Prim-vicepreşedintele PNL, Stelian Dolha: Radule, nu uita, județul nu-i moșia ta!

În vremuri în care până și-n ultimul cătun românii au descoperit cum ucide incompetența și unde ne-a dus ca țară promovarea pe criterii de clan, partid și rubedenii, șeful PSD-ului și al Consiliului Județean BN ne sfidează pe toți și-și instalează frațiorul, rămas fără job de la stat,  director în compania din subordinea directă, Aquabis.

A făcut-o pe ascuns cu un așa zis concurs, în care fratele, fost ”expert” național în mersul trenurilor, și acolo tot prin grija lui big brother,  a arătat că e singurul care se pricepe la apă și canal și merită salariul cu multe zerouri. Evident, concurându-se pe sine însuși, pentru că nimeni n-a îndrăznit să-l concureze pe fratele baronului de BN.

Nu punem la socoteală că băgandu-i pe gât încă un director firmei care vinde apa și canalizarea, salariul lui se va regăsi în facturile oamenilor. Sau că guvernul tău, PSD vorbește, acum când bugetul e gol, de reducerea personalului bugetar și mai ales a șefilor din instituții, dar tu mare baron îți permiți să ții 5 directori la Aquabis. Astea-s mofturi când te gândesti că la anul pe vremea asta s-ar putea sa rămâi fără scaunul cel mare și fratele tău o să-ți reproșeze toată viața că nu l-ai așezat și pe el într-o altă funcție grasă la stat din care să-și poată plăti măcar vacanțele prin Nepal.

M-am gândit ce anume l-a împins pe Radu Moldovan să sfideze în felul acesta un județ întreg, de ce să transmită mesajul ăsta, că județul e acaparat de un clan. Dar răspunsul e simplu: disperarea. Disperarea că pierde oricum județul, iar ultimele alegeri au fost ca un glonț șuierat pe la ureche. Un glonț care l-a trezit la realitate: în toamnă cu Veorica va fi și mai rău, iar la anul va fi un dezastru.

Așa că e vreme de căpătuială, dacă tot pierd puterea. Acesta e mesajul celui care a ajuns să creadă ca județul e moșia lui și vrea să-și facă plinul dacă tot va trebui să fie expropriate.

Comentarii

03/08/19 12:58
Vizitator

La 30 de ani de la Revolutie, România este un stat nereformat in care, totul funcționează ca inainte de 1989 pe bază de pile, cunostinte si relații (p.c.r.) . In România coruptia este endemică si se manifestă la toate nivelurile. Nepotismul e în floare în toate instituţiile publice. Nu exista instituţie a statului care să nu fie caracterizată de un nepotism deşănţat. Asa ca nu-i de mirare ca fratele lui Radu Moldovan a fost numit director general adjunct la Aquabis. Ba mai mult , nepotismul este prezent chiar si in institutiile religioase unde ar trebui sa guverneze dreptatea divina.
Vezi: http://www.observatorbn.ro/2019/05/20/scrisoare-deschisa-trimisa-de-un-c...

03/08/19 16:44
vizitator

Nepotismul este un fenomen care tinde să se dezvolte și să acapareze mai toate domeniile publice sau private din România.Mai grav este ca asistăm la legalizarea nepotismului in România prin modificarile aduse la legile justitiei prin care se dezincrimineaza conflictul de interese. Nepotismul poate fi definit ca fiind un abuz de putere prin care un demnitar al statului sau orice altă persoană aleasă sau numită într-o funcție de conducere, acordă favoruri directe sau indirecte rudelor sau prietenilor săi. Acest fenomen nociv este prezent in societatea omenească din toate timpurile . Important este ca el sa fie tinut sub control.
Vezi: http://www.cimec.ro/Biblioteca-Digitala/Caragiale/Caragiale-Nepotismul.htm

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]