Primăria Năsăud: Proiect de reabilitare a Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, amenajarea unui parc şi a trotuarelor adiacente

Primăria Năsăud se apropie de încheierea procedurii de achiziţie publică pentru contractarea unor servicii de elaborare a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru modernizarea Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” şi regenerarea infrastructurii urbane adiacente.

         „Suntem în licitaţie pentru elaborarea documentaţiei tehnice a proiectului. Am obţinut foarte greu avizul conform de la Ministerul Educaţiei Naţionale. Era vorba la a renunţa la o suprafaţă de 900 mp, întrucât proiectul vizează reabilitarea, modernizarea şi dotarea Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, dar şi infrastructura urbană adiacentă. Recunosc, am fost puţin optimist, m-am gândit că nu voi mai obţine acest aviz”, ne-a declarat primarul Mircea Romocea.

Primăria oraşului Năsăud îşi propune accesarea unei finanţări europene pentru reabilitarea şi consolidarea Şcolii Gimnaziale Mihai Eminescu, profitând de o nouă oportunitate oferită de Programul Operaţional Regionale 2014-2020. Proiectul va fi depus pe Axa prioritară 13 - Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, Obiectivul specific 13.1: Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei în oraşele mici şi mijlocii din România, termenul final fiind 30 august.

Proiectul are două componente. În primul rând, este vorba despre reabilitarea, consolidarea şi modernizarea clădirii Şcolii Gimnaziale. A doua componentă vizează regenerarea infrastructurii urbane adiacente, adică amenajarea unor trotuare pe străzile Vasile Naşcu, Tudor Vladimirescu, Virgil Şotropa şi Bulevardul Grănicerilor.  Mai mult, în incinta Şcolii Gimnaziale va fi amenajat un parc, unde vor avea acces atât elevii şcolii, cât şi năsăudenii”, ne-a explicat primarul Mircea Romocea.

Potrivit acestuia, la Şcoala Gimnazială "Mihai Eminescu" se impune reabilitarea, pentru că gradul de uzură fizică şi morală a clădirii este unul ridicat. Autorităţile locale nu au putut interveni până la momentul în care şcolile au revenit în proprietatea comunităţii locale. În lipsa dreptului de proprietate sau concesiune, nu a fost posibilă accesarea fondurilor europene sau a celor norvegiene. 

 

 

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]