145 DE ANI DE LA MOARTEA LUI ANDREI MUREŞANU (oct. 2008)

PRIMA TEZĂ DE DOCTORAT DESPRE ANDREI MUREŞANU

Lui Andrei Mureşanu i s-au consacrat până în prezent trei teze de doctorat. În ordine cronologică acestea sunt: Andrei Mureşianu. Studiu de literatură română transilvană, Budapesta, 1891, de Valeriu Branişte; Viaţa şi operile lui Andrei Mureşianu, Blaj, 1900, de Ioan Raţiu şi Andrei Mureşanu. Monografie, Editura Eminescu, 1988, de Ion Buzaşi.

Primele două teze de doctorat au fost susţinute la Universitatea din Budapesta şi, evident, în limba maghiară. Autorii lor proveneau din două centre culturale ardelene, renumite pentru şcolile lor în secolul al XIX-lea: Valeriu Branişte din Braşov şi Ioan Raţiu din Blaj. Aşadar, Valeriu Branişte (1869-1928), publicist şi om politic român, luptător pentru realizarea unităţii politice a poporului român, membru al Consiliului Dirigent al Transilavaniei (1918-1920).

Câţiva ani

a fost profesor la liceul „Andrei Şaguna” din Braşov. A editat şi a condus mai multe periodice; ministru al Cultelor şi al Instrucţiunii Publice; unul dintre fondatorii Universităţii din Cluj; membru de onoare al Academiei Române, este şi autorul primei teze de doctorat despre Andrei Mureşanu. În Amintiri din închisoare, Valeriu Branişte ne spune că a ales intenţionat susţinerea acestei teze la Universitatea din Budapesta într-o vreme când drepturile naţionale ale românilor din Transilvania erau contestate, şi numai peste un an se va desfăşura ampla mişcare a Memorandumului (1892-1894).

Prin anii 1975-1980, când adunam material pentru o cercetare monografică a vieţii şi operei lui Andrei Mureşanu, în proiect o teză de doctorat sub îndrumarea profesorului Iosif Pervain, aflându-mă într-o vacanţă de vară la Săcele, localitatea natală a soţiei, am aflat că în Braşov pe strada Maior Cranţa, 7, locuieşte d-na Valeria Căliman, fiica lui Valeriu Branişte.

I-am dat un telefon, i-am spus ce mă interesează şi am rugat-o să mă primească. A acceptat cu foarte multă amabilitate şi mi-a fixat data vizitei. La data fixată mi-a arătat… teza de doctorat a lui Valeriu Branişte. Am fost cu totul surprins să am în faţa ochilor o broşură de 20 de pagini, în limba maghiară, într-o vreme când Editura Minerva avea colecţia „Universitas” în care publică teze de doctorat în volume impunătoare şi ca dimensiuni de 200-300 de pagini. D-na Valeria Căliman mi-a spus că la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX teza de doctorat avea în mod obişnuit asemenea dimensiuni reduse. Lucra atunci tocmai la traducerea ei în limba română, şi după ce a realizat tălmăcirea mi-a oferit o dactilogramă a tezei, care a rămas inedită în literatura română până în 2006 când am tipărit-o în volumul Ion Buzaşi, Vasile Iuga de Sălişte, Pagini vechi şi noi despre Andrei Mureşanu, Antologie, Editura Societăţii Culturale Pro Maramureş „Dragoş-Vodă”, Cluj-Napoca, pp. 167-190.

Teza de doctorat a lui Valeriu Branişte alege ca motto cunoscuta strofă din Epigonii de Eminescu, pentru că idei din acest portret literar vor fi reluate în cercetarea sa şi argumentează într-un succint „Cuvânt înainte” că „înainte de a începe redactarea istoriei literaturii unui popor este necesară studierea amănunţită a singuraticilor poeţi şi scriitori şi considerarea acelor curente, care au alcătuit şi, în parte, reprezintă încă viaţa sufletească a poporului”. Un asemenea poet a fost Andrei Mureşanu, despre care s-au rostit aprecieri contradictorii, pentru că nici adepţii, nici detractorii lui nu au găsit punctul de vedere just, din care trebuie apreciată activitatea poetului nostru, adică punctul de vedere istoric. Poetul nu trebuie analizat şi judecat singur, ci trebuie privit în epoca în care a trăit, al cărei copil şi reprezentant a fost. (Parcă este o reluare a versului eminescian din arta poetică Icoană şi privaz: „Dator este poetul să fie al veacului copil”).

