La finele săptămânii trecute,

Prevenţie cu amenzi de peste 32.000 lei

Poliţiştii rutierişti au aplicat, la finele sătămânii trecute, 288 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul circulaţiei, în baza O.U.G. 195/2002, în valoare de 32.260 lei. Suplimentar, aceştia au dispus ridicarea a 10 permise de conducere, dintre care şase permise pentru conducere sub influenţa alcoolului, şi reţinerea a cinci certificate de înmatriculare. Potrivit subinspectorului Antonela Gorgan, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, poliţiştii au constatate patru infracţiuni, fiind întocmite trei dosare penale pentru conducătorii auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi un dosar penal pentru conducere fără permis.

Poliţiştii la datorie…”fluturaşi” de 23.000 lei pentru şoferi

“Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud s-au aflat la datorie şi au acţionat pe raza judeţului pentru prevenirea evenimentelor rutiere, respectarea normelor de circulaţie, menţinerea ordinii şi liniştii publice şi prevenirea comiterii faptelor antisociale”, anunţă purtătorul d ecuvânt al IPJ BN, Antonela Gorgan. Astfel,

au fost aplicate 180 de sancţiuni contravenţionale care însumează 23.776 lei, pentru nerespectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice, dar şi 14 amenzi în valoare de 1.800 lei, prin care au fost sancţionate fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Cumulat, în doar trei zile, poliţiştii au dat amenzi de peste 57.000 lei, toate în scop …preventiv, ca la noi, la români.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5