Primarii PD-L trimit un prim transport umanitar spre Maramureş

Mâine, un convoi umanitar va pleca către zonele afectate de inundaţii din judeţul Maramureş. Sinistraţilor de pe Valea Vaserului, democrat-liberalii le vor trimite material lemnos, materiale de construcţii, furaje, cereale, dar şi alte produse de strictă necesitate. Toate aceste donaţii au fost colectate în urma campaniei derulate la nivelul comunităţilor locale conduse de primarii Partidului Democrat Liberal.

În ceea ce priveşte campania care se derulează la nivelul municipiului Bistriţa, aceasta va continua până în 6 septembrie. Bistriţenii sunt invitaţi să doneze alimente greu perisabile, rechizite şcolare şi bani pentru semenii greu încercaţi de soartă din nordul Moldovei şi Maramureş. Punctul de colectare este amplasat în faţa sediului PD-L, pe Pietonalul “Liviu Rebreanu”, fiind deschis de luni până sâmbătă, între orele 9-17.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]