Cercetarea propriu zisă cuprinde două părţi, I:

Viaţa lui Andrei Mureşanu şi II Analiza activităţii poetice. Părţii biografice îi sunt consacrate aproximativ 7 pagini, iar activităţii literare – 17. Lucrarea se încheie cu 3 pagini de Anexe, cuprinzând Cronologia poeziilor lui Mureşanu, Bibliografia operelor despre Andrei Mureşanu şi câteva indicaţii despre lucrările ce cuprind date despre biografia poetului.

Biografia poetului este prezentată sumar, pentru că – motivează autorul – nici rudele, nici cunoscuţii nu au fost generoşi să ofere prea multe date biografice. Sunt prezentate cele patru momente biografice (Bistriţa, Blaj, Braşov şi Sibiu) arătându-se importanţa Blajului în formaţia sa intelectuală, prin influenţa prestigiului lui Cipariu asupra sa, şi a Braşovului în anii cei mai rodnici (1838-1850). Interesantă este afirmaţia că, după 1848, poetul a cerut de la Guvern să i se atribuie conducerea Gazetei Transilvaniei. (În corespondenţa cu G. Bariţ, naşul său de cununie şi mentorul său literar, probabil la un reproş al acestuia, Andrei Mureşanu neagă acest lucru); de asemenea sunt semnalate primele traduceri în germană din poezia lui Andrei Mureşanu:

Deşteaptă-te, române, - în opinia lui Valeriu Branişte „răsunetul românesc al lui Talpra Magyar” - şi Cătră martirii români. Sunt şi câteva inexactităţi. Andrei Mureşanu vine la Blaj în anul 1832, nu în 1835; perioada blăjeană cuprinde 6 ani, între 1832 şi 1838; pleacă la Braşov în 1838 şi nu în 1840; poezia cu care debutează în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” este Traducere şi nu Fetiţa şi păsărica.

Partea a doua a tezei doctorale a lui Valeriu Branişte dedicată lui Andrei Mureşanu cuprinde câteva idei şi aprecieri interesante, chiar intuiţii critice, dezvoltate în exegezele ulterioare. Activitatea poetică a lui Andrei Mureşanu nu este împărţită în etape biografice, operaţie comodă dar nerelevantă, ci după „natura poeziilor”, înţelegând prin această sintagmă speciile literare cultivate cu predilecţie de Andrei Mureşanu. Pentru Valeriu Branişte perioada fortunată a creaţiei lui Andrei Mureşanu, şi aici consună cu toţi biografii săi, este perioada lui braşoveană când cultivă cu succes oda naţională, al cărei reprezentant de seamă este în lirica românească prin câteva creaţii exemplare ca „Deşteaptă-te, române” (Valeriu Branişte nu citează nici odată titlul Un răsunet) şi Cătră martirii români.

Perioada de început a unor elegii erotice sau cea sibiană a unor omagii lirice sunt considerate, pe drept cuvânt, etape ale unei scăderi a potenţialului poetic. Valeriu Branişte consideră că poeziile de dragoste naive şi edulcorate, ale lui Andrei Mureşanu, trebuie înţelese ca nişte „alegorii patristice”, iar remarca privind tălmăcirile (mai ales din Schiller) cărora le imprimă un caracter naţional, legat de situaţia social-politică a românilor ardeleni, este justă şi subtilă şi va fi fructificată în exegezele ulterioare. De asemenea, Valeriu Branişte este primul istoric literar care vorbeşte de Andrei Mureşanu ca un precursor al lui Eminescu, citând fragmente de atitudine romantică şi o metrică asemănătoare.

Prima teză de doctorat consacrată lui Andrei Mureşanu, scrisă de unul din fruntaşii mişcării naţionale şi memorandiste ardelene, are în primul rând o semnificaţie patriotică. În al doilea rând, chiar aşa de proporţiile unui referat doctoral de astăzi, cuprinde câteva aprecieri şi intuiţii critice care s-au dovedit perene, fiind în parte preluate şi dezvoltate de exegeţii de mai târziu ai „poetului deşteptării naţionale”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5