Preuniversitaria, ediţia a V-a

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud organizează în perioada 13 Mai - 11 Iunie cea de-a V-a ediţie a proiectului „Preuniversitaria“. Evenimentul va avea loc simultan în patru centre din judeţul Bistriţa-Năsăud şi se va desfăşura pe două secţiuni: Bursa ofertei educaţionale şi Expo-Didactica. Deschiderea oficială va avea loc în data de 13 mai 2010, de la ora 11.00, iar programul de vizitare va fi zilnic între orele 9.00 şi 16.00. La secţiunea Bursa ofertei educaţionale toate unităţile de învăţământ cu nivel liceal vor avea câte un stand unde vor fi expuse datele de contact ale unităţii, liniile de studii sau profilele, dotările şcolii, diferite proiecte, premiile sau distincţiile obţinute de-a lungul timpului, precum şi ultima medie de admitere în clasa a IX-a. Secţiunea Expo-Didactica cuprinde toate unităţile de învăţământ care vor avea standuri dedicate nivelului gimnazial unde se vor prezenta informaţii legate de numărul de clase, laboratoarele de care dispune şcoala sau dotările ei, performanţele şcolare obţinute de elevi şi proiectele sau programele educative şcolare, extraşcolare şi extracurriculare judeţene, naţionale şi internaţionale. Centrele unde se va desfăşura proiectul sunt Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu“ Bistriţa, Colegiul Naţional „Petru Rareş“, Beclean, Colegiul Naţional „George Coşbuc“ şi Liceul Teoretic „Solomon Haliţă“.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5