În prima zi la Primărie, Traian Ogâgău s-a apucat de curăţenie generală

După ce ieri a depus jurământul, primarul oraşului Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, s-a apucat de curăţenie la noul loc de muncă.
„Am trecut la curăţenie generală, atât în Primărie, cât şi în oraş, săptămâna aceasta fiind declarată săptămâna curăţeniei generale. La Primărie dezinfectăm spaţiile, zugrăvim, schimbăm uşile pentru că era necesară această ordine în casa primului gospodar. Se spune întotdeauna că oglinda unei comunităţi se vede prin grija şi curăţenia care există în primărie, astfel încât am trecut la acest moment al curăţeniei. Prin urmare, rog pe această cale toți cetățenii orașului Sîngeorz-Băi, să se mobilizeze, să dăm dovadă că suntem oameni gospodari. După data de 4 iulie, inspectorii primăriei se vor deplasa în teren și vor lua măsurile legale! Dacă aveți vecini plecați sau neputincioși, vă rog să îi sprijiniți în vederea realizării curățeniei pe raza proprietăților. Curățenia este primul pas spre civilizație! De asemenea, am comandat un control audit pentru a şti cum preiau instituţia. Un lucru este clar, atât în ceea ce priveşte curăţenia, cât şi alte aspecte din oraş, cine nu le respectă va fi amendat. Ordinea va fi cuvântul de bază”, ne-a declarat primarul Traian Ogâgău.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship