Primăria Josenii Bârgăului a fost sancţionată cu 3000 lei
Primăria Josenii Bârgăului a fost sancţionată cu o amendă de 3.000 lei, în urma controlului derulat săptămâna trecută de o echip mixtă de specialişti de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, Gărzii de Mediu şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud. Autorităţile locale din Josenii Bârgăului au fost amendate pentru faptul că, deşi la nivelul comunei există un contract de salubrizare încheiat cu SC Codrişor SRL, acesta este pus în practică doar parţial, deoarece doar 300 de familii au parafat contracte pentru furnizarea acestor servicii de gospodărire comunală. De asemenea, au fost semnalate depozitări de deşeuri pe malurile râului Bistriţa, în aval de podul de pe DN 17, în aceeaşi localitate, dar şi în apropierea rampei de gunoi.
Urmare a unei solicitări a subprefectului Radu Tămăşoi, în perioada 18-22 august, au fost efectuate controale tematice cu privire la starea de salubritate a comunelor Livezile, Josenii Bârgăului şi Prundu Bârgăului. Se pare că în celelalte două localităţi au fost constatate îmbunătăţiri semnificative faţă de perioada anterioară. Conform informării prezentate Instituţiei Prefectului, autorităţilor locale le-au fost impuse termene pentru desfiinţarea depozitelor de deşeuri neconforme, pentru salubrizarea cursurilor de apă şi a căilor de comunicaţie. Pentru colectarea selectivă a deşeurilor, în special hârtie şi PET-uri, în cele trei localităţi vor fi amplasate containere speciale.
În această săptămână, verificările se vor concentra pe zona Lechinţa.
Citiţi şi:
- Primăria Rodna, sancţionată pentru gestionare neconformă a deşeurilor De pe Valea Someşului, controalele se mută pe Valea Bârg
- Primăriile Chiochiş şi Nuşeni, sancţionate pentru salubrizarea neconformă a localităţilor
- Primăriile Şieu şi Matei, amendate pe probleme de mediu
- Doru Crişan: Locul gunoaielor nu este în natură. Persoana care a abandonat deșeurile a fost sancționată și obligată să igienizeze perimetru
- Două primării şi patru persoane fizice, amendate de comisarii de mediu bistriţeni
Adaugă comentariu nou