Laser

Pretexte puţin literare, puţin cam… penale!

În cartea sa, recent apărută la Editura G.Coşbuc, 2009, autorul Dumitru Munteanu, a cărui valoare de prozator o apreciem, încearcă să facă pe justiţiarul literar, postură ce-l depăşeşte, transformând Cerul Dumnezeiesc, sacru al Literaturii sensibile (“La început a fost Cuvântul!”), spirituale, sufleteşti într-un maidan penibil şi jignitor al propriilor Domniei sale frustrări, obsesii, neîmpliniri literare (aici vina, dacă o fi – este doar a sa), astfel că probabil bunele sale intenţii – din păcate, o spun cu amărăciune, se prefac în injurii şi poliţe de plată, necolegiale, demolatoare, necreştineşti, ce nu au nimic de a face cu deontologia şi profesionismul unui scriitor.

Îmi vine greu să polemizez pe aceste teme joase cu un coleg de condei, dar trebuie să-mi apăr onoarea şi demnitatea de om liber şi democrat. Cu fraze amintind de timpurile apuse stalinisto-stahanoviste, autorul vede în fiecare coleg un posibil turnător al securităţii, un posibil concurent-duşman. Respect opiniile sale şi etichetările, deşi nu sunt de acord cu ele. Într-adevăr literatura este o cursă a alergătorului singuratic ce este în competiţie doar cu el însuşi şi cu timpul (biologic) spre a-şi da talantul-talentul pe care Învăţătorul Ceresc l-a dat fiecărui om de pe Terra, după puterile sale. Deci, nu are rost să ne invidiem unii pe alţii, ci să ne iubim cum ne îndeamnă Isus, să trăim în pace, armonie şi bună înţelegere, în călătoria vieţii noastre terestre, iar dacă ne încearcă viruşii invidiei – reţetele vindecării sufleteşti, mentale, fizice şi spirituale, trebuie să o cerem de la Dumnezeu. Fiindcă el este Creatorul de Destinele Omeneşti. Şi ştie el de ce – conform Planului lui Dumnezeu – într-un om a pus mai mult har, talent-talant, iar în altul mai puţin. Cred că am elucidat cum e cu invidia omenească.

Sub pretextul descrierii călătoriei europene pentru lansarea şi promovarea Antologiei Scriitorilor Bistriţeni, domnul D.M. aruncă atacuri la persoană şi calomnii, ciudate pentru morala creştină, pentru bunul simţ, la adresa confraţilor din urbe, a unora incomozi, mai bine situaţi în ierarhii literare naţionale, dar aruncă şi umbre de suspiciune, de colaboraţionism, zvonistic TV, cu fosta securitate, a unor valori ale literaturii şi culturii româneşti contemporane: Ana Blandiana, Mircea Dinescu, H.R. Patapievici, Augustin Buzura, Al. Paleologu (tatăl actualului ministru al Culturii – minister ce i-a eliberat şi licenţa de înfiinţare a Ed. G.Coşbuc), Eugen Uricaru (fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor). Împotriva Uniunii Scriitorilor, domnul D.M. se revoltă în mod special, considerând-o nu o uniune de creatori-scriitori profesionişti, ci una de sorginte comunistă, aceasta probabil datorită amânării în câteva rânduri a dosarului Domniei sale de a deveni membru al acesteia. Literatura e chestie de Morală, Legi şi Adevăr!

Referitor la persoana mea, D.M. afirmă după ureche, de la unii colegi invidioşi, despre o posibilă stare de anormalitate, afirmă că spunând, că Dumnezeu este Extraterestru sau Zeus, cum apare în carte – eu neg Divinitatea, lucru neadevărat, aducându-i aminte că prin Constituţie se garantează libertatea individului şi a credinţei sale (eu respect apartenenţa Domniei sale la Cultul Penticostal – pàr èxemple), tot pentru această negare propune trimiterea mea şi a celor ca mine în Hades – împărăţia morţii – ameninţare cu moartea – pentru ideile cuiva – iată, cel puţin trei culpe, calomnii, atacuri la persoană, aducând prejudicii imaginii mele ca persoană publică – scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi jurnalist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, pentru care îl voi acţiona în instanţă spre a le proba juridic (a se vedea paginile 40-41 din carte, ce ulterior au fost înlocuite şi scoase, din păcate, câteva exemplare au fost difuzate public). Eu deţin proba juridică – un exemplar din prima ediţie a cărţii, primită cu autograful Domniei sale! Ar fi interesant dacă şi scriitorii menţionaţi cu numele mai sus ar primi copii xerox, după capitolul dedicat lor “Ce rămâne sau Dosarul 10966…”, ce reacţii ar avea faţă de intreprinderea literară a domnului D.M.

Regret sincer, amnezia Domniei sale ca vicepreşedinte al Societăţii municipale a Scriitorilor Bistriţeni (înfiinţate şi fondate de mine – sic!), cât şi trecerea sub tăcere că împreună am editat revista “Litera Nordului”, eu cu titlul, rubricile, scriitorii din ţară şi domnia sa mai mult cu susţinerea financiară şi cu formalităţile administrative, oricum este un fapt lăudabil că dânsul susţine în urbea noastră o editură şi o revistă literară, are meritul muncii sale de o viaţă, numai că toate acestea se fac şi prin colegii săi, acest incident nedorit de nimeni! Nu eu am ridicat sabia literară, necolegial şi necreştinesc, aştept scuzele publice faţă de mine şi colegii mei, pe care îi preţuiesc şi îi respect şi îi ajut de mai bine de 30 de ani. În rest, toate cele bune, gânduri bune, umilinţă, Lumină şi speranţă! À bon atendeur!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]