Primar Petru Şerban: Ne dorim ca Uriu să devină cea mai atractivă comună din nord-vestul judeţului

Centrul cultural muzeistic de la Cristieştii Ciceului, recepţionat

Primarul comunei Uriu, Petru Şerban este inginer şi a lucrat mulţi ani în agricultură, zona aceasta fiind un reper mai ales în domeniul legumiculturii. Comunitatea l-a ales să îi conducă şi, astfel, a schimbat agricultura pe administraţia locală. Este un om calm, gândeşte înainte de a lua o decizie, se consultă cu consilierii şi cu colaboratorii săi şi astfel că deciziile ce sunt luate întrunesc majoritatea. Agenda primarului este bogată în proiecte. Periodic, aici, apar noutăţi edilitar-gospodăreşti datorită accesării unor proiecte ce vizează viaţa locuitorilor din satele: Uriu, Cristeştii Ciceului, Ilişua, Hăşmaş. Deşi este sezonul culesului în câmp, existând suprafeţe importante de prăşitoare, în special porumb, ce aşteaptă a fi recoltate, aspectele ce ţin de confortul cotidian nu lipsesc din preocupările primarului Şerban.

         În ziua documentării, la sfârşitul lunii trecute, primarul era plecat în satul Cristeştii Ciceului. Aici, am aflat că se află în stadiu final construcţia unui modern centru cultural muzeistic. Valoarea investiţiei depăşeşte 900.000 lei şi este realizată prin Compania Naţională de Investiţii. Este un edificiu cultural multifuncţional, modern, o adevărată casă de cultură.

Reîntâlnindu-l câteva ore mai târziu, am aflat de la primarul din Uriu că în comună sunt şi alte lucrări ce se află în derulare. După ce noul edificiu cultural de la Cristeştii Ciceului va fi predat beneficiarilor, şi alte obiective de interes comunal vor fi recepţionate. Şi aş menţiona parcul ce a fost amenajt în satul Uriu. Toate unităţile de învăţământ au avizele necesare funcţionării în condiţii impecabile a procesului instructiv-educativ. De fapt, şcoala din Uriu este un model pentru sistemul de învăţământ din judeţ, atât sub aspectul dotării, cât şi prin calitatea personalului didactic.

În derulare sunt şi alte obiective. Prin PNDR se află în execuţie drumuri agricole în cele patru sate – Uriu, Cristeştii Ciceului, Ilişua şi Hăşmaş. Pentru alţi 6 km de drumuri comunale ce vor primi covorul asfaltic se face licitaţie publică, beneficiari vor fi, şi de această dată, locuitorii satelor mai sus menţionate.

„Îmi doresc ca până la finele mandatului prin implementarea acestor proiecte să ne putem mândri cu cea mai atractivă comună din Nord-Vestul județului, având toate utilitățile (iluminat public, apă, canalizare, gaz, asfalt etc)”, ne-a declarat primarul Petru Şerban,

         Revenind la agricultură, să menţionăm că, dacă în urmă cu 30 de ani, Uriul era centrul legumicol al judeţului, acum zootehnia ocupă un loc primordial. În prezent, există peste 10 fermieri care deţin, fiecare, în jur de 30-40 capete bovine. Chiar dacă preţul laptelui este foarte scăzut, acesta este predat unităţii de procesare din Beclean. De asemenea, gospodarii din Uriu mai deţin peste 2000 oi. Să mai amintim că au fost amenajate două capele pentru ceremonii funerare în satele Uriu şi Cristeştii Ciceului.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]