Reportaj de iulie

Primarul Encean (Matei), berzele, albinele şi asfaltul

Întâiele vieţuitoare care te întâmpină la intrarea în satul Corvineşti sunt berzele. Cocoţate sus, pe un stâlp, ele, berzele, cu cei trei pui privesc în zare în căutarea hranei. Zboară mii de kilometri din nordul Africii să vină „acasă”, în Corvineşti, de unde, toamna, se reîntorc în ţinuturile calde.
La Corvineşti, acasă, prea puţini revin spre veşnicie. Şi-au găsit alte rosturi, prin alte colţuri de ţară şi lume. Sunt 285 case, care de care mai arătoase, fiindcă ifelenii sunt harnici, de mănâncă pământul. Acum, cei care nu se lasă duşi sunt mai în vârstă şi cu greu lucrează singuri. Satul dispune, la ora actuală, de zeci de tractoare şi utilaje agricole performante. Ca atare, câmpul este plin de culturi. În vechea livadă, grâu şi porumb ca şi pe Bărăgan. Grădini bine întreţinute, unele chiar irigate. În centrul satului, la Cooperativă, pe o bancă, în faţă, câţiva săteni la una mică. Asta înainte de a pleca la câmp. În colţ, vechea clădire a şcolii, străjuită de ruinele unei biserici, evanghelice odinioară, astăzi, cum se vede, în paragină. La şcoală linişte deplină. E vacanţă şi elevii, în jur de 100, şi-au încheiat mediile şi au plecat. Aici, din spusele profesorului pensionar Teodor Filipaş, om al locului şi un foarte statornic cititor al ziarului (este abonat la Răsunetul din 28 decembrie 1989), învaţă copiii din Bidiu, Enciu, Corvineşti, Moruţ şi Fântânele. Maşina şcolii îi duce şi aduce la clasă. Câţiva elevi, spre cinstea dascălilor, au încheiat anul şcolar cu media 10, toţi au primit premii, sponsorul fiind o asociaţie locală condusă de Ion Giurca, un Moromete al Corvineştiului, un adevărat ctitor de sat nou.
În Corvineşti m-am întâlnit şi cu profesorul de istorie Filipaş Blai Aurel. Un eminent dascăl care şi acum citeşte şi se documentează despre vechimea aşezării. Lui i se datorează şi descoperirea „Omului uriaş” din Corvineşti. Alături de mai tânărul coleg, Teodor Filipaş, stau adesea în mijlocul sătenilor povestindu-le crâmpeie din istoria aşezării. Şi să-l mai amintim aici şi pe colonelul Iulian Patca, autorul unei excelente monografii a Corvineştiului şi a unor volume de poezii care, prin scris, retrăieşte copilăria şi revine mereu în satul natal.
În vecinătatea şcolii este Căminul Cultural, o adevărată casă de cultură. Primarul Vasile Encean, de loc din Corvineşti, a ţinut să modernizeze din temelii aşezământul cultural. Şi a reuşit cu eforturi, cu greutăţi, dar spre bucuria lui şi a sătenilor a reuşit să le redea acestora, într-o haină nouă, ceea ce le aparţine. Şi în contul primarului pot fi trecute şi alte obiective care vor dăinui. Vasile Encean ar putea fi numit omul asfaltului, fiindcă a reuşit să asfalteze străzi şi uliţe în toate satele comunei. În Corvineşti, vreo 4 km până la curte, în Bidiu şi Enciu de asemenea, în Fântânele străduţe care altădată erau greu de călcat au primit asfaltul, la fel şi în Moruţ şi Matei.
Primarul şi consilierii locali mai pot fi mulţumiţi că au ridicat o grădiniţă nouă în Matei, au redat apa potabilă cetăţenilor, prin reţeaua stradală. Au modernizat şi alte instituţii din comună. Spre exemplu, Căminul Cultural din Fântânele. Pe agenda primarului sunt şi alte obiective viitoare. Dorinţa edilului şef al Mateiului ar fi ca mai marii judeţului să se implice în asfaltarea drumului judeţean, vreo 2 km până la Enciu şi de aici, mai departe, spre Podul Ciorbii, până la Nuşeni.
În comuna Matei, ca urmare a popularizării eficiente, fermierii au accesat programe vizând agricultura, în special zootehnia şi apicultura. Ca atare, aici fiinţează ferme apicole cu randament sporit, şi ne referim la Vasile Vermeşan, Pavel şi Francisc Moritzi, Francisc Kis, Arpad Szekely, Erdo Arpad, Kis Attila şi Szabo Antal. În domeniul zootehniei, în zonă trăiesc fermieri cu un efectiv important de bovine, livrând unităţilor de procesare cantităţi apreciabile de lapte. În rândul acestora îi amintim pe Salak Ioan – tânărul, Micle Attlia, Cadar Ştefan, Orban Ştefan, Darlaczi Dănilă, Pap Feri.
Ne continuăm drumul şi, împreună cu primarul Vasile Encean, ajungem în Bidiu. Vreo 2 km drumul judeţean nu are îmbrăcăminte asfaltică. Primarul speră ca în acest an să se facă legătura cu Bidiul. Satul este, ca şi multe altele, îmbătrânit. Ici şi acolo zăresc, la orele dimineţii, câte un om. Anuţa Abadi, la cei peste 80 de ani, pleacă cu sapa la câmp. Veta lui Ştefan n-a terminat încă prânzul, iar badea Liviu a plecat cu feciorii la stropitul viei. În curtea fostului primar Pop se repară ceva, iar la Năsălean (Dumnezeu să-l ierte, a fost întâiul mare gospodar al zonei), feciorul este în grădina de legume, fiind unul dintre acei fermieri care asigură legume pentru mulţi consumatori. Sus, în sat, la stupina d-nul Maxim, albinele au plecat la cules, iar proprietarii stupinei – Maxim şi Ana – continuă modernizarea acesteia. Una dintre cele mai performante. Alături de doctorul Abadi, alt apicultor, pot da lecţii în domeniu. Cobor în centrul satului, unde şcoala a fost închisă. Nu mai sunt elevi, odinioară aici au învăţat peste 130 elevi. Căminul Cultural cheamă restauratorii, în vreme ce Valentin trece agale pe lângă el amintindu-ne de vremurile de altădată, când peste 40 de tineri transformau căminul într-o fortăreaţă culturală. Este ora amiezii, peste 30 grade, gospodarii stau la umbră, iar pe şosea, din când în când, trece în goană câte o maşină. Şi viaţa merge înainte…

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]