PRIMA DUMINICĂ DIN POSTUL PĂRESIMILOR (a Ortodoxiei)

Înţelesurile Ortodoxiei

 

În cea dintâi duminică a Postului Mare, prăznuim Duminica Ortodoxiei, sărbătoare care a pecetluit triumful Bisericii dreptmăritoare asupra iconoclaştilor, adică împotriva luptătorilor contra icoanelor, luptă care a durat – cu mici întreruperi – mai bine de o sută de ani. Această luptă împotriva icoanelor, pornită şi susţinută de mai mulţi împăraţi bizantini – din pricina înţelesului greşit pe care îl dădeau închinării şi cinstirii sfintelor icoane – a luat sfârşit în anul 842, când împărăteasa Teodora a convocat la Constantinopol un sinod care a restabilit în mod definitiv cultul icoanelor în Biserică, aşa cum hotărâse sinodul al VII – lea ecumenic din anul 787. Potrivit hotărârii aceluiaşi sinod din 842, după ce icoanele au fost reaşezate cu cinste în toate bisericile, în anul 843, în prima duminică din Postul Mare, s-a sărbătorit pentru, prima dată, amintirea acestei biruinţe a dreptei credinţe împotriva hulitorilor de icoane, iar de atunci până astăzi, an de an, amintirea acestui eveniment se sărbătoreşte în aceeaşi duminică, numită Duminica Ortodoxiei.

Cu prilejul acestei sărbători, este firesc să ne punem întrebarea: ce este Ortodoxa şi ce trebuie să înţelegem prin ea?

La Cina cea de Taină, când unul dintre ucenici îi adresează rugămintea de a le arăta calea pe care trebuie să o urmeze, Mântuitorul răspunde: „Eu sunt calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14,6). Referindu-ne la aceste dumnezeieşti cuvinte, putem spune şi noi că Ortodoxia este învăţătura care ne arată calea spre Dumnezeu, calea credinţei, calea vieţii drepte, calea virtuţii, calea faptelor bune, calea mântuirii. Noi creştinii care urmăm această cale ne numim ortodocşi (de la cuvintele greceşti ortos = drept şi doxa = învăţătură) sau dreptcredincioşi, tocmai pentru că mergem pe calea arătată de Mântuitorul Hristos şi păstrăm învăţătura ce dreaptă privitoare la această cale. Ne numim ortodocşi fiindcă nu ne-am abătut de la adevărurile de credinţă descoperite şi lăsate nouă de către Mântuitorul, păstrând neştirbită comoara învăţăturilor de credinţă fixate în simbolul niceoconstantinopolitan, (simbolul credinţei – Crezul) şi rămânând credincioşi hotărârilor celor şapte sinoade ecumenice, tradiţiei Sfinţilor Părinţi şi rânduielilor lăsate de ei, precum şi slujbelor dumnezeieşti moştenite din antichitatea creştină.

Ortodoxia este viaţa în Hristos şi cu Hristos, viaţa în duh şi adevăr. Ea este dreptarul care ne arată calea mântuirii prin Biserică, iar Biserica este trupul tainic al lui Hristos, căruia el îi este cap iar noi suntem mădulare (Corinteni 12,12 – 14; Efeseni 4,12; 5,23; 5,29 – 30). Ortodoxia este Biserica în care, după învăţătura Mântuitorului, plenitudinea puterii harismatice, didactice şi jurisdicţionale sinodul – adunarea tuturor episcopilor, ca urmaşi ai Sf. Apostoli care – aşa cum au lucrat şi Apostolii la cel dintâi sinod de la Ierusalim (51 d. Hr.) – lucrează până astăzi, împreună cu preoţii şi credincioşii, hotărând cele ce sunt necesare în Biserică, sub insuflarea Duhului Sfânt. Aceasta este rânduiala care se respectă în Ortodoxie, ea corespunzând practicii apostolice, după care hotărârile luate în sinoade purtau pecetea: „Duhului Sfânt şi noi am hotărât...” (Faptele Apostolilor 15,28). Aşadar, sufletul Ortodoxiei este sinodalitatea, conducerea colectivă, nu cea individuală.

