Primarul din Căianu Mic nu vrea pensie nesimțită

Ajuns, în urma scrutinului din 2012, cel mai tânăr primar din România – căci avea la momentul acela doar 23 de ani - administratorul comunei Căianu Mic, Paul Știr, se arată, pe Facebook, revoltat față de adoptarea tacită, în Camera Deputaților, a legii pensiilor speciale pentru primari, viceprimari, președinții și vicepreședinții consiliilor județene.
Conform actului normativ propus și semnat de 30 de aleși din PSD, PNL și UDMR, categoriile menționate ar urma să încaseze o pensie și jumătate în plus față de clasicul cuvenit. Elaborat la începutul lunii septembrie, proiectul a fost adoptat miercuri, 11 noiembrie 2015, de Camera Deputaților, în mod tacit, ca urmare a depășirii, fără ca legea să fie respinsă, a termenului de votare și dezbatere din 2 noiembrie. În acest caz, for decizional este, însă, Senatul.
Ideea pensiei nesimțite l-a revoltat, însă, de la Căianu Mic, pe Paul Știr, ales primar în 2012, din partea PP-DD, și devenit în 2014 independent, pentru ca în octombrie 2015 să ajungă membru PSD, în baza ordonanței care a permis migrația aleșilor locali fără să-și piardă mandatul. “Nu vreau să par ipocrit, dar în această seară am primit o ştire care mă revoltă cu adevărat. Camera Deputaților din Parlamentul României a aprobat tacit o lege prin care aleşii locali ar urma să beneficieze de pensii speciale. Cu toată sinceritatea mă declar total nemulţumit de această lege ,iar parlamentarilor care au pus pe tapet această lege vreau să le transmit un singur lucru : ...trăim într-o ţară în care foarte multe pensii se învârt în jurul sumei de 400 lei sau chiar mai puţin, iar domniile voastre aprobă legi speciale pentru aleşii locali, favorizând astfel obținerea unor foloase care nu au nici o tangenţă cu bunul simţ şi respectul faţă de cei din jurul nostru care se află cu adevărat în nevoie.Domnilor,eu nu îmi aduc aminte să vă fi mandatat ca să militaţi pentru pensia mea. Nu mă încântă deloc măsura dumneavoastră, nu îmi doresc pensie specială sau alte beneficii nesimţite care m-ar poziţiona într-o postură de superioritate faţă de concetăţenii mei pe care încerc să-i reprezint în fiecare zi cu cinste şi onoare. M-aş bucura să văd în zilele următoare că veţi anula această decizie care nu face bine României. Nu îmi doresc altceva, decât să fiu sănătos, să pot munci şi să fiu de folos semenilor mei, iar la bătrâneţe să mă pot bucura de o pensie normală. Domnilor parlamentari, vă doresc multă înţelepciune şi îmi permit să precizez că ,vremelnic, toţi aleşii locali, inclusiv domniile voastre, suntem în slujba cetățeanului şi nimic nu ne dă dreptul să luăm decizii care să ne pună pe picior de superioritate faţă de semenii noştri. Numai bine!" - a scris acesta pe Facebook.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]