandra-Lavinia Sas, a succedat discursul nostru) într-un asemenea demers constructiv.
Astfel, a doua revistă a Liceului Tehnologic Lechinţa, PreTexte, ajunsă deja la al doilea număr într-un timp scurt, a fost prezentată de către consilierul educativ Rodica Bărbos şi coordonatorul acesteia, Adrian Iliuţă. Au fost diseminate într-o manieră esenţializată ideea de la care a pornit acest proiect al nostru, obiectivele propuse, modalitatea de organizare, structura revistei.
Aşa cum era şi firesc, am insistat pe punctele tari prin care PreTexte se doreşte a fi o publicaţie şcolară de ţinută. Am arătat deci auditoriului structura polimorfă a textelor din paginile revistei, faptul că mizăm pe pluralitate şi pe frumuseţea exprimării diverse. Cele douăsprezece rubrici, grupate două câte două, în funcţie de legături subsidiare pe care le-am speculat, vor să acopere cvasitotal orizontul de aşteptare al elevului de nivel preuniversitar. De asemenea, am exemplificat şi titulatura acestor rubrici, titulatură care trădează o intenţie ludico-umoristică, urmărind un altfel de dialog cu un cititor tânăr ale cărui gusturi sunt mereu în schimbare. Interesul pentru multiculturalism al revistei noastre a fost subliniat prin existenţa unei rubrici distincte dedicate elevilor de etnie maghiară care se pot exprima în limba lor maternă. Nu în ultimul rând, am mai supus atenţiei şi jocul pe care PreTexte îl propune ochiului: acela de a glisa între imaginea implicită, propusă de litera textului, şi imaginea explicită, propusă de culoarea desenului sau fotografiei. Aşadar, invităm potenţialul lector la un festin al minţii şi al ochiului.
Consider că prezentarea PreTextelor ca un model de bună practică şi-a atins ţinta în măsura în care a demonstrat şi a convins că din puţin se pot face lucruri multe şi bune. Însă pentru ca acestea din urmă să se concretizeze e categoric nevoie de un pretext de a face, de a dori să fii viu.

ADRIAN ILIUŢĂ

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5