Ortodoxia este Biserica fidelă tradiţiei veacurilor primare ale creştinismului, adaptând-o pe aceasta noilor împrejurări şi condiţii de viaţă în care trăieşte. Ortodoxia respectă libertatea în Hristos a credincioşilor ei, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „… unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (2 Corinteni 3,17) şi „Aşadar, ţineţi-vă tari în libertatea pentru care ne-a eliberat…” (Galateni 5,1), dar îi îndeamnă pe aceştia să nu nesocotească îndemnul aceluiaşi Sf. Apostol: „… numai să nu vă folosiţi libertatea ca prilej de a-i sluji trupului, ci slujiţi-vă unul altuia prin iubire” (Galateni 5,13).

Ortodoxia este unitate de credinţă, de tradiţie şi de viaţă creştină. E totalitatea Bisericilor de aceeaşi credinţă, ea este o unitate în varietate, sau o unitate în multiplicitate, este o simfonie în care se contopesc diferite motive melodice şi tonalităţi. Ortodoxia este doctrina care trăieşte cu adevărat „comuniunea sfinţilor”(Efeseni 4,3 – 4). În ea toţi creştinii, vii sau morţi, trăiesc împreună cu Hristos, Rugându-se unii pentru alţii şi mijlocind unii pentru alţii. Ortodoxia este Biserica în care credinciosul a fost mântuit de Dumnezeu pe baza iubirii şi a dreptăţii, de aceea ea se străduieşte să dea viaţă deplină acestei iubiri în comunitatea credincioşilor.

Ortodoxia este Biserica în care cerul se împreună cu pământul, într-un singur glas, pentru a aduce laudă şi mărire lui Dumnezeu. Ea este Biserica în care se manifestă cel mai înălţător cult, viziune a frumuseţii spirituale, exprimat în forme sensibile, care mişcă inima credinciosului. Sub cupolele bisericilor ortodoxe, pământul şi cerul se împreună spre a preamări pe Dumnezeu. Această măreţie a slujbelor dumnezeieşti a făcu pe cei care au asistat la Sfântă Liturghie oficiată în biserica Sfânta Sofia din Constantinopol, să declare că n-au ştiut unde se află: în cer sau pe pământ. Ortodoxia este Biserica în care s-a dezvoltat arhitectura, muzica şi pictura religioasă chipurile sfinţilor exprimând o frumuseţe duhovnicească şi o totală dăruire pentru viaţa în Hristos.

Ortodoxia este Biserica care în relaţiile sale cu societatea, a dat „cezarului cele ce sunt ale cezarului” (Matei 22,21). Ea nu a rămas străină faţă de suferinţele şi nevoile pământeşti şi trupeşti ale fiilor ei, căutând să-i ajute în strădaniile lor pentru o viaţă mai bună şi mai fericită chiar aici pe pământ.

Ortodoxia se străduieşte în permanenţă pentru unitatea creştină, participând cu bucurie la orice acţiuni şi încercări de apropiere a Bisericilor şi comunităţilor creştine din întreaga lume, străduindu-se prin a ceasta să realizeze ceea ce însuşi Mântuitorul a cerut Părintelui Său ceresc: „ca toţi să fie una” (Ioan 17,21).

*

* *

Am încercat să arătăm în cele de mai înainte ce este şi ce trebuie să înţelegem pin ortodoxie şi, totodată, de ce creştinii ortodocşi se pot mândri că fac parte din Biserica Ortodoxă. De aici rezultă, pentru noi toţi care ne socotim fiii ascultători ai acestei Biserici, o serie de îndatoriri. Calitatea de creştini ortodocşi, dreptcredincioşi sau dreptmăritori pe care o avem, nu ne este îngăduit să o purtăm numai ca un titlu sau ca pe o firmă pe care să o afişăm doar în zilele de sărbătoare. Ea trebuie transpusă în viaţa noastră a tuturor, căci Ortodoxie înseamnă – în primul rând – credinţă, simţire şi vieţuire cu adevărat creştină. De aceea, cu prilejul acestei sărbători pe care o prăznuim astăzi, sărbătoare care ne aduce aminte îndeosebi de biruinţa dreptei credinţe asupra necinstitorilor de icoane, se cuvine ca şi noi să ne arătăm vrednici urmaşi ai acelor creştini care au ţinut cu tărie la credinţa lor cea dreaptă, să ne aducem aminte de ei, să le cinstim memoria şi să le urmăm pilda credinţei şi a vieţii lor. Printr-o astfel de purtare, vom împlini îndemnul Sf. Ap. Pavel: „Astfel că, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat…” (2 Tesaloniceni 2,15).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]