Primari vor deveni curieri în distribuirea taloanelor medicale

Autorităţile administraţiei publice locale vor fi implicate în derularea Programului naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, a anunţat ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu. Ministrul a prezentat ieri, în cadrul unei videoconferinţe, o serie de măsuri care vizează distribuirea taloanelor care nu au ajuns încă la populaţie, responsabile în implementarea acestora fiind Instituţia Prefectului, Autoritatea de Sănătate Publică şi Casa de Asigurări de Sănătate. Astfel, săptămâna viitoare, plicurile vor fi sortate pe localităţi, iar în 26 septembrie, primarii vor fi convocaţi de către Instituţia Prefectului pentru distribuirea acestor taloane. Primăriile, prin asistenţii sociali, vor împărţi taloanele până în 5 octombrie.

Concomitent, la nivel judeţean se va desfăşura şi o campanie de responsabilizare a pacienţilor, prin intermediul medicilor de familie, a preoţilor ortodocşi, dar şi a mass-media.

Până în prezent, prin Programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei au fost evaluate 11.521.404 persoane, ceea ce reprezintă 58% din populaţia care a primit aceste taloane. Rezultatele nu sunt tocmai îmbucurătoare, în contextul în care 29,7% dintre persoanele evaluate prezintă risc de diabet, 2,3% - risc de osteoporoză, 1,7% - risc de cancer de col uterin, 1,2% - cancer de sân etc. Ministrul Sănătăţii a ţinut să sublinieze rolul activităţii de prevenţie pe care şi-l propune acest program guvernamental care se va desfăşura până la sfârşitul anului 2008.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5