PREVENIREA CANCERULUI DE COL UTERIN

Saptamina trecuta tocmai ne-am despartit de „Saptamina Europeana a Preventiei Cancerului de Col Uterin“ care are ca scop o mai buna informare a femeilor cu privire la cancerul de col uterin.

Cancerul de col uterin si metodele terapeutice specifice acestei boli afecteaza profund calitatea vietii, mai ales pe femeile tinere, angrenate pe plan economic si in cresterea si educarea copiilor sau in ingrijirea altor membri ai familiei. Diagnosticul si tratamentul leziunilor cervicale precanceroase produc anxietate semnificativa la multe femei. Sint incluse temeri legate de fertilitate, probleme de cuplu si ingrijorari legate de fidelitatea partenerului.

Cancerul colului uterin este insa o afectiune pentru care exista posibilitatea unei profilaxii eficiente

datorita existentei unui stadiu preinvaziv cu evolutie indelungata. Acest stadiu poate fi diagnosticat prin efectuarea periodica a Testului Papanicolau.

Ce presupune testul Papanicolau? Testarea regulata cu ajutorul frotiurilor este cea mai eficienta modalitate de depistare a anomaliilor celulelor cervicale, care pot fi stadii incipiente ale cancerului de col uterin. Cu toate ca frotiurile nu previn infectia cu virusul HPV, cauza principala a cancerului de col uterin, ele au un rol important in identificarea semnelor precoce de boala. Aceasta permite ulterior administrarea tratamentului optim.

Testul Papanicolau (frotiul) implica recoltarea unei probe de la nivelul colului uterin. Medicul, ginecologul sau asistenta folosesc o periuta speciala sau spatula cu ajutorul carora recolteaza cu blindete citeva celule de pe suprafata colului uterin si din interiorul canalului colului uterin. Acestea sint examinate ulterior la microscop in vederea identificarii anomaliilor celulare precoce.

Mai trebuie spus ca pe linga tehnica clasica de recoltare a celulelor de la nivelul colului uterin se foloseste tot mai frecvent tehnologia de recoltare a materialului citologic, bazata pe lichid. Diferenta majora rezida in modul de prelucrare a materialului dupa recoltare, care nu este transferat pe lama, ci este introdus intr-un flacon ce contine un lichid special pentru conservare si transport.

Cind trebuie efectuat? Se considera ca un frotiu la fiecare 3 ani dupa doua prime frotiuri normale, este suficient pina la virsta de 45 ani. Primele doua frotiuri trebuie efectuate in lunile ce urmeaza inceputului activitatii sexuale. Dupa 45 de ani, citodiagnosticul se va efectua anual si este fireasca intreruperea efectuarii frotiurilor de depistare dupa 65 ani la femeile care nu au antecedente citologice anormale. Orice femeie care prezinta simptomele de mai jos - singerari intermenstruale, singerari dupa contact sexual, singerari in menopauza sau cu leziuni ale colului uterin - este eligibila pentru un test citologic in orice moment, indiferent de data ultimului test efectuat. Un astfel de test costa intre 200.000 si 500.000 lei vechi.

Cauzele cancerului de col uterin. Cancerul de col uterin este cauzat cel mai adesea de anumite tipuri ale unui virus frecvent intilnit denumit HPV (Human Papilloma Virus) sau papilomavirusul uman. Virusul este un microorganism care poate infecta celulele si poate cauza boala. Au fost descrise mai mult de 100 de tipuri ale acestui virus ADN; 20 de tipuri diferite au fost detectate la nivelul aparatului genital. Exista 15 tipuri cauzatoare de cancer. Impreuna, tipurile 16 si 18 determina 70% din toate cazurile de cancer cervical. Majoritatea sint tipuri cu risc redus si nu cauzeaza cancer de col uterin.

Tipurile de HPV cu risc redus care determina veruci (precum tipurile 6 si 11) nu cauzeaza cancer de col uterin. Virusul se poate transmite in cursul actului sexual sau chiar doar in cazul contactului cutanat direct la nivelul regiunii genitale. Asadar, orice femeie activa sexual risca sa se infecteze. Chiar daca prezervativele pot reduce riscul de infectie, ele nu va protejeaza complet. Aceasta deoarece tegumentul din imediata vecinatate a regiunii genitale poate fi, de asemenea, purtator de virus.

Stadiile incipiente ale infectiei sint adesea asimptomatice, deci nu veti sti acest lucru. Tocmai de aceea este indicata efectuarea periodica a Testului Papanicolau (frotiul). Acesta asigura depistarea precoce a modificarilor celulare, de aceea este important sa repetati aceste teste cu regularitate. Modificarile celulare anormale incep la nivelul colului uterin si se pot raspindi daca nu sint tratate. Virusul este foarte raspindit si se transmite cu usurinta. De fapt, pina la 75% din totalul femeilor active sexual se vor infecta cu HPV la un moment dat in cursul vietii. Prezenta infectiei HPV nu inseamna ca dezvoltarea cancerului cervical este inevitabila. In cazul majoritatii, infectiile HPV dispar in trei ani. Din fericire, in majoritatea cazurilor, sistemul imun al organismului lupta impotriva infectiei, fara ca femeile sa realizeze macar ca au avut-o.

Totusi, unele tipuri virale cu risc inalt pot persista si, in timp, pot duce la aparitia cancerului de col uterin. Daca acesta intr-adevar survine, in mod normal nu exista simptome in stadiile incipiente. Celulele infectate se pot transforma lent in celule anormale si apoi in cancer de col uterin, un proces care adesea are loc in decurs de ani de zile, in cazul in care nu este identificat din vreme.

Dezvoltarea progresiva a modificarilor celulare de la infectia cu HPV la cancer cervical are loc, de obicei, in 10-40 de ani, desi, in foarte putine cazuri, poate necesita unu sau doi ani. Aici intervin testele Papanicolau (frotiurile), care s-au dovedit vitale in depistarea modificarilor cauzate de infectie, indiferent daca aceasta este recenta sau a fost contractata cu ani de zile in urma.

Pentru mai multe informatii, femeile interesate pot accesa site-ul www.saptamanacanceruluidecoluterin.com, sau apelind gratuit numarul de telefon: 0800 8 300 300.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]