În prima lună a anului, procurorii au dispus trimiterea în judecată a 47 inculpaţi

În ianuarie, în unităţile de parchet de pe lângă instanţele judecătoreşti din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost soluţionate 488 cauze. Prin rechizitorii, s-a dispus trimiterea în judecată a 47 inculpaţi.

            „Cei mai mulţi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni contra patrimoniului, infracţiuni silvice şi de evaziune fiscală, precum şi infracţiuni prin care se încalcă normele legale vizând circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice”, precizează prim-procurorul adjunct Angela Sîngeorzan de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

           Procurii au  dispus soluţii de netrimitere in judecată, respectiv de clasare sau renunţare la urmarire penală, în 406 cauze, faţă de 409 făptuitori/suspecţi/inculpaţi.

          ***

         Administratori trimişi în judecată pentru evaziune fiscală

           Doi administratori au fost trimişi în judecată de procurorii bistriţeni pentru comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală. Astfel, M.I. O., în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, „în perioada 2010-2011, a dispus înregistrarea contabilă a unor facturi fictive, cauzând astfel bugetului de stat, un prejudiciu de 114.112 lei, cu titlu de TVA şi de 96.075 lei, cu titlu de impozit pe profit”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

             A.L.M. este acuzată că, în aceeaşi calitate, în perioada mai-decembrie 2009, nu a virat la bugetul de stat contribuţiile reţinute ca stopaj la sursă, cauzând un prejudiciu de 72.527 lei, în dauna bugetului de stat.

Pe lista celor mai importante cauze soluţionate de procurori figurează şi cea a unei doamne  - C.I.C.L. -  trimise în judecată pentru înşelăciune şi fals în declaraţii. În mai 2012, aceasta a indus în eroare - printr-o declaraţie notarială - o persoană vătămată, vânzandu-i un teren ce nu-i aparţinea în proprietate (fiind vândut anterior altei persoane), cauzând astfel, un prejudiciu de 150.000 lei.

         Tot pentru înşelăciune va da explicaţii în faţa judecătorilor şi B.T., care în anul 2012 a indus în eroare pe mai multe persoane vătămate, sub pretextul închirierii de autovehicule, pe o anumită perioadă. Acesta a înstrăinat autovehiculele, însuşindu-şi sumele de bani obţinute, cu consecinţa producerii unui prejudiciu total de 42.000 lei.           

 

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]