alp

Primarul Ioan Mate: Târgul de animale de la Sânmihai nu a fost autorizat în lipsa internetului de mare viteză!

Ioan Mate, primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie a reclamat, în cadrul unei conferinţe de presă, condiţiile greoaie impuse  pentru autorizarea târgurilor de animale, fapt care determină pe tot mai mulţi fermieri să renunţe la creşterea animalelor.

         „Am fost nevoiţi să închidem târgul din Sânmihai din cauza pestei porcine africane care se vehiculează că este în judeţul Satu Mare, iar lucrul acesta dă un  disconfort mare tuturor fermierilor din toate localităţile din zona de Câmpie a Transilvaniei. La Sânmihai era târg în data de 25, iar acum l-am închis. Asta va aduce un punct greu pentru toţi fermierii, care deţin animale şi îşi vinderu porcii, vacile etc. în acest târg, pentru că le foarte greu să se deplaseze în alte judeţe. O mare parte dintre fermieri o să fie nevoiţi să-şi vândă animalele . (...) Târgul s-a închis din cauza perstei porcine dar şi din cauză că nu am putut să facem autorizarea”, a declarat primarul  Mate.

Acesta a menţionat că potrivit cerinţelor legale, pentru autorizarea târgului era nevoie de apă curentă. Primăria a făcut forajele necesare, însă a dat de apă sărată şi de gaze naturale. „Ni se cere să avem internet de mare viteză, ceea ce nu putem să facem. În primul rând, în zona respectivă nu este acoperire în reţea, ca fiecare fermier care vine cu vaca sau cu porcul să intre pe calculator, să opereze biletul de mişcare de la medicul veterinar etc. E un lucru greu de făcut, deocamdată imposibil”, a adăugat primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie.

         Ioan Mate a menţionat că samsarii au început deja să meargă pe la bătrâni, dar şi la alţi fermieri, să-i convingă să le vândă animalele direct din gospodărie la preţurile oferite de ei. „O să se înmulţească oamenii care cer ajutoare sociale, pentru că nu o să mai aibă venituri, aş vrea să rog pe domnul senator Simionca şi pe cei care pot face lucrul acesta, să simplifice legea, să facă un amendament la lege care să prevadă că târgurile se pot desfăşura în mod normal, unde sunt condiţii să fie autorizate, unde nu, să dea o perioadă de tranzit pentru a se putea conforma. Riscăm să avem o grămadă de oameni fără venituri. Ştefan cel Mare a făcut bogată economic Moldova prin târguri, iar noi acum îbcercăm să le desfiinţăm. Desfiinţăm şi ţărănimea”, a completat primarul Mate.  

Târgul de la Sânmihai a fost organizat încă din 1856, iar până în 1980 a fost săptămânal. Din 1930 până aproape de 1950, târgul a avut o frecvenţă trimestrială, iar de atunci a fost organizat lunar.          

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]