Primarul Dologa şi preoţii din comună, la vernisajul expoziţiei de icoane ale micuţilor de la Tureac

O deosebită, edificatoare, expresivă şi sensibilă expoziţie de icoane pe sticlă, intitulată „Lăsaţi copiii să vină la mine”, a fost realizată şi vernisată la Grădiniţa cu Program Normal din Tureac, comuna Tiha Bârgăului, în cadrul proiectului „Arta populară prin joacă”, în 7 aprilie, la care au participat un număr mare de elevi, părinţi, cadre didactice, invitaţi etc.
Realizatorul acestui deosebit eveniment a fost ed. Marilena Toxin, un cadru didactic deosebit, de o sensibilitate aparte, un bun psihopedagog, cu aplicare spre artă, având consultant artistic pe prof. Gheorghe Toxin, care au reuşit să picteze cu micii grădinari şi elevii din ciclul primar din Tureac splendide şi expresive icoane pe sticlă.
La frumosul şi captivantul eveniment au onorat cu prezenţa primarul comunei – Vasile Dologa, prof. Radu Morariu-Ciot – directorul şcolii, PC preoţi parohi Liviu Tomoroga, Gabriel Pugna şi Dumitru Halas, măicuţa stareţă de la Mănăstirea Strâmba – Epiharia, măicuţa Gabriela, Daniela Mureşan – consilier educativ.
Despre expoziţie, proiect, realizarea lui a vorbit, cu argumente şi exemplificări, Marilena Toxin, care a precizat că implicarea copiilor, a părinţilor şi cadrelor didactice a fost una totală şi acest proiect a fost unul benefic pentru toate părţile implicate.
Au împărtăşit opinii despre frumoasa realizare educativă şi de mare spiritualitate, lăudând iniţiativa ed. Marilena Toxin, prof. Radu Morariu – Ciot – director, Vasile Dologa – primar şi PC preot paroh Liviu Tomoroga.
O înălţătoare slujbă de sfinţire a icoanelor pictate şi a localului grădiniţei a fost săvârşită de soborul de preoţi prezent, urmată de un miniconcert de pricesne susţinut de elevii Teodora Tomoroga şi Liviu Tomoroga.
Maria Marilena Toxin a oferit frumoase şi edificatoare diplome elevilor implicaţi în pictarea icoanelor, colectivului de învăţătoare şi educatoare, directorului, primarului, TV Bistriţa, ziarului „Răsunetul”, PC preoţi parohi, măicuţelor, mulţumind pentru ajutorul şi colaborarea pe care a avut-o cu factorii de decizie în cadrul proiectului.
S-au adus mulţumiri primarului pentru frumoasa şi eleganta clădire, modernă şi cu spaţii generoase, inclusiv pentru o grupă cu program prelungit, realizată cu bani din bugetul local.
Merită din plin să-i nominalizăm pe cei care au pus umărul şi s-au implicat în frumoasa activitate: educatoarele: Ioana Tomoroga, Voichiţa Tomoroga, Ioana Buleu, Mărioara Cioanca, Cristina Egyed; învăţătorii: Maria Dologa, Mirela Bozga, Livia Rînziş, Tiberia Morariu – Ciot, Elena Mia Rusan, Elena Tăloi, Florica Vlad, Sofia Galben, Doiniţa Ilieş, Antonia Crişan, Esti Barabos, cât şi colectivul de profesori.
Cei care realizat incoanele pe sticlă au fost recompensaţi cu diplome frumoase: Grupa Fluturaşilor – ed. Ioana Tomoroga, „Grădinarii” – Georgiana Mia Rânziş, Alexandra Andreea Tomoroga, Maria Iulia Bozga, micuţii „artişti” – Medeea Buleu, Antonia Larionesei, Traian Cioanca de la clasa pregătitoare; Alexandra Bacain, Ionuţ Bortă – I A, Teodor Ciot Morariu – III B, Maria Bodiu – III A, Lenuţa Curean, Andrei Someşan, Ionuţ Busuioc – IV şi Ionuţ Dura – clasa a II-a.
Elegantul eveniment s-a desfăşurat în parteneriat cu CJC BN, IŞJ BN, Şcoala Gimnazială Tureac şi G.P.N. Tureac.
O frumoasă şi lăudabilă activitate pentru care merită felicitări Marilena Toxin, elevii, cadrele didactice implicate, conducerea şcolii şi a comunei